Page 6 - 1913-07

— Merg, merg, grăi el. Mnăzău să-ţi dee sănă­
tate, că bun om eşti. De asta am să spun şi la popa“.
Şi Toaderdupăce se îmbrăcă, eşi cu omul afară.
Vasile îl duse la grajd şi îi arătă cei doi boi şi
cele două vaci si îi zise:
„Iată, măi Toadere, să îngrijeşti de vitele astea,
să cauţi să nu le lipsească fân şi pae, să răneşti şi
să le dai apă. Ştii tu treaba.
— Ştiu, ştiu, răspunse Toader.
— Şi să asculţi pe nevastă-mea.
— Ascult", răspunse Toader.
Şi Vasile îl lăsă, iar Toader luă lopata şi într’un
ceas grajdul eră ca în palmă, gunoiul scos, aşternuse
pae pe jos, pusese fân în iesle şi le şi dăduse apă.
Apoi se duse în casă şi se alătură de stâlpul
hornului, uitându-se la Domnica, care ţeseâ. Un viitor împărat: principele Oto Francisc losif, băiatul princi­
pelui Carol Francisc losif, care va urmă pe tronul monarhiei'
Femeea se sculă şi se duse în şură, apoi ve­ austro-ung. după actualul moştenitor de tron, Francisc Ferdinand.
nind în casă grăi:
„Harnic e, bre, harnic. ,',Dacă e bun de însurat, e bun".
— Cine, cine, întrebă grăbit Bumbac. Bumbac tăcu şi nu zise nimic, decât îşi puse
— Ei, cine, zise ea, un om. Nu ştiu cine a mă­ în minte că tot mai mult să-si arate vrednicia si zise:
turat grajdiul, aşa frumos. „Eu aduc apă". Şi apucând cofele se perdu afară.
— Eu, eu, sări el.
Sara îl culcă în vatra focului.
— Tu, aşa-i, eşti bun de însurat.
— Hââ, rânji el, da cu cine? Pentru întâia oară simţi el milă pe lume şi asta
îi încălzi inima.
— Lasă că om găsi noi, dar până una alta adă
In câteva zile Bumbac par’că ar fi fost de casa
o cofă cu apă.
lui Vasile de când e lumea.
— Aduc, aduc, zise Toader, şi luă amândouă
Şi o iarnă întreagă a stat. în vremea asta go­
cofele şi se întoarse cu ele pline de apă, dar şi cu
spodarul îi făcuse un suman nou, ciubote noui, îi
mânile roşii.
cumpărase o pălărie nouă, iar gospodina cioareci,
— Nu-ţi spun eu, zise gospodina, că moare de
vre-o câteva cămeşi.
harnic".
La asta, nu mai întrebă Bumbac, ci mândrindu- Tot satul se minună ce a dat peste Bumbac, şi
se că vorbeşte cineva şi bine de el, glăsui: credea că cine ştie ce slujbă mare îi aduce gospoda­
„Dă-mi toporul, încaltea să tai şi lemne. rului şi fiecare din sat îi avea grija lui şi voiau să-I
aibă în slujbă.
— Uite-1 aci după uşă", răspunse femeea.
Cu venirea primăverii, Bumbac avu grijă să pască
Şi nu mult, se auzi la trunchiu: „zup, zup", şi
şi vitele stăpânului, ba omul îi aduse şi nişte cârlane,
Bumbac veni cu un braţ de lemne.
şi pentru asta îi cumpără Iui Bumbac un fluer. El nu
„Bun de însurat! Bun, ce să mai zic", făcu
gospodina. ştia să cânte, dar toată ziua durluiâ pe deal din trişcă:
„dur-dur-lurlu".
Asta îl ridică la cer pe Bumbac. Prost eră el,
dar avea inimă, pricepea ce e frumos, şi se uită la întâia zi când veni acasă sara, el şi îmrebă pe
gospodină: „Doamnă, auzit-ai pe cineva cântând, azi,
fete, dar se temea să se apropie de ele, căci doar pe
una ţine minte că a tras-o de cătrinţă şi s-a şi po­ pe deal?
menit cu vreo două lepre pe obraz, dar acum când — Auzit. Doamne, tare mândru mai cântă!..“
auzi că e bun de însurat, iar i se deschisese dorul El nu mai putu de bucurie, râse şi întrebă pe
gospodină: „Ai apă?
de a se uita la fete şi la vorba gospodinei se uită
la Anicuţa, care acum eră fată de 12 ani, şi care tor­ — Mi-ar trebui o cofă", răspunse dânsa.
cea pe vatră şi legăna pe Tase, băetul cel mai mic El însă luă amândouă cofele şi le umplu cu
al lui Vasile. apă.
Sara veni Vasile. Domnica cum îi auzi paşii prin A doua zi, gospodina se apucă să grijească casa
tindă, se duse înaintea Iui şi îi şopti: de paşti, şi îi trebui lut.
„O mulţime de treabă a făcut prostu, toată ziua „Măi, Toadere, îi zise ea, adă-mi un sac cu lut.
a rânit la vaci, a tăiat lemne şi a cărat apă. Taci că — Două aduc", zise el, şi în adevăr, că în loc de
e bun, numai bagă bine de seamă, că îi cam plac două aduse vre-o cinci saci, iar femeile satului grăiau :
laudele". „Săracu Bumbac, se dihăneşte aducând lut. Cum
Şi femeea veni în casă şi se aşeză la stative şi nu l-a ţinea şi nu l-a îmbrăcă. Par’că dacă ar fi fost
vorbi singură: la mine nu l-aş fi îmbrăcat şi poate nu l-aş fi chi­