Page 21 - 1909-19
P. 21

Nrul li), 1909.            LUCEAFĂRUL                        441
         suflet  simţitor  par  a-şi  găsi,  fără  trudă  şi  silă,  expre-   înţelege  deosebirea  de  care  vorbiam  mai  sus.  În­
         siunea  lor  firească.  Cântecul,  care,  cu  cât  e  mai  simplu,   deosebi  se  arată  arta  d-şoarei  Pitiş  în  zugrăvirea  de
         cu  atâta  e  mai  expiesiv  şi  care,  la  d-şoara  Pitiş,   pasteluri  cu  nota  intimă  sufletească,  cum  o  găsim  la
         îmbracă  adeseori  forma  poeziei  noastre  populare,  sau   Iosif,  de  idi'e,  care  se  înşiră  lângă  ale  lui  Coşbuc  şi
         poezia  mai  lungă  elegiacă  cu  rima  aleasă  şi  su­  ale  d-şoarei  Cunţan,  de  icoane  delicate  cu  pomi  în
         gestivă,  cu  strofa  încheiată  uneori  printr’un  vers   floare,  şi  „fluturi  galbeni"  pe  ramuri  înflorite,  cu  flori
         scurt,  care  produce  efectul  unui  ecou,  aşa  cum  a  in­  legănate  de  vânt,  cu  flori  de  umbră,  cu  „văl  albastru"
         trodus-o  Eminescu  în  poezia  noastră,  sau  forma  de   ce  „se  urzeşte  sau  se  destramă  în  văzduhuri"  etc.  Din
         idilă  în  genul  lui  Coşbuc,  cu  strofa  lungă  şi  rimele   acest  fond  de  gingaşe  icoane  din  natură,  se  desprinde
         împletite,  sau  gazelul  chiar  şi  sonetul,  toate  aceste   cu  multă  fineţă  şi  discreţie  sentimentul  de  cele  mai
          forme  d-şoara  Pitiş  le  mânuieşte  cu  aceeaşi  graţie   multe  ori  duios,  sau  câte  un  fragment  mai  mare  chiar
         sigură,  care  nu  e  rezultatul  unui  studiu  migălos,  ci   de  vieaţă  omenească,  căruia  îi  serveşte  drept  cadru.
          al  unui  fericit  simţ  pentru  armonie  înăscut.  Cetiţi  cele   Astfel  se  închiagă,  în  multe  din  sonete  şi  în  alte
          11  sonete  şi  veţi  simţi  câtă  muzică  şi  armonie  e  în   poezii,  mici  tablouri  de  o  rară  delicateţă  a  coloritului
          versul  d-şoarei  Pitiş.  E  caracteristică  chiar  predilecţia   —  dacă  putem  zice  aşa  şi  pline  de  o  intimă  şi
          poetei  pentru  această  formă  care  cere,  spre  a  izbuti,   comunicativă  vieaţă  sufletească.  Uneori  se  îmbină  atât
          o deopotrivă cristalizare a fondului.  de  fericit  diferitele  elemente,  plasticitatea  şi  gingăşia
           Să  nu  se  creadă  însă  că  d-şoara  Pitiş  ar  fi  numai   pastelului cu nota intimă lirică a idilei, cu forma poeziei
          o  artistă  a  formei.  La  dânsa  fond  şi  formă  sunt,   populare  şi  cu  elementul  muzical  ca  în  „Idilă",  care
          aproape  totdeauna,  în  desăvârşită  armonie.  Tocmai   pare a-şi aşteptă numai compozitorul.
          aceasta  dă  poeziilor  ei  nota  atât  de  simpatică  de  na-   Nu  putem  recomandă  destul  de  călduros  volumul
          turaleţă.  Ea  izbuteşte  aproape  deopotrivă  de  bine  să   d-şoarei  Ecaterina  Pitiş  tuturor  iubitorilor  de  litera­
          redea  simplu  şi  sugestiv  o  emoţie,  o  stare  sufletească,   tură  cari  nu  se  mulţumesc  cu  jocuri  de  icoane  oricât
          sau  să  zugrăvească  icoane  pe  cât  de  gingaşe  pe  atâta   de  artistice,  ci  caută  mai  presus  de  toate,  un  fond
          de  plastice.  Bucăţile  pe  care  le  reproducem  le-am   sufletesc  adevărat  Dacă  am  aveâ  interesul  literar,
          ales  astfel  ca  să  se  poată  vedea  diferite  laturi  ale   de  care  vorbiam  la  începutul  acestor  rânduri,  poeta
          talentului  d-şoarei  Pitiş.  Asemănaţi  „Cântecul"  cu   şi-ar  află  din  belşug  răsplata,  atât  de  bine  meritată,
          „Sonetul"  sau  cu  micul  pastel  „Cu  steaua"  şi  veţi  de a fi cetită, cât mai mult cetită.
