Page 7 - 1909-23

Nral 23, 1909. LUCEAFĂRUL 523

nici urmă de suferinţă. De ce spusese mama deşteaptă frumoasa castelană. Oare n’a fost
că va muri de o rană ascunsă? totul un vis? îmbrăţişarea lui caldă şi cu­
O priveam uimite. Şi dacă adusesem în ini- vintele duioase, speranţa şi desperarea, abiâ
mele noastre un cult pentru mătuşa Natalia, ca vagi mai străbat prin amintirea ostenită a
pentru o sfântă, o milă şi o curiozitate pentru anilor duşi... De afară cântecul ciocârliei
vieaţa ei de pustnică, toate se preschimbau
acum într’o nelămurită, infinită admirare.
De subt pleoapele de jumătate închise de
somn dulce, în odaia mare cu pereţi albi ca
zăpada, cu cele patru ferestre şi balconul
deschis spre grădină, în liniştea aceea tur­
burată doar de ciripitul paserilor, o vedeam
sculându-se încet, deodată cu zorile, îm­
brăcând întotdeauna aceeaş rochie simplă,
neagră sau cenuşie, aruncând spre noi o
zâmbire, apoi ieşind în vârful degetelor, afară.
Deprinse cu vieaţa de pension, cu vieaţa
de oraş a părinţilor noştri, nu înţelegeam
cum poate ea să încalece aşa des-de-dimi-
ncaţă pe un cal de rassă, aprig, să coboare
în vale peste poteca din izlaz, până în luncă,
prin porumbişte până jos în sat, la han, la
moară, la livede, apoi iar în sus Ia stâna din
vârful dealului, şi la opt, când noi de-abiâ
isprăveam cu găteala noastră, să fie iar între
noi, Ia cafeaua cu lapte... împărţiâ t a i n u l
slujilor, hrănea pasările, mângâia porumbeii,
viţeluşii, cuprindea totul într’o ochire de gos­
podină înţeleaptă şi bună, cum poate numai
în poveşti mai sunt.
Şi ca în poveştile acele duioase despre
vechi casteluri medievale, unde rămâne sin­
gură frumoasa tânără soţie, pe când iubitul
se luptă undeva departe pentru ţară. Şi nu
mai vine. A căzut? E prins? Vestejeşte undeva
în vre-o pivniţă întunecată, chinuit de foame,
de sete, de dorul soarelui... Sau că e mort
— mort pentru totdeauna, el, care fusese aşa Serbările Şaguna: Eşirea din catedrala din Sibiiu după
de tânăr, voinic, şi acum niciodată nu se liturghie.
va mai întoarce! Castelana plânge, îl aşteaptă,
roagă fierbinte cerul să i-1 redeie, plânge chiantă la vieaţă. O vieaţă nouă! Şi dacă a
mult, cu hohote, baie de lacrămi fierbinţi, — pierit amorul mare, au rămas fărâmăturile lui.
ard şi dor ochii frumoşi până se stinge tot Copilaşii, surorile, castelul frumos, lacul din
focul, se istoveşte inima şi, cu încetul, în ceaţa parc, pomii şi toţi copacii cu umbrele şi
ochilor obosiţi se pierde chipul drag... freamătul plin de basme mângâietoare. Pentru
Adoarme în sfârşit, după multă jale, trudită astea a murit el! Şi din murmurul izvorului
şi adoarme chinul sufletesc. întâia noapte de par’că aude şoapte ademenitoare: pentru tine...
odihnă, de-atâta vreme. în aerul proaspet al Priveşte-le, e prinosul iubirei mele: trăieşte!
dimineţii, în lumina de aur ce năvăleşte de­ Fii păzitoarea locurilor sfinte.
odată cu zorile prin fereastra deschisă, se Fără să vreau, am întrebat-o într’o seară,
1*