Page 18 - 1909-12

278 LUCEAFĂRUL Nrul 12, 1909.
Trăieşte David, înţelegi tu? L-au scos din Dar ea, hohotind uşor şi legănându-se,
apă, acum e acasă şi-ţi trimite vorbă, că alergă deja peste locul pustiu...
mâne vine la tine... El trăieşte! Fireşte mă luai după dânsa; într’aceea în­
Raisa, obosită, îşi înălţă ochii spre mine; dărătul meu izbucni vaietul comun al bătrâ­
clipi de câteva-ori, deschizându-i tot mai mari; nului Latkin şi al copilei surdo-mute... Raisa
apoi îşi plecă la o parte capul, roşindu-se grăbea paşii drept cătră noi.
puţin, iar buzele i se deschiseră... Ea răsuflă — „lată o ziulică unică în felul său!“ —
rar şi adânc, se încreţi ca şi când ar avea gândii eu, silindu-mă să nu rămân ’napoi de
dureri, zicând în sfârşit după mare încordare: hăiniţa neagră ce flutură ’naintea mea.
„Da... Dar... tră... trăeşte," — se zmâci de Trad. din originalul rusesc de E. Hodoş.
pe trepte şi se repezi ’nainte .. (Va urină.)
în cotro? strigai eu.

Dări de seamă.
D. Anghel: Fantazii. (Socec et Cie, Bucureşti, 1909). Sunt puţine poeziile d-lui Anghel, în cari se contu­
Dl Anghel este un poet rafinat. Mintea lui nu se mai rează o idee limpede pe fondul sentimental. Cea mai
opreşte înaintea cugetărilor înalte, fantazia lui creiază frumoasă este, în privinţa aceasta „Fantome". Dar
lucruri 1 mici, subtile şi stranii. Mărunţişuri ciudate şi fiindcă are o strofă rău făcută, vom cită „Nemulţu­
nimicuri drăguţe sunt subiectul poeziilor lui astăzi. mitul" iarăşi frumoasă:
Ascultaţi numai cântecul despre „Omul din lună":
Venea ’nflorit de alge, de foi şi scoici barbare,
Privesc o semuire de om în discul lunii, Vuind urcă pe dune enormul ocean;
Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul, Venea ca un logodnic svârlind mărgăritare
Un râs amar şi straniu ce-l au numai nebunii Şi ramuri rupte ’n treacăt din codrii de mărgean.
Şi morţii, când pe buze le-a ’ncremenit cuvântul.
Cu pletele sburlite săltă pe estacade,
E-un om de bu năşea mă, e-un cap de om, o mască, îşi anină în pripă splendidele dantele,
Dar după ironia acestei măşti s'ascunde Şi iar le luă, ca ’n urmă mai albe, în cascade,
Cea mai cumplită moarte ce-a fost să ’mpărăţească; Să le resfire ’n soare sub geamurile mele.
Şi tot ui chipul ăsta îl ştiu de nu ştiu unde....
Pierea apoi prin peşteri, :i-acoto ca avarii
L-am mai văzut desigur, de mult, dar poate anii Ce-şi vântură într'una grămezile de aur,
Şi-au zugrăvit sarcasmul pe marca lui durere Rostogoliâ pietrişul adus de milenarii,
Şi tot ce-a ars într’ănsul s’a stins azi ca vulcanii Făcându-şi socoteala imensului tesaur.
Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere.
Se înălţă pe urmă şi iar veneâ aproape,
L-am mai văzut desigur, şi-l ştiu, dar tu, iubită, Să-mi plângă sub fereastră o, jalnic Ocean!
Ce te-ai prins tu să judeci cuminţii şi nebunii, Ce-ţi mai lipseşte oare, când ai atâtea ape,
Când stai privind pe geamuri cu faţa liniştită, Şi ’n ele-atătea perle şi aur şi mărgean?
Cunoşti tu cine-i omul ce râde ’n discul lunii?
Aproape jumătate din volumul d-lui Anghel este
Caracterul acesta bizar şi mistic învălue o mare de traduceri sau de inspiraţii eu „motive populare".
parte a volumului de „Fantazii", îl apropie mult de Traducerile sunt foarte bune, abia ici-colea câte-o
viziunile proorocului Daniil, sau de enigmaticele pro­ licenţă măricică, cum este în strofa a 14-a din Agnes
poziţii ale Sybilelor. Pretutindenea îţi pare că se a lui Arany, — sau când traduce b i t o prin secure.
sbate ceva in fond, - şi când dai să-i prinzi înţelesul, Motivele populare însă sunt şterse, puţine au farmec.
te alegi cu nimica sau cu foarte puţin. O comparaţie cu ritornelele d-lui Coşbuc vor convinge
Alteori, călăuzit ca de nişte subţiri fire abia per­ pe oricine despre aceasta.
ceptibile de cugetare, poetul adună elementele cele Dar este între „Spaniole" o strofă admirabilă pe
mai disparate ca să alcătuiască un lucru mic. Când scrie care o cităm:
„imn" cuvintelor, începe dela impresiile vizuale ale Ochii văduvelor, ochii,
„împărecherilor ciudate de slove"... ca să ajungă la Plini sunt de melancolii,
comparaţii cu „singurele-amante ce mi-aţi păstrat cre­ Ca ferestrile deschise
dinţă," şi la „gura şi harfa lui Orfeu".... Pela casele pustii.