Page 6 - 1928-17

ZY4. UNIVERSUL LITERAR
noagă care nu ştie să ajute la însenina­ şi se întoarse brusc s'o loveacă. Dar era audă ropotul cuvintelor ferbinţi... {j g
r 5
rea vieţii lor, ci ca o frunză purtată de prea departe. Se mulţumi s'o pironească pundea printr un zâmbet ironic în col*
vânt se lăsă dusă de vârtejul certuri­ ameninţător cu ochii aceia extrem de ţul gurii... o fixa mirat, se încrunta, mai
lor fără a se împotrivi şi a-i ajuta să gă­ mari şi injectaţi. Neîndurarea şi cruzi­ mult simulând ura.
sească drumul care duce la pace, la dra­ mea nestrămutată din ei, o puse cu faţa Nu izbutea să alunge gândurile dela
goste liniştită, la fericire. Orb şi mut se în pernă. Făcu această mişcare, nu pen­ iubirea sălbatecă şi puternică pe care-o
repezi la pantalonul lui de mire care tru ca să plângă, ci pentru ca să nu vadă vedea. Măgulit de acea iubire, pentru a
izbutise să prindă fusta verde şi să stea el că în nişte momente. atât de grele doua oară inima îi scăpără înduioşare.
ca lipit pe ea, îl smuci din cuer şi prinse pentru ea, n'are lacrimi în ochi. Mâinile ei îl strângeau puternic şi tremu.
a-1 îmbrăca repede cu mişcări scurte şi Şi n'avea pentru că scena fiind repeta­ rătoare ca labele unui animal care vede c£
iuţi ca nişte convulsiuni. tă nu o înspăimânta prea mult, nu o zgu­ vrei să-l îneci : ochii îl întrebau înroşiţi
Voia să plece orice s‘ar întâmpla, în duia ca cele dintâi. înciudată de insen- şi uzi de plâns iar glasul îl mângâia astfel
lumea lui. Mai voise de multe ori să facă zibilitatea ei îşi impuse să plângă. Nu încât îşi aminti de lipsa durerii lui, de
aceasta în nenumăratele lor certuri, dară izbuti însă. Schiolălăia ca roatele de sub cruzimea lacomă cu care ar fi zugru-
ca întotdeauna reuşise să-i înmoae inima duşumele. Voia să fie lovită pentru ca mat-o, de loviturile brutale pe care i le
şi să-l facă să renunţe. De astă dată însă, măcar durerea fizică să-i aducă lacrimi; dăduse şi mângâind-o pe faţă şi pe păr,
era hotărît să nu rămâe înduplecat cu pentru ca el să aibă căinţă şi rugăminţe- îngăimă cu asprime voită :
nici un chip. Era şi caraghioasă repeta­ le ei să prindă mai bine. — Mă duc, mă duc Lila în lumea mea.
rea fără sfârşit a acestei scene. Pe urmă — Am să te zugrum, urlă el în sfârşit, Viaţa noastră e un chin. Tu ştii, angaja­
de când începuse certurile, lada aceia în am să te strivesc... mentul meu e terminat şi pot. Vreau să
care trăia ca sub tortura unui veşnic cu­ In locul fundului de pantalon, care se sfârşesc.
tremur de pământ, i se părea mult mai vedea prin ferestruica pătrată de dea­ Lila,însă era în al noulea cer. Cuvin­
strâmtă şi mai înăbuşitoare. supra mesei, zbănţuit ca şi hainele din tele lui nici nu le auzea pentrucă mân-
N'avea - un pic de milă în acele mo­ cuer, se ivi o faţă spână şi zbârcită ca gâierile-i erau din ce în ce mai apăsate
mente pentru ea şi dacă Par fi atins cu de scapeţ. şi mai dulci. Săruta recunoscătoare mâi-
mâna să-l mângâe s‘ar fi întors şi ar fi — Mai încet „Chibrit" că te-aude di­ nele ude de lacrimele ei, când treceau
sugrmnat-o cu lacomia şi pofta cu care rectorul, strigă ea. Când tăcea se strâm­ prin dreptul gurii şi îl strângea la săni
sorbim apă când suntem arşi de sete ; ba la ei. Buzele le strângea creţe ca o legănându-1. El se înpotrivea foarte
iar dacă i-ar fi spus un singur cuvânt ar smochină, pe când ochii rotunzi şi bul­ puţin.
