Page 13 - vl_46
P. 13

Nevoia de modele




                           afirmaţie recurentă în spaţiul dezbaterii noastre culturale (dar şi obşteşti) de după
                          1990  sună  prescurtat  astfel:  „Nu  avem  modele”,  cu  varianta:  „Nu  mai  avem
                  O modele”. Dacă ar fi adevărată întru totul, ea ar evidenţia în chip direct o profundă
           criză morală pe care ar traversa-o societatea noastră în întreg ansamblul ei; iar indirect, cufundarea
           într-o stare de spirit apăsătoare, ce se naşte odată cu renunţarea la căutarea permanentă a drumului cel
           drept, ce dă nobleţe şi consistenţă vieţuirii fiecăruia dintre noi.
                  Personal, nu am împărtăşit niciodată această opinie, nici în anii de totalitarism ceauşist, nici
           în cei de după. Înainte, luminile reflectoarelor (permanent manipulate ideologic) cădeau pe chipul
           muncitorului fruntaş în întrecerea socialistă, „ce nu precupeţeşte niciun efort pentru a îndeplini
           cincinalul în patru ani şi jumătate”; pe al ţăranului care  doar prin „colectivizare a reuşit să sporească
           înzecit producţia de grâu la hectar”; nefiind uitaţi nici intelectualii, artiştii care, însuşindu-şi temeinic
           învăţătura marxist-leninistă, găsiseră în sfârşit drumul ce urma să îi ducă „neabătut spre împlinirea
           visului de aur al omenirii: comunismul”. Fabricate ideologic şi propagate mediatic de o presă scrisă,
           audio şi vizuală în întregime subordonată politic, acele pseudo-modele au prins la destui şi au făcut un
           imens rău fibrei noastre morale. Asta o ştim deja, iar consecinţele urmării lor le putem constata cu
           destulă amărăciune încă şi astăzi. Priviţi în jur conduitele,
           ascultaţi cu atenţie la discursul din cetate şi veţi inventaria
           neîntârziat destule poncife ale acelor vremuri apăsătoare.
           Ele au fost mediate de acele pseudo-modele şi încă mai
           dăinuie, întrucât una dintre mărcile proprii modelelor (dar
           şi pseudo-modelelor) este acţiunea constantă pe durata
           lungă a timpului.
                  După 1990, tot pseudo-modelele sunt în prime
           time-ul unei rele părţi a presei. Cu diferenţa că muncitorii
           au  fost  înlocuiţi  de  businessmani  analfabeţi  şi  dive
           siliconate; ţăranii – de tineri plini de fiţe, ifose şi „fumuri”;
           intelectualii - de politicieni învârtiţi şi oneroşi; iar artiştii -
           de „minunaţii” manelişti ai neamului. Locul tembelizării
           prin  ideologic  a  fost  luat  de  tembelizarea  prin
           entertainment.  Consecinţele  se  văd  deja  şi,  iarăşi,  vor
           dăinui multă vreme de-acum încolo, din acelaşi motiv enunţat mai sus.
                  Şi totuşi, adevăratele modele au continuat să existe şi în regimul totalitar,  continuă să fie sub
           ochii noştri şi în regimul democratic. Să le luăm pe rând, să le observăm conduita şi, mai ales, să
           identificăm teritoriul comun în care se originează aceste modele reale de ieri şi de azi.
                  Comunismul,  regim  politic  totalitar  ce  a  impus  legea  alternativei  -  cine  nu  e  cu  noi  e
           împotriva noastră -, a încercat cu toate mijloacele (ticăloase şi criminale) să elimine chiar fizic elitele.
           Nu doar pe cele din sfera intelectualităţii, dar şi din rândurile ţărărnimii, armatei, funcţionarilor,
           preoţimii, muncitorilor, artiştilor, cărturarilor etc. Tot ce era valoros şi avea potenţial rol modelator
           trebuia anulat, reprimat, chiar lichidat fizic. Închisorile s-au umplut, ştim bine, de deţinuţi politici.
           Apoi deportările în masă, naţionalizările, colectivizarea forţată, interdicţia de a putea urma cursurile

            Vox Libri, Nr. 1 (46) - 2018                                               11
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18