Page 4 - Albina_1952_02

4 A L B I N A

Sirena lui Vasile Roaită

Ne strigă iar sirena. Nu ştiu cum, ' i
Cu trenu-a mers, fără oprire, t Ne cheamă ’n inimi cu tăiş de fier. ...„îmi vine să sudui, Măriei
O zi, prin munţi, prin bărăgan — De stau in casă, de pornesc la drum, Tot slugă să fii cu simbrie ?
Şi-avea ostaşul în privire Acelaş glas l-aud chemând în ger.
Toi dorul strâns de-aproape-un an.
Şi’n ger, sub gloanţe, dârz şi neclintit, Când satu-i în nouă orândă,
Din halta mică. o maşină Vasile Roaită-i trâmbiţă şi gând. Tu-mi stai la o parte, bolândă
L-a adus apoi peste omăt, Trup face cu sirena înfrăţit,
Lăsând pe’ntinsul de lumină
Şoseaua albă, îndărăt. Şi nu mai pare firav şi plăpând. In scrisul cu slovă măruntă.
Ci-l văd cum stă’nălţat ca un drapel. Ea-l vede pe Ion cum se’ncruntă.
Ar fi bătut ore cu pasul
Şt-ar fi'ngheţat, tăiat de ger... Cu păru’n vânt, cu pumnii piatră, jar;
Dar n'a ştiut când trecu ceasul, Şi pare că din glasul de oţel. Şi-şi simte gonind răsuflarea,
Că după’un dâmb legat de cer, Ţâşnesc scântei de foc, ca din amnar. Citind cum se’ncheie si.risoarea:
l-apare satul, dintr’oaatâ E-un ucenic, cu muncitorul frate, ...„Eşti mamă, şi ia seama bine l
Gonesc vârtej pe drumul şui, Ca toţi roboţii slabi şi pălmuiţi —
Trec lacul, crâng un rare-odată Şi cu ţăranii lui, din satul de departe, Nădejdea acasă-i, la tine!”...
O fată i-a cântat şi lui... De-aceeaş stăpânire grea, loviţi.
îşi nalţă amintirea duhul... Alunecă din inimi sânge’n val... Fiorii o trec pe Măria,
Pe-atc;, pe colo-a fost cu ea, Poporu-i numai ură şi cuţit. Ii tremură’n mână hârtia.
Târziu când se’nstela văzduhul... Vasile Roaită-i clocot de furnal
...Că pe’ntuneric se sfia... Sub cerul, peste dânşii prăbuşit. Ion, când piecase’n armată,
De tinde-a stat autobuzul. Ard gloanţe piepturi, vaetele curg; Spusese: „Ai grijă, măi fată/
Ii vede casa, peste trnm, Se prăbuşesc tovarăşi ca butuci.
Vopsită cum e cucuruzul — Dar Roaită ţine strâns mânerul ca la plug, Când vezi colectiv că se’njgheabă,
...Dac'ar eşi în poart’ucum ?!... Mulţimile le-adună din răscruci. Tu prinde-te’n hora-i degrabă!
Năvalnic inima îi bate, Tăcu sirena-o clipă. Frânt de plumb,
Când, parcă, printre porţii, şuvoi, Se pleacă pieptul greu, peste mâner. Cu boi şi cu plug de’mprumut,
Un cântec de viori răzbate. Un vaet a ţâşnit din trupul strâmb... Nicicând n’ai ceaunul umpluţi’’...
Ca vântul, vara, din zăvoi. Sirena urlă iară peste cer.
Şi coborând, deodat’tresaltă, Sirena geme, chiamă neîncetat, Dar şoapta-şi foşneşte veninul,
Rămâne-uimil — nu-i numai svon — Ciocoii turbă’nebuniţi în glod. Minciuni semăna chia'r vecinul...
Chiar muzică pe uliţi saltă, Aşa-l găsiră: frânt, dar încleştat,
Ce vine dintr'un megafon... Pe glasul care aduna norod. Iar ea ca’ndemnală de rele,
Un pici, de-o şchioapă, nu mai mare, Şi rupt de şale, aplecat pe el, A stat ascultând toate celei...
Privindu-l, 'nalţă glas de pui: însângerat în noaptea ce se strânge
— „E staţia de radioficare >” Vasile Roaită pare-un roş drapel. ........................................................................................ « * »