fi urlat ; şi-ar fi pierdut minţile. Cruzi­ bucaţi îi holba comic miraţi şi întrebă­ Nu o mai ura, dar credea că e bine să
mea care-o simţea în el. nu-i plăcea însă, tori. „Nu te frământa prea mult c'are să mai reziste încă, măcar de formă.
cum nu-i plăcuse când constatase că nu-1 ţi se aprindă cutia". Nimeni n'o auzi şi — Lasă Richard că de acum o să fie
doare sufletul. Se considera nedrept, în locul ei curând se ivi iarăş fundul
crud, nesimţit şi cu cât se vedea mai ne­ cela de pantalon necuviincios şi batojco- frumos. Să vezi ce plăcut avem să
trăim. Eu am să mă fac voinică şi... ai să
gru, cu atât se înrăia, cu toate că-i pă­ ritor. Femeia, izbutind cu chiu cu vai vezi...
rea rău. prin frecare să i se umezească ochii, avu
curajul să ridice faţa. S'ar fi putut spu­ El lăsă ghîata din mână şi dând cu
Neştiind ce se va mai întâmpla, îmbră­ ne că a făcut această mişcare numai pen­ ochii iarăş peste farfuria care se vărsa
ca ciorapii albaştri şi rupţi aşezat pe mar­ tru ca să-i arate lacrămi. Se mai ridicase mereu, suspină :
ginea patului. Auzind-o mişeându-se şi pentru ca să fie lovită. Trebuia să-l în­ — Treci şi mănâncă. Uite, uite ce s'a
lângă el îi veni în minte spatele acela
galben şi slab, cu coatele eşite afară des­ duplece căci ştia că el o iubeşte măcar ales din mâncarea ta.
că o părăsete şi viaţa ei pustie şi goală
pre care el întotdeauna la ceartă îi spu­ — Mai am şi mezeluri...
nea că se poate spăla cămăşi pe ele. Şi o înfiora. Groaza de viitorul nesuferit, Cu greutate se dădu jos din pat şi
scăpără în sufletul lui, un fulger de milă; de nenorocire, îi făcea scâncetul tot mai păşind descumpănită ca pe o punte îngus­
iscuţit, mai sâsâit. Semăna cu sunetul
dar gândul că numai ea e de vină pentru tă până la mesuţă, luă loc pe un scaun.
că se ceartă în timpul mesei şi nu mai cela insuportabil al vârfului de cuţit în- Prinse o lingură din hora dintre farfurii
pins apăsat pe o bucată plană de sticlă.
vrea să mănânce când ştie prea bine că şi începu să soarbă lichidul ca pe o
avorturile-i băbeşti îi varsă mereu sân­ înduioşarea nu-i venea şi nici bărbatul doctorie. Odaea prinse a alerga deodată
gele. îi readuse brusc ura. Gândi : „până ei n-o lovea. Se repezi deci cu mâinile să-l asurzitor. Pantofii femeii eşise şi ei de
când va suferi să o vadă dormind din în­ oprească. Atunci, dorinţa nu întârzie să i sub pat şi acum dansau cu ghetele lui.
