Page 14 - 1913-07
P. 14
— Am văzut, cum te-ai luptat cu cinci călăreţi. Bătrânii săriră cu toţii — Trădător?
Şi ce a mai fost pe urmă? Abiezer se cutremură pe o clipă. Se iscă un tu
— M’au prins şi m’au dus îndărăpt. Holofern zim- mult şi o înghesuială grozavă. Un glas răzbătu:
biâ rece. M’a privit cu atenţie, apoi a zis: „Nu este un — Să-l omorîm cu pietri.
alt zeu pe pământ, în afară Nabucodonozar, şi ca să o Zgomotul isbucni şi mai înfricoşat. Boaz linişti
dovedesc asta, duceţi-1 De Achior în Betulia. Acolo se mulţimea. Urmă o tăcere penibilă.
va prăpădi şi el, de mâna mea, alături de aceia, cari Abiezer păşi în faţa mulţimii, tremurând de furie:
au prăbuşit stânci în drumul meu“. M’au ferecat cu — Eu sunt trădătorul?
lanţuri şi m’au adus până la fântâna seacă. M’au legat Achior îi răspunse cu demnitate:
de-un arbore şi m’au părăsit. Deacolo m’au luat apoi — Tu eşti!
aceşti soldaţi şi m’au adus ca pe un şpion. Abiezer sări asupra lui, ca un tigru:
Achior tăcu; lumea îl priveâ cu compătimire. — Minţi, şpionule!
Ozia îi răspunse: Şi, înainte de a-1 fi putut opri cineva, îl plesni
Bucură-te de prietinia noastră! Poate că Dum peste obraz.
nezeu a voit, ca Holofern să nu te asculte. Mulţimea îl trase înapoi, dar el urlă:
— Nu mi-a crezut, fiindcă între voi este un tră — Lăsaţi-mă... Acesta nu e Achior...
dător, care... Poporul se năpusti pe scări, dar Boaz îl reţinu.
— Un trădător? întrebă Ozia. — Linişte!
Poporul începu să murmure. Boaz făcu semn, să-i Achior îşi şterse nasul însângerat şi zise încet:
liniştească. — M’ai pălmuit... dar nu mă poate atinge palma
— Da, un trădător care pentru ruzi de aur îşi unui ticălos... Tu singur ai spus doar, că eu sunt Achior.
vinde neamul, patrioţii, rudeniile, prietenii, bătrânii, fe Abiezer voi să se năpustească asupra lui pentru
meile şi copiii... a doua oră, dar a fost reţinut. Achior veni în faţa lui:
Mulţimea întrebă stăruitor: — Uită-te în ochii mei, să văd dacă îndrăzneşti,
— Trădător? să mai negi ? Aici eşti cel mai curajios, dar jos eşti
Achior spuse cu glas detunător: omul cel mai ticălos. I-ai spus rizând lui Holofern, că
— Adeseori se cobora noaptea în tabăra duş îndată ce se porneşte năvala, deschizi porţile oraşului,
mană; l-am întâlnit de mai multe ori în cortul cel mare. şi că sub pretextul morţii vitejeşti, vei îndemnă la luptă
Am auzit cum îl lămuriâ pe Holofern despre căile ţi pe toţi Betulienii, cu muieri, cu copii cu tot... Mă,
nutului, şi că unde sunt întăriturile cele mai slabe... ticălosule!
Cunosc bine pe acest om. Acolo e! Ozia exclamă desnădăjduit:
Şi arătă spre Abiezer. — Trădătorule!!
Poporul urlă:
— Ştiu şi cum îl chiamă: Abiezer...
— Trădătorule!!
Se făcu o tăcere de moarte. încremeniră cu toţii.
Şi nici iadul, nici vr’un zeu, nici Boaz nu-i mai
Se poate că trădătorul să fie chiar cel mai de seamă putu reţineâ.
om din Betulia? Dar Achior stâ în faţa Senatului ca o — Se năpustiră în sus, pe scări...
întrupare a adevărului. — urmează —
O
FLORI DE-O ZI veâ noi, nu jubilanţi septagenari, ci curie noul guvern. Insuş sultanul,
o trupă teatrală, fie măcar cât de
care căzuse în melancolie la înce
mititică ? IC.
* putul războiului, acum trimite tele
grame de încurajare generalilor vi
Gn jubileu rar Entuziasm târziu... teji şi soldaţilor învingători.
La Craiova s-a aranjat un festi Turcii sunt veseli. Sunt veseli şi Şi pretutindeni e entuziasm şi
val. Prilejul a fost unul dintre cele din ochii lor râde bucuria omului, e o esplodare de forţe tăinuite. Şti
mai rare la noi. Ion Anestin, vred care a ieşit biruitor într’o luptă, rile ce sosesc din Constantinopol
nicul artist dela Teatrul Naţional
craiovean a împlinit 50 ani, de când dupăce a suferit înfrângeri după în spun, că oraşul ar fi schimbat cu
a păşit pe cariera spinoasă şi acum frângeri. Constantinopolul ferbe, şi desăvârşire. E numai veselie, e chiot,
— şi cu atât mai vârtos atunci, — trezit din nepăsarea pricinuită de zgomot şi voie bună. A fost de-a-
a propagandei teatrale. dezastrele de până acum, salută cu juns o mică izbândă a armatei tur
Ii trimitem cele mai călduroase entuziasm gloria armatelor învingă ceşti, ca întreg poporul să-şi simtă
urări şi noi, cari n-am prea avut no toare. Prin moşee padişahi cucernici puterea de odinioară rentorcându-se
rocul să-i admirăm creaţiunile. Cu
noaştem însă munca ce-a depus-o în laudă pe Alah, zeul protector al şi cucerându-şi din nou vigoarea de
ceşti 50 de ani şi ne bucurăm din neamului lor, şi-şi trimit binecuvân pe vremuri...
tot sufletul... tarea, oştirilor musulmane. Străzile Şi bucuria aceasta a poporului
Doamne, doamne, când vom a- cântă şi felicită în cuvinte de bu pacinic trece ca focul în praeriile
