Page 15 - 1909-12
P. 15
Nrul 12, 1909. LUCEAFĂRUL 275
Trankvillitatin, bucătarul Agapit, cu o cizmă în aceeaşi clipă mă împinseră, mă traseră
în mână, Iuşca, Vasile... Omul cel ud, scli la o parte; toţi se aruncară spre el.
pind, trase de subsuori corpul lui David din — Mişcă-I, mişcă-1! lărmuiră glasurile.
luntre, manile acestuia erau ridicate în dreptul - Ba, nu, stai! — strigă Vasile. Să-l
feţii, ca şi când ar vrea să şi-o acopere de ducem acasă... acasă!
privirile străine, şi-l puse pe spate în no — Acasă, luă vorba chiar şi Trankvil-
roiul de pe ţărm. David însă nu se mişcă, litatin.
părea mort, cu călcâiele lângă olaltă şi cu Iute să-l ducem, acolo vor şti mai bine
pântecele gol. Faţa lui eră verzie, ochii în ce-i de făcut, urmă iarăş Vasile... (Din
chişi şi apa îi picură din păr. Omul ud, care-l ziua aceea Vasile mi-a fost drag). Fra
scosese afară, după îmbrăcăminte lucrător ţilor! nu-i p’aci vre-o rogojină? Dacă nu-i
la fabrică, începu a povesti, zgriburind de ţineţi de cap, de picioare...
frig şi mereu dându-şi la o parte părul de — Stai! Iată rogojina! Aşează-o! Apucă!
pe frunte, cum a săvârşit lucrul. EI povesteâ Mişcă! Acuş i-e bine: merge ca într’o ca-
cu vorbe destul de alese şi îngrijite. leasă.
Când văd, domnilor, ce fel de primejdie Şi câteva minute mai târziu, David, nesim
se pregăteşte... Cum geme băiatul alergând ţitor pe rogojină, intră serbătoreşte sub cope-
pe pod... Haid’... Iute o iau ia fugă în josul rişul casei noastre.
apei; că bine ştiu — dacă nimereşte să-l ia
apa, îl mână sub pod în colo; ei, ş’atunci... XX.
în veci pomenirea lui! Iată văd: un fel de îl desbrăcară, îl puseră în pat. încă pe
căciulă păroasă pluteşte; numai cât nu eră cale începuse a da semne de vieaţă, mormăia,
căciulă, ci capul lui. Haid’, iute, sprinten da din mâni... în odaie îşi recâştigă deplin
m’arunc în apă, îl apuc... Ei, după aceea, nu simţirile. Dar îndată ce trecu primejdia de
mai e procopseală mare! moarte şi nu mai eră nevoie să te bălăbă
în mulţime s’auziră două-trei vorbe apro neşti pentru el nemulţămirea intră în drep
batoare. turile sale: toţi se lăpădară de el, ca de un
— Acum trebue să te încălzeşti, să mer lepros.
gem, să bem o duşcă, — grăi unul. Pedepsească-1 Dumnezeu! pedepsească-l
Dar atunci cineva deodată se’ndesâ repede Dumnezeu! cârtea mătuşa prin toată casa.
’nainte... Eră Vasile. Să te cotoroseşti de dânsul oricum, Por-
Ce vreţi,oameni buni, strigă el aproape firie Petrovici; că are să-ţi facă o pacoste,
plângând: — trebue să-l deşteptăm. E dom s’o pomeneşti cât vei trăi!
nişorul nostru! — Băiatul ăsta, Doamne iartă-mă, e ca o
Să-l deşteptăm, deşteptăm, răsună viperă, şi e îndrăcit, — întări Trankvillitatin.
glasul mulţimii, care creştea într’una. — Câtă răutate, câtă răutate, trozni
— De picioare să-l spânzurăm! E cel mai iarăş mătuşa, apropiindu-se de uşa odăii
bun leac! noastre, ca negreşit s’o audă David: întâi
— Cu pântecele pe-o bute, şi leagănă-l şi mai întâi a furat ceasul, după aceea l-a
încoace şi încolo, până ce... Apucaţi copii! dat în apă... ca nimeni să n’aibă parte de
Nu care cumva să-l atingeţi!— se mes el, auzi dumneata... Vai de mine!
tecă soldatul cu suliţa. Trebue dus la gardă. Toţi erau nemulţumiţi.
Vagabonzi se auzi de undeva basul David, îl întreb, când am rămas sin
lui Trofimici. guri: — de ce ai făcut treaba asta?
Dar trăeşte, — strigai deodată în gură — Şi tu?! răspunse cu glas slab: bu
mare şi aproape îngrozit. zele lui erau învineţite şi toată faţa părea
Mă apropiasem de faţa lui... „Va să zică umflată. — Ce am făcut?
aşa e omul înecat," gândii, şi inima mi se Dar în apă de ce ai sărit?
strânse... Şi deodată văd cum buzele lui — Sărit! Nu m’am ţinut de balustradă;
David tremură şi varsă puţină apă ... iată toată istoria. Dacă aş şti să înot, —
