Page 16 - vl_46
P. 16

Eminesciana




           copilăriei, și sensibil cum numai un copil – minune poate fi. „Vârstele” sunt surprinse cu pulsul lor
           vital, cu autenticitate și înțelegere, cu uimitoare integrare organică a adolescentului în cotidian atât în
           anii de școală, cât și în cunoscutele-i peregrinări.
                  Ultimele pagini reînvie momentul propulsării lui Eminescu în universul literar al vremii, prin
           evocarea debutului său literar, la numai 16 ani, când Iosif Vulcan a văzut în versurile adolescentului
           „armonia [...]”.
                  Peripețiile  copilului  și  ale  adolescentului  din  Ipotești,  destinul  unei  familii,  drama
           inadaptatului la condițiile austere ale vieții, drama unei iubiri nerealizate, a inteligenței care asistă
           neputincioasă  la  propria-i  măcinare  condensează  potențele  Romanului  lui  Eminescu  de  Cezar
           Petrescu.
                  Primul  volum  al  trilogiei  (Luceafărul)  privește  poetul-copil,  apoi  adolescent,  în  cadrul
           mirific al naturii, îndrăgostit de folclor, descoperindu-i legăturile trainice cu oamenii simpli, în a căror
           spiritualitate  găsește  adevărate  comori,  fără  a  neglija  marile  prefaceri  politice  din  Moldova  și
           Muntenia (Revoluția de la 1848 și Unirea din 1859). Sunt evocați anii de școală la Cernăuți și
           peregrinările prin țară ale adolescentului, cu trupe de teatru sau chiar ca hamal, până la plecarea pentru
           studii la Viena. Al doilea volum (Nirvana) narează perioada petrecută de Eminescu la Viena și Berlin,
           evidențiind atât preocupările lui intelectuale, cât și trăirile sentimentale, cu accent pe iubirea durabilă
           dintre poet și Veronica Micle și  realizează portretul spiritual al poetului, complicat prin eros și
           cunoaștere, în sens filosofic.
                  Ultimul volum (Carmen Saeculare) își extinde acțiunea pe o perioadă de zece ani din viața
           poetului (1874-1884), surprinzând, mai disparat decât cele două volume, desăvârșirea operei de
           maturitate  a  poetului,  dar  și  avatarurile  unei  existențe  nefericite,  inadaptabile.  Acest  volum
           reconstituie mediul cultural și politic în care trăiește Eminescu, între prietenii săi (Creangă, Caragiale,
           Maiorescu, Slavici ș.a.). Personalitatea celui mai mare poet s-a încercat a fi transformată într-un erou
           de roman permanent, purtând masca romantică, iluminat din interior. Interpretând o viață care a
           depășit  mărimea  naturală,  dar  pe  care  a  văzut-o,  înainte  de  toate,  ca  un  roman.  Cezar  Petrescu
           zugrăvește pe Eminescu în raport cu oamenii și cu pasiunea absorbantă a creației. Tot ce a aparținut
           istoriei  a  fost  respectat  și  interpretat,  fără  a  fi  mistificat,  iar  interpretarea  se  distanțează  de
           personalitatea eminesciană doar din nevoia de a găsi vieții o temă și destinului o logică.
                  Dacă  Cezar  Petrescu  a  folosit  ca  motto  pentru  Romanul  lui  Eminescu  însemnarea  pe
           marginea Luceafărului, după propria-i mărturisire, intenționează să dea un Eminescu dominat de
           „același abulic refuz al vieții, nu din nemulțumiri sociale sau personale, ci al vieții în sine, crescut,
           firește, prin adausul înaltei lui contemplativități, al genialității, chiar, ce-l proiectează peste timp și
           spațiu sub aspectul ideal al poetului”.
                  În romanul Mite (1934) și Bălăuca (1935), eroul apare în aura superiorității sale spirituale.
                  În primul roman, Eugen Lovinescu reconstituie biografia sentimentală a poetului, romanțând
           iubirea acestuia pentru Mite Kremnitz, cu un pronunțat simț al nuanțelor și cu multă verosimilitate.
           După afirmația lui Pompiliu Constantinescu, „Desfășurându-se într-un cerc de intelectualitate, de
           poezie și subtilă analiză sufletească, romanul Mite rămâne [...] cea mai complexă [...] evocare a
           erotismului eminescian...”.
                  Romanul Bălăuca, a cărui acțiune se petrece „exclusiv în spirit”, alternează planul real cu cel
           din vis. Ajuns la Iași, într-un scurt concediu, poetul se va întâlni cu marele său prieten, Ion Creangă,
           nereușind s-o revadă pe femeia iubită. El va reveni la București cu imaginea Veronicăi în suflet.
                  Scriitorul  surprinde,  în  scopul  reconstituirii  unei  realități  convingătoare,  respectul  și
           afecțiunea poetului pentru Veronica și Mite, întruchipare a sensibilității și cerebralului. „În Mite, ne

            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               14
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21