Page 9 - 1909-23

Nrnl 23, 1909. LUCEAFĂRUL 525
tunecate de sub sprâncenele încruntate, duş­ mea, dar aşa de drăgălaş, alb şi rumen în
mănoase şi bănuitoare... Doamne, ce mult cămăşuţa-i curată ca zăpada, încât îmi veniâ
mă dureau! să-l sărut.
Şi totuşi, într’o zi am îndrăznit. Eră înspre — Cine îţi spală ţie cămăşile, Năică? îl
toamnă şi părinţii mei aveau zilnic vii dis­ întreb.
cuţii împreună. Sora mea mai mică, mama — Mama.
voastră, nu-şi terminase încă şcoala, trebuia -- Şi cine ţi le coase?
dusă la pension şi mama ţinea să ne întoarcem — Tot mama. Cu arnici. Şi ea le şi ţese.
cu toţii la Bucureşti; dar tata rămânea ne­ — Ţese şi pânză subţire?
clintit pe lângă hotărîrea de-a petrece iarna — Ţese, când are vreme. Da acu n’are
la moşie. cine să-i facă ţevi...
Vino, Natalio, tu rămâi cu mine, zise
tata întinzându-mi braţele. Tu să-mi porţi
grija moşiei şi las-o pe mama-ta să se ducă
la Bucureşti.
Tata nu se pricepea la nimic din ale gos­
podăriei. Om nervos, iritabil, îşi eşeâ din
răbdare la orice stângăcie a logofătului. II
certă, îl dedeâ afară. Schimbase trei în vara
aceea. Puneâ la socoteala vătăşeilor orice
stricăciune, fie chiar şi din ordinele lui gre­
şite. Şi ei îl furau pe întrecute ca să-şi
scoată din capete.
Mintea mea tânără puţin puteâ să deslu­
şească din acest chaos, dar totuşi prindeâ
câte un fir drept. Şi fiindcă mi s’a dat voie
să pot tocmi şi eu o slugă, l-am învoit pe
Năică, al treilea băiat din cei şase pe cari
îi aveâ lelea Stanca, vecina noastră de peste
grădină; l-am pus să cureţe cu o sapă mică
mărăcinii din curte şi unde vor fi mai mari,
de nu-i poate scoate cu sapa, să le pună o
bucăţică de var nestâns la rădăcină şi apoi
apă peste var.
Năică eră un băieţel de zece ani, isteţ şi
îndemânatec. In câteva zile mi-a stârpit toţi
mărăcinii, nu numai din curte, dar şi pe toată
întinderea moşiei. Dedeâ de dimineaţă până
seara din mânuşiţe cu sapa şi se căţărâ de — Până acum cine-i făcea?
orice car ori trăsură ce ar fi ieşit din curte, — Eu. Că pe nenicu’ l-a dat la tâmplărie
cu sapa lui şi un săculeţ de var în spinare. şi Gheorghiţă vede de vacă.
Prinsesem dragoste de el; în chipul lui cu­ Stăpânită de un gând am prins pe Năică
răţel şi alb par’că se oglindeau virtuţi stră­ de umăr.
moşeşti. Duminecile după amiazi Năică se Vreau să mă duc la voi acasă, să văd
cerea acasă să se primenească. Şi eră o plă­ războiul.
cere să-l vezi cum se întorcea de zorit, în­ Şi am pornit. Năică a fugit înainte. Şi
grijorat: nu cumva am întrebat de el? N’am l-am auzit cum mă anunţă:
vre-o scrisoare de trimis la poştă? Sau de — Mamă, mamă, vine cuconiţa cea mică
vreau să-mi culeagă mure? Serios, conştient la noi.
de datoria lui de servitor, se oprea în faţa Femeia se ridică, cu un copil de vre-un