Furiş intră frigu’n odaie.
Şi-i mândru, parc’ar fi a lui. Pe Griviţa’necată’n sânge. Copilul ii doarme’n copaie.
...Acasă, l-au primit bătrânii. Alex. Şahighian
Zâmbesc la dragul lor de fiu L’înfăşură’n bunda ei veche...
Şi-i netezesc pe’ntinsul mânii,
Galonul, steaua pe chipiu. „Ce proastă am fost I N’am pereche !
Amurgul, leneş se strecoară — ...Ce am din hectarul trudit ?
Când, dintr’odată, ca’n oraş,
S’aprind luminile afwă... Pe vremea când regii, părtaşi cu boerii Nevoi şi obraz ofilit I
— „Măi taică, noi am fost clăcaşi — Sorbeau din pocale averile ţării,
Din zori până’n seară deretec.
Grăeşte gros bătrânul — tronul Poporul hrănindu-l cu bici şi sudalme,
In întuneric ne-a ţinut I” Sunându-şi grămada de galbeni în palme. Şi ţolul mi-i petec de petec!
Şi’nvârte, ca un ţânc, butonul.. Pe banii aceia citeai ca în carte
...In casă soarele-a crescut... Dece să tot stau împotrivă ?
Simbolul robiei săpat pe o parte. '■
Sub razeie ce vin grămadă, Dece n’aşi intra’n colectivă ?”...
Flăcăul parcă-i o statue. Pe banii aceia cu stemă de găde
îşi dau bătrânii ghies să-l vadă... Regeştile chipuri rânjiau tâmpe, hâde. *
Ca el, frumos, un altul nu e. Azi alta ni-i viaţa şi alţii ni-s banii.
Apoi ici, colo, zeci de stele Ni-i patria mândră şi mândrii ni-s anii. , Prind zorile cerul s’atingă
S’aprind, prin case, la vecini, Azi banul puternic, cu miros de pâne Şi stelele’n rând să le stingă.
De parc’ar fi sat de castele, E-al omului care pe muncă stăpân e.
Sau o grădină de lumini... In casa podită cu lut,
Pe dânsul săpate-s dârziile vremii:
Bătrâna ii cunoaşte taina, Femeia să scrie-a’nceput.
II ştie itoru'n piept încins — Republica noastră în spicele stemii.
[•arată netezăndu-i haina, Duşmanul aşteaptă să clatine banul, ...„Noi, Ion şi Maria Ilie,
Că peste drum, beca-i aprins... Dw munca chezaşă sdrobi-va duşmanul,
Cu două pogoane dughie,
Iar el, cu ochii’nchişi o clipă Căci braţul ni-i liber şi liberă-i ţara.
Gândind la ea, prinde-a şopti: Vom şti a răpune cu braţele fiara.
— „Spuneai că pe’noptat ţi-e frică, Cu ceilalţi ca noi deopotrivă,
Dar pe lumină vei veni /”... Cum soarele creşte pe bolta albastră, Rugăm a ne scri’n colectivă"...
Va creşte belşugul în patria noastră.
Mircea Secară
George Nestor Violeta Zamfirescu
Moş V ichente

încă de acum trei zile Ci, uniţi, pe mari tarlale
La cămin, s’a dat de ştire, Până’n fund să-l răscolim;
Cum că azi îi adunare Ca să-i smulgem tot belşugul,
Pentru întovărăşire. Să ne întovărăşim!"
Stau, se chibzuesc ţăranii...
A aflat şi moş Vichente Sfatu’ncepe val să crească
Vestea ce s’a răspândit; Şi deodată-un grup se’ndeamnă
Şi ’ntr’un suflet, către seară Rând pe rând să iscălească.
Intr’acolo s’a pornit.
Moş Vichente tot priveşte
Când ajunge'n sala mare Cum vecinii lui se’nscriu...
înţesată de plugari, Ce, el să rămână singur
Vorbele lui Toader Oanea Cu ogorul lui, pustiu ?
Cad puternice şi rari:
Şi’ndreptându-se spre Oanea
Bucuria abia şi-o ţine:
„Oameni buni, pămăntu-i rodnic — Toadere, măi Toderică,
De-l lucrăm cu meşteşug,
Nu stingheri pe căte-un petec, Hai, mă scrie şi pe minei
Sgâriat de-un singur plug. Gh. Bărgăuanu