                                                                    1.  Borcia.


                                     C  r  o  n  i  c  ă  .
           Literaturile  şi  limbile  romanice.  în  cunoscuta   emigrat  spre  ost  şi  spre  nord  şi s’a  aşezat  în  ţinuturile
         publicaţie  a  lui  Paul  Hinneberg,  „Die  Kultur  der   pe  cari  le  locueştc  astăzi,  probabil  găsind  încă,  în
          Gegcnwart",  a  apărut'volumul  al  XI, I,  din partea întâia,   parte,  resturi  de  popoare  înrudite  ca  viţă  şi  ca  limbă.
          intitulat  „Die  romanischen  Literaturen  und  Sprachen   In  pribegia  ei  a  ajuns  departe  până  în  Galiţia  şi  Mo-
         mit  Einschluss  des  Keltischen"  de  cei  mai  buni  spe­  ravia;  numele  Huţulilor  (româneşte  „hoţul")  în  Ga­
         cialişti  în  materie.  Despre  literaturile  romanice  vor­  liţia  de  ost,  numele  de  localitate  „Walachisch-Mese-
         beşte  d-1  Heinrich  Morf,  iar  despre  limbile  romanice   ritsch"  în  Moravia  ş.  a  ne  sunt  mărturie.  S’a  întins  şi
         d-1 Wilhelm Meyer-Lubke, ambii romanişti vestiţi, pri­  spre  vest,  peste  Karst,  până  în  Istria,  unde  odinioară
         mul  profesor  la  academia  pentru  ştiinţele  sociale  şi   eră  mult  mai  numeroasă  ca  astăzi.  Deşi  despărţirea
         comerciale  din  Frankfurt  a.  M.,  iar  al  doilea  profesor   teritorială  a  contribuit  la  o  evoluţie  dialectală  deose­
         la  universitatea  din  Viena.  Credem  că  părerile  acestor   bită,  aşa  că  se  poate  face  deosebire  între  limba  daco­
         doi  învăţaţi  privitoare  laorigineaRomânilorvor  interesă   română,  meglenă,  macedo-română  (aromână)  şi  istro­
         pe  mulţi,  mai  ales  acum  când  discursul  de  recepţiune   română,  totuş  deosebirile  de  limbă  în  marginile  sin­
         al  d-lui  Duiliu  Zamfirescu  a  atras  din  nou  atenţiunea   guraticelor  ţinuturi  sunt  mult  mai  neînsemnate  ca  în
         asupra acestei probleme, lată ce scrie d-1 Meyer-Liibke:   peninsula  iberică."  Apoi  aminteşte  de  particularităţile
         „în  sfârşit  limba  românească.  Românii  se  găsesc  as­  caracteristice  ale  limbii  române:  postpunerea  arti­
         tăzi  cu  totul  despărţiţi  de  ceilalţi  neolatini,  în  masse   colului  şi  formarea  viitorului  cu  „voiu",  cari  se
         compacte,  în  regatul  României,  în  Banat,  in  Ardeal  şi   găsesc  şi  in  limba  albaneză  şi  cea  neogreacă.  Ceeace
         în  Bucovina,  iar  în  grupuri  mai  mici  în  Macedonia,   ar  dovedi  iarăşi  formarea  limbii  româneşti  în  dreapta
         în  Meglenia,  în  Val  d’Arsa  din  Istria.  Ei  nu  sunt,  după   Dunării,  părere  pe  care  o  susţine,  cu  oarecari  rezerve,
         toate  probabilităţile,  urmaşii  coloniştilor  din  Dacia,   şi d-1 Ovid Densuşianu.
         ci  fapte  linguistice  şi  istorice  arată  că  pe  ţărmul  drept   D-1  H.  Morf,  în  introducerea  D-sale  despre  „Die
         al  Dunării,  în  Moesia,  eră  o  populaţie  romană  deasă,   Entstehung  der  Romania",  scrie:  „Peste  peninsula
         capabilă  de  expansiune  şi  nevoită  la  expansiune,  de   balcanică  se  revărsă,  pe  la  anul  600,  un  potop  de
         unde  ea,  în  vremuri  cari  nu  se  mai  pot  determină,  a  popoare  slavice,  care  rupse  şi  cutropi  românismul
   16   17   18   19   20   21   22   23   24