Page 17 - 1909-21

Nrul 21, 1909. LUCEAFĂRUL 485

Căprioara.

De câteori vânam pe valea Călmaţuiului, dracu o fi cătând o vită în desimea asta,
trebuia, la întoarcere, să ne abatem la câr­ mă pomenesc cu o căprioară...................
ciuma lui Cristea Bulbuc din satul Cucueţii. — Cum, o căprioară? Căprioară pe valea
Nu vinul cel oţetit al lui Bulbuc ne făcea Călmaţuiului? îl întrebarăm miraţi peste
să-i călcăm pragul prăvăliei, ci poveştile lui măsură.
de vânătoare, căci cârciumarul eră un vânător — Da, domnule, o căprioară... S’a oprit
umblat şi puşca lui băgase spaimă în iepurii la zece paşi de mine. I-am văzut şi nările
şi vulpile din zăvoaele de prin împrejurimi. cum tremurau de frică. Stătea nemişcată că
într’o zi, pe înserate, după o vânătoare par’că încremenise. Ce mă gândii atunci: Tre-
slabă de tot, intrarăm în cârciuma lui, ca bue să fie scăpată din vre-un parc boieresc
să-l întrebăm şi pe el care să fi fost pricina — că am mai văzut eu capre de astea îm­
de se stricau locurile de vânătoare, din ce blânzite... Şi ce crezi, domnule, în loc s’o
în ce mai rău. îl găsirăm în picioare, şter- iau la ochi şi s'o dobor dintr’un foc, am
gându-şi îngândurat, puşca. ţiştuit-o. S’o fi văzut atunci cum s’o întors
„Te-am prins!... Iată de ce nu mai găsim şi ce săritură a făcut peste o viroagă________________
şi noi un picior de iepure, că Bulbuc îi cu­ Par’că fu o licărire...
răţă în fiecare zi!... Aşa că şi azi ai fost — Şi cum ai lăsat-o să se ducă? — îl în­
la vânat?" îl întimpinarăm dela uşă, fără să-i trebarăm uimiţi.
mai dăm buna-ziua. — Da, am lăsat-o!... ne răspunse cu un
Bulbuc zâmbi şi, răzămându-şi puşca de accent de părere de rău, dar îndată schim-
teşghea, dete din cap: bându-şi tonul, făcu un gest hotărît:
„Pe dracu!... Am fost, e drept, dar nu — Am lăsat-o să se ducă şi bine am fă­
azi. . Acu două zile am fost... dar n’am c u t ! . . . Chiar domnul şef de ocol, căruia i-am
avut timp pân’acîi să-mi şterg puşca... spus întâmplarea, mi-a zis: Bine ai făcut,
Şi ai găsit ceva? Cristea, de n’ai ucis-o... Poate că rămâne în
Găsit!... Da ce am găsit eu, n’o să pădurea statului... şi se prăseşte...
mai găsească nimeni... Nici nu s’a pomenit — Ce să se prăsească! — râse unul din
vânat de ăsta pe aci !..“ noi — auzi să-i vie căprioara în ţel şi s’o
Foarte miraţi, îl întrebarăm ce a ucis, da el lase să se ducă!... Ce crezi că te mai în­
în loc să ne răspundă îndată, îşi luă puşca tâlneşti cu o aşa pleaşcă?... Ba eu o ples­
de lângă teşghea şi, după ce o cumpăni de neam de-i mergea u n t u l . . . n’o mai întrebam
câteva ori în mână, o atârnă într’un cui. de unde vine şi unde se duce şi dacă are
Uitându-se apoi peste fereastră dinspre pă­ de gând să îmmulţească vânatul de pe
dure, făcu un gest neînţeles de noi, şi ne moşiile s t a t u l u i . . . Ai fost un prost, mă
zise: Cristea!"
„De împuşcat, n’am împuşcat nimic______________ Lui Bulbuc acum îi luciau ochii ca la un
'N’am vrut, că de voiam o făceam prav... copoiu. El care povestise lucrurile cu atâta
Da, să vă spun cum s’a întâmplat: Ştiţi cotul linişte, deodată izbucni.
zăvoiului dinspre pădurea D o m e n i u l u i ? . . . „N’am fost un prost, domnule! Am fost
Acolo stăteam de pază pe un colnic... Cre­ un dobitoc, un b r â n z o i u , un păcătos___________
deam să-mi pice vre-un afurisit de iepure... Par’că mi-a furat dracul minţile! Auzi eu,
Poate aşteptam de două ceasuri că mi se vânător bătrân, să rămân cu puşca în mână
urîse... Şi vinele dela picioare par’că îmi în­ ca prostit, şi să las vânatul să-mi arate
ţepenise de atâta aşteptare... Eram gata să coada!... Şi ce ageră sălbătăciune!
mă lipsesc pe au ziaceea de vânat, când —- Şi n’ai căutat-o, n’ai urmărit-o?
deodată aud un zdupuit ca şi când s’ar fi Cum să n’o urmăresc... Cum mi-am mai
apropiat o vită... Da când mă gândeam ce venit în fire şi am văzut prostia mea, iute