Page 15 - 1909-19

Nrul 10, 1909. LUCEAFĂRUL 435
Lucian. Linişteşte-te, ascultă ... Petru. Spune fără frică.
Petru. Sau şi mai mult; ştiinţa... de ce n’a Lucian. Să-l internăm într’o casă de corec-
ajuns ştiinţa să pătrundă, îndată după naştere, ţiune.
firea omului şi de găseşte în ea germenele Petru (tresare şi apoi rămâne pe gânduri. Pauză
putred să-l arunce fără nici o milă, cum îşi mare). Zici că a plecat dela cafenea?
aruncau Spartanii copiii schilozi în prăpastie. Lucian. Da.
Atunci ar scăpă societatea de acest putregai, Petru. Mă mir că nu a venit acasă.
care bântue ca o ciumă dela un capăt al Lucian. Cine ştie?... (se aud tunete mari mai
lumii la altul. aproape). Auzi ce vreme... Cât e ceasul?
Lucian. Aşa e, ai dreptate ... Dar vezi,... Petru (uitându-se la ceas). 11 şi jumătate.
oricum, ţi-e tată, şi trebue să ne gândim Lucian. Aşa târziu ? Mă duc (cu o grabă vă­
altfel. dită îşi ia pălăria şi celelalte).
Petru. Nu mă mai gândesc în nici un fel. Petru. Ce, ţi-e somn?
Eu plec... asta e, simt că trebue să plec Lucian. Nu, nici nu mă culc încă. Am să
de aici. stau toată noaptea la pândă.
Lucian. Nu-ţi dai seama de ce spui. Eu Petru (neîncrezător). Să prinzi hoţul.
ştiu că nu ai să pleci, Petre... N’ar fi nici Lucian. Da... când tni-a călcat straturile,
bine şi nici frumos! tot o noapte ca asta eră, şi când mi-a tăiat
Petru. De ce? mărul, tot aşa, tot pe nopţi de astea vine;
Lucian. Nu vorbeşte sufletul tău, când spui i-am prins obiceiul.
aşa ceva. Nu poţi să pleci. Ai face întocmai Petru. Şi zău, ai să tragi?
ca comandantul care se dă înapoi în toiul Lucian. Fără nici o milă.
luptei. El scapă, dar cad ceilalţi toţi. Cum Petru (zâmbind). Mai bine du-te de te culcă.
să pleci? N’ai o mamă, n’ai o soră, un frate? Lucian. Râzi... râzi... ai să vezi tu.
Pe ei cui îi laşi? Acum au ei lipsă de tine .. (Un tunet puternic în apropiere.)
• Petru. Da, da ... Petru Ah! Ce vreme.
Lucian. Mâne are să fie frumos.
Lucian. Spunea mama, că de când ai venit
tu a început să trăiască şi acum s’o părăseşti? Petru. De unde ştii?
Lucian. Ştiu eu, să vezi numai ce frumos
Aşa-i că nu ar fi cuminte şi n'ar fi frumos?
Acum au ei lipsă de tine, de vorba ta, de are să fie. Noapte bună.
Petru. Noapte bună, Luciene (îi dă mâna şi-l
sfatul tău, de mângâierea ta.
Petru. Da, da, ai dreptate, nu se poate. Aşi însofeşte).
Lucian. Ascultă, Petre, dacă vine ... (face un
fi un mişel. gest) până nu te culci tu, spune-i să dea mâne
Lucian. Nici să nu te mai gândeşti! dimineaţă pe la mine, dar de dimineaţă de
Petru. Nu, nu! Cum să-i las pe ei? tot, să-i dau parale să-şi plătească ce are de
Lucian. Dela tine aşteaptă şi ei un sprijin... plătit.
Uite... tu ştii, eu sunt al tău cu toată inima
mea, am crescut amândoi, am fost ca fraţi... Petru, la nu-ţi mai arunca banii pe ...
Lucian. Oricum nu poţi să-l laşi aşa...
să ne gândim... Să ne sfătuim amândoi... Spune-i, auzi? şi mâne cu bine (iese. S’aude
şi cu părintele Miron... Trebue să găsim
ploaie şi tunete).
noi o cale... şi să vezi, Petre... să vezi..-
are să fie bine... tu nici nu bănueşti cum Scena 12.
o să trăim noi cu toţii ...
(Petru revine închizând uşa repede de frica vântului.
Petru. Ce crezi să facem? Se opreşte la uşă, pe gânduri. Coboară apoi vre-o
Lucian. Cu tatăl tău? doi paşi şi stă nedumerit. Vede candela că se stinge
Petru. Da. iar. O aprinde. Nu ştie ce să facă. Se apropie de
Lucian. Să mai aşteptăm. Dacă vom vedea Biblie, se apleacă pe ea şi stă gânditor. S’aude cân­
că merge mai rău... vom vedea... tecul nebunului printre tunete. Petru ascultă cu faţa
întunecată. Cântecul se pierde încet-încet. Se scutură,
Petru. Ce? ca şi când ar vrea să-şi alunge gândurile. Şi vine la
Lucian. Mi-e teamă să nu te superi. birou să lucreze. Scrie puţin şi apoi caută, printre cărţi,