Page 3 - 1913-07
P. 3
ANUL III. ORĂŞTIE, 16 Februarie n. 1913. Nr. 7.
Ridicat din ceata lui Milo, trecut prin întreagă
ION MNESTIN bobotează teatrului nostru de azi, Ion Anestin, e stâl
Nu ştiu de ce de o vreme încoace nu mă mai pul viu, care arată în spre trecut şi zice celor prezenţi:
y
pot gândi la „Barbu Lăutarul" fără să văd sub işlicul — Nu vă plimbaţi numai pe bulevardele Bucu
lui pe Ion Anestin, şi nu reştilor, cuconaşilor. Ce co-
mi-1 pot închipui pe nenea chetaţi când cu naţionalul,
Iancu fără să-l văd în an când cu voiculescul? Noi
teriu multicolor, cu brâu, cu n-am ajuns încă acolo să
papuci, cu işlic, cu cobză ră putem face artă pentru artă.
sărind încet, si zicându-mi Noi trebue să facem artă
plin de bunătate: pentru cultură şi pentru ră
Eu sunt Barbul Lăutarul, spândirea şi întărirea con
Starostele şi cobzarul... ştiinţei româneşti, unde e
Pentru mine aceste nevoie. Aruncaţi-vă ochii şi
două personage sunt una în provincie, şi şi în cele
şi aceeaş fiinţă. Şi nu doar lalte provincii româneşti.
pentrucă Barbul e singurul Sunt graniţe la Predeal şi
rol în care l-am văzut pe la Iţcani? Mă mir... Uite noi
Anestin, ci pentrucă în min bătrânii, nu cunoşteam ba
tea mea de ardelean nede- zaconii de acestea. Noi ve
prins cu mult teatru româ deam graniţe numai dincolo
nesc, Ion Anestin mi se pă de Becicherec, şi departe
rea aievea întruparea vred dela Oradea înspre câmpiile
nicului cobzar dela domnii Dobriţinului. Matei Milo era
si cununii, în care sub vor- la Braşov, Pascali la Arad,
ba calmă si duioasă dorm Caragiale la Rădăuţi, şi su
y
toate farmecele si nebuniile flarea românească din pa
tinereţii şi veghiază numai tru colţuri se bucura în a-
lumina aceea călăuzitoare în ceeaş vreme de Şoldan Vi
haosul vremilor nouă, care teazul şi de Mama Anghe-
se ţine îndărătnică acolo în- luşa şi de celelalte făpturi
tr’un colţ de suflet curat ale vremii. Da, da, dragi
şi pe care noi laicii o nu boieri din lumea nouă, pe
mim tradiţie. scândurile asvârlite peste
Căci Ion Anestin e buţile de bere, ne simţiam
tradiţie. ION ANESTIN tot aşa de bine, ca şi pe
y
E tradiţia acelei mi- podiul liceului din Braşov,
y
scări teatrale, care a înmugurit în diletanţii boereşti, şi ca şi pe scena cu mecanism a Teatrului Naţional
s-a ridicat cu ajutorul pieselor lui Alecsandri la a- din Bucureşti. Poate nu duceam cu noi atâta artă,
vântul furtunatic cu care-şi îndeplineau apostolatul în câtă aveţi voi, dar duceam mult suflet, căci Românii
toate ţinuturile româneşti: Matei Milo, Pascali, Costache dela Macău de suflet aveau nevoie. Faceţi şi voi ca
Caragiale, şi se va continua de sigur şi în viitor. noi, căci binefaceţi. Voi sunteţi mai tari, mai iscusiţi,
