Page 19 - 1909-19
P. 19

Nrul 19, 1909.              LUCEAFĂRUL                       439

                              Cronică bucureşteană.
                               Introducere. — Bucureşteanul.
          A  fost  odată  o  vreme  când,  pentru  noi  Românii,   Bucureşteanui  e  cam  „bagabonţ“.  îi  place  mişcarea.
         soarele  răsăreâ  la  Blaj,  oraşul  şcoaîelor  şi  al  lu­  Când  nu-l  mai  trezesc  din  somn  trompeţii  simpati­
         minii,  care  a  contribuit  în  atât  de  largă  parte  la   cului  căpitan  Ţibică  anunţând  un  foc  în  mahalaua
         trezirea  noastră  din  amorţeala  de  veacuri.  Mai  ’nainte   cutare,  el  ia  trenul  şi  se  duce  la  Constanţa  să  vadă
         vreme  soarele  răsăreâ  în  Iaşii  lui  Vasiie  Lupu  şi  ai   marinarii  revoltaţi  de  pe  Potemkin.  Acolo  se  ames­
         Mitropolitului  Varlam,  şi,  în  urmă,  —  dacă  trebue  să   tecă  în  treabă,  strigă,  se  revoltă,  se  entuziasmează,  dă
         credem  pe  d-1  Maiorescu,  —  în  laşii  „Junimii".  Acum   20 de franci pe o bucăţică de panglică dela bereta unui
         în urmă, — cel puţin aşa ne asigură d-1 Slavici, — soa­  marinar,  şi  are  ce  povesti  zece  zile  prietinilor  despre
         rele  răsare  la  Bucureşti.  Ceeace  e  sigur  e  că  Bucu­  cele văzute şi nevăzute, intâmptate sau închipuite.
         reştii  au  atras  şi  au  absorbit  cea  mai  însemnată  parte   Totuşi, oraşul lui ii place aşa cum este.
         a  activităţii  româneşti,  pe  toate  terenurile.  Dacă  e   Deşi  nu  e  refractar  la  inovaţiile  civilizaţiei  şi  le
         bună  sau  rea  această  centralizare,  o  altă  chestie.   înţelege  îndată  folosul,  —  totuşi  nu-i  vine  la  socoteală
         Deocamdată  o  constatăm,  şi  de  aceea  ne  propunem   să  i  se  schimbe  obiceiurile  şi  numirile  cu  cari  s’a  în­
         să  stăm  de  vorbă,  cel  puţin  odată  pe  lună,  cu  cetitorii   văţat.  Doctorul  Minovici  deabeâ  îşi  începuse  con­
         acestei  reviste  despre  ce  se  zice  şi  ce  se  face  în  ce­  strucţia  lugubră,  dar  folositoare,  de  pe  malul  Dâinbo-
         tatea  lui  Bucur,  despre  ce  se  mai  petrece  pe  la  Bu­  viţei,  şi  Bucureşteanul  ziceâ:  „Să  mă  vezi"  sau  „să
         cureşti şi ce mai fac Bucureştenii.  te văd la... morgă!"
          Mai  întâi  de  toate  ce  este  Bucureşteanul?
         Formează  el  în  scara  zoologică  un  tip  aparte,
         ca  Vienezul,  ca  Parizianul?  Desigur  că  da,  deşi
         nu  se  poate  defini,  cu  „genul  proxim  şi  diferenţa
         specifică",  după  cum  cere  logica,  se  poate  însă
         descrie în părţile lui caracteristice.
           Să încercăm.
           După  o  observaţie  superficială  s’ar  păreâ  că
         Bucureştenii  se  împart  în:  Bucureşteni  din  pro­
         vincie,  Bucureşteni  dela  Paris,  Bucureşteni  din
         Galiţia,  cu  un  mic  stagiu  în  Moldova,  şi  in  Bu­
         cureşteni  din  Bucureşti.  Această  împărţire  este
         arbitrară,  căci  Bucureşteanul  nu  trebue  neapărat
         să  fie  originar  din  Bucureşti:  Cel  mai  spiritual
         şi  cel  mai  poet  dintre  umoriştii  noştri,  amicul
         George Ranetti, este născut la... Mizil.
           Ce  e  mai  mult,  nu  e  nevoe  nici  ca  Bucureştii
         să  fie  reşedinţa  lui  obişnuită:  Caragiale  e  născut
         la  Ploeşti  şi  şade  ia  Berlin,  ceeace  nu-l  îm­
         piedecă  de  a  fi  cea  mai  pură  expresie  a  Bucu-
         reşteanului,  cel mai  competent  şi mai  bun  pictor
         al vieţii lui.
           O  singură  specie  nu  se  poate  aclimatâ  şi
         confunda  cu  adevăratul  Bucureştean,  anume
         Bucureşteanul  din  Galiţia.  De  geaba  îşi  schimbă
         numele,  înzadar  îşi  face  glasul  dulce  ca  fagurele
         de  miere  —  (Honig  man  qui  mal  y  pense),  —
         Bucureşteanul  îl  recunoaşte  îndată  şi  îl  tratează
         cu  z  â  11  când  se  apucă  să  facă  piese  de  teatru
         în  cari  pornografia  ţine  loc  de  duh  şi  în  cari
         platitudinea înlocueşte originalitatea.
           Bucureşteanul  e  cam  rău  de  gură.  îşi  bate  joc
         uşor  de  toţi  şi  de  toate,  şi  de  el  însuşi,  şi  gluma
         lui  e  câteodată  cam  macabră:  Un  biet  cârciumar
         a  avut  nenorocirea  să-şi  piardă  un  ochiu.  îndată
         „stabilamentul"  lui  a  fost  numit:  „La  trei  ochi
         în plapumă!"                           Costum de oltean. (România).
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24