căpăţânare subnat". Teama să nu cadă se înplinească şi loviturile lui năprasnice Coiful alb, cu stele roşii îi parodia, a-
pe panta prăpăstioasă a duioşiei iz- o înveseliră în sfârşit. Deşi o usturau, lergând dintr'un părete în altul. Cos­
vorîtă din dragostea ce-o avea pentru a dureau, ea ţipă cu lacrimi poate mai tumul de pe speteaza scaunului, îşi bă*
ea şi să renunţe iarăş ca întotdeauna la mult izvorâte din bucurie. Cu mâinile tea caraghios mânicele roşii una de alta,
plecarea lui îi făcu ura încă şi mai puter­ ţinute în sus ca labele unui câine care întocmai cum aplauda stăpânu-s-o în a-
nică. De aceea când ea se urni mai aproa­ face „sluj", bâlbâia : renă ; numai nu urla „bravo" aşchiat
pe de el şi-l întrebă uimită şi neliniştită: — Nu mă lăsa Richard, nu mă părăsi.... ca el. La un salt mare se lungi pe du­
— S‘au sfârşit toate, răcni el. Ai înţeles? şumele cu scaun cu tot.
— Ce te'mbraci ? ! unde pleci ?...
mai strigă şi se aplecă gâfâind furios să Aerul îl umflase şi credeai că e însuşi
el deschise ţnirn să dea dr rnul la toa­ apuce o ghiată care, juca bătuta lângă
tă mânia clocotitoare. Se opri însă la el, după ţimbalul lingurilor şi a cuţitu­ Richard care a simulat o cădere comică
timp. înspăimântat de el însuşi. II mai lui de pe masă şi după contrabasul du­ pentru a provoca râs.
împăcă părerea că muţenia lui are s‘o şumelelor. Dar atunci se petrece ceva cu Ea avea ceva cald, în suflet care voia
usture mai mult, dar nu putea să o su­ totul neaşteptat pentru Richard. Femeia să iasă. Trupul învineţit în mai multe
fere în apropierea lui şi se depărtă de se aruncă asupra Ini cu un strigăt care-1 locuri de lovituri o durea. Nu se aştep­
ea pe chinga patului. Femeia însă ştia înspăimântă ca o cădere într'o prăpastie tase să izbutească atât de curând şi fer-
năravul calului şi era stăpână pe hăţuri. "v cuiva. îl înspăimântă astfel nu numai binţeala ceia din suflet era plânsul ale
Totus, părul deslipit şi ciufulit, fruntea vipătul ascuţit, ci şi modul cum se agăţă cărui flăcări de abea aţâţate pe care tre­
care se mişca neliniştită, ochii înroşiţi J e el şi groaza din ochii rotunjiţi de ui­ buise să le acopere ele teamă să nu-1
de mirare şi frică, numai aceasta nu spu­ mire, cărora nu le veneau să creadă şi întărâte din nou, fiind înăduşite, acum o
neau. Şi nu se prefăcea ; ea suferea, sim­ ...ari întrebau copilăreşte cu sprâncenele. apăsau şi ar fi voit să plângă cu lăcomiea
ţea. Dară tocmai pentru aceasta stăpâ­ — Mă laşi ? !... Se poate să mă laşi ? !... cu care voise el s'o sugrume.
nea bine hăţurile şi izbândea. Ştia că nu
S’ar putea spune că nu înghiţea lichi­
ponte rezista disperărei sale sincere, Şi astfel deşi greutatea arzătoare din dul din lingură ci palalaia lor. Cu toa­
ţâşnită din iubire. Se temea să-l atingă trup, precum şi gândurile care începură tă munca ei, două dâre fierbinţi îi por­
şi nici nu găsea că e de trebuinţă. Neli­ să-i năvălească în creierul pustiit îl for­
niştea totuş o făcu să îngâne : ţau să nu renunţe de a se îmbrăca, miş­ niră din ochi şi se prelinse repede pe
cările lui se muiaseră şi începu să obraji. înfiorată se uită cu spaimă la el
— Mănânc, iartă-mă, nu pleca... geamă. Le lipsea energia vie, hotărârea ştergându-şi-le de frică să nu-1 întărâte
Richard găsi că tăcerea Iui poate fi aspră, neînduplecarea crudă de mai îna­ din nou cu plânsul.
luată drept potolire şi înduplecare. Mu­ inte. Dar Rachard se afla cu ochii închişi
ţenia-! de astă dată putea s'o încurajeze Rămânea câte odată în nemişcare să întins pe pat, învins.