Page 14 - 1909-23
P. 14

530                        LUCEAFĂRUL                  Nrui 23, 1909
             A  şasa  zi  sosiră  naşii.  Biserica  fu  împo­  la  noi.  Noi  amândouă  steteam  înmărmurite.
            dobită  cu  frunze  de  stejar  şi  preotul  veni   Lili eră albă ca varul.
            să ne întrebe la ce oră va fi cununia.  —   Şi  pe  urmă  ce-ai  făcut?  întrebai  eu
             Părinţii  mei  se  învârteau  zăpăciţi,  tresărind   într’un târziu.
            la  orice  sgomot,  într’o  aşteptare  încordată.   Nimic.  Am  stat  toată  ziua  în  odăiţa
            Eu  tăceam  în  jeţul  dela  fereastră,  amorţită.   aceea,  singură,  cu  uşa  baricadată.  Sara  m’am
            Ştiam că n’are să mai vină!       scoborît  îmbrăcată  în  rochia  mea  de  mireasă.
             Mama  se  apropie  de  mine,  speriată  de   Oaspeţii  nu  plecaseră  încă.  Ştiam  cât  dor
            starea  mea  letargică,  şi-mi  puse  mâna  pe   aveau  de  chef,  şi  am  rugat  pe  tata  să  destupe
            frunte. Mâna-i tremură.           sticlele  de  şampanie.  Curgea  spuma  în  pahare,
              —  Du-te,  o  auzii  şoptind  surorei  mele,   în  sănătatea  miresei...  O  mireasă  veselă  —
            chiamă  pe  Nina.  Duceţi-o  în  grădină,  dis­  pe  veci  mireasă!  Am  petrecut‘şi  am  râs  în
            traţi-o cumva...                  noaptea  aceea  pentru  toată  vieaţa.  M’am
             —  Nina? dar eu nu ştiu unde-i Nina...  uitat  în  oglindă,  cât  eram  de  frumoasă  în
             Am sărit ca muşcată de o bănuială.  noaptea  aceea.  Am  pus  alături  de  mine  figura
             Nina! A, da. Ea trebuie să ştie ce s’a  mică  a  Ninei,  talia  ei  subţirică,  am  imitat
            întâmplat.  De  ce  ură  ea  pe  Sorin?  Pentru   râsul  ei  răsfăţat,  puţin  ironic,  mişcările  ei,
            ce  îl  dispreţuia  şi-mi  spunea  că  ea  nu  s’ar   uşoare  ca  de  aripi  de  pasăre  gata  să-şi  ia
            fi încrezut în el?                sborul...
             Intr’o  clipă  am  fost  sus  în  odaia  ei,  aproape   Apoi  am  fugit  iar  sus,  în  odăiţa  aceea  din
            răcnind:                          fundul  coridorului,  şi  am  mugit  ca  o  fiară
             —  Unde-i Nina?                  cu glonţul în măruntaie.
              -  Nu-i  aci,  îngână  soră-mea.  N’a  dormit   Speriată  de  atâta  clocot  ca  de  iad,  m’am
            aci... Uite, patul i-e desfăcut de aseară...  dus pe urmă la schit.
             Mi-am  strâns  pumnii  asupra  buzelor  ca   Acolo,  în  liniştea  pădurei,  cu  pilde  vii  ale
            să  nu  ţip  şi-am  alergat  în  capătul  corido­  resemnării  în  faţa  mea,  m’am  potolit,  cu
            rului  unde  eră  odăiţa  cu  manechinul  şi  cu   încetul. Nu într’un an sau doi, ci în douăzeci.
            ghergheful  Ninei  şi  unde-i  plăcea  ei  aşa  de   Căci  grozavă  e  patima  sângelui  aprins,  şi
            mult  să  steie  peste  zi.  Uşa  eră  încuiată.  Am   neîndurată-i  văpaia  nestinsă  a  tinereţei,  cu
            bătut  de  două  ori  fără  să  primesc  răspuns.   toate  amintirile  cari  se  redeşteaptă  mereu
            Atunci  am  izbit-o  cu  atâta  furie  oarbă  încât   în suflet şi ard chiar sub cenuşa anilor stânşi.
            ivărul  sări  din  cuie...  In  odaie  nu  eră  nimeni.   După  moartea  părinţilor  mei  m’am  întors
            Rochia mea de mireasă, cu vălul întins deasupra   aci  la  Mesteacăni,  să  nu  las  iar  în  ruină
            ei,  aşteptă  cununa  de  lămăiţă.  Şi  batista  bro­  ceeace  au  clădit  strămoşii  voştri,  pentru  voi,
            dată  cu  artă,  scoasă  din  gherghef,  eră  aşezată   pentru urmaşii voştri.
            pe o măsuţă, lângă manechin.       II  ştiţi  pe  d-nul  Nicolae  Nistorescu,  admi­
             Coferul  Ninei  deschis,  şi  hainele  în  desor-   nistratorul  moşiei  noastre?  E  Năică,  groomul
            dine,  unele  pe  un  scaun,  altele  aruncate  pe   meu  de  odinioară.  Nici  nu  se  poate  un  admi­
            jos,  ca  şi  când  cineva  ar  fi  răscolit  printre   nistrator mai ideal.
            ele  ca  să  aleagă  de  acolo  ceea  ce-i  trebuia...   —  Ştiam  eu  că  ai  să  te  întorci  D-ta  iar
            Le-am  răscolit  şi  eu  lacomă,  în  friguri,  să   la  noi,  îmi  zise  deunăzi,  zâmbind  cu  ochii
            dau de un semn, o urmă pe care să pornesc.  lui cei buni şi blânzi.
             Din  buzunarul  unui  şorţ  negru,  şorţul  ei   Oamenii  din  sat  îmi  zic  „mireasa".  —  Mi­
            de  pension,  îmi  răsări  un  bileţel  alb.  Nu   reasa  Domnului,  desigur.  Copiii  vin  în  bra­
            erau pe el decât aceste cuvinte:  ţele  mele  şi  bătrânii  nu  se  mai  uită  la  mine
             „Sunt  de  acum  robul  tău,  porunceşte-mi,   cu pizmă de sub sprâncenele stufoase.
            ce să fac?“                        Mătuşa  Natalia  zâmbi  frumos  ca  o  sfântă
             Scrisul Iui Sorin...            şi  noi  am  rămas  multă  vreme  tăcute,  cu
             Mătuşa  Natalia  tăcu  şi  se  uită  cu  înţeles  capetele lipite de sânul ei.
                                                                  Constanţa Hodoş.
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19