Page 10 - 1913-12
P. 10

Vedere din Port-Arhur: Urme de gloanţe de tun rămase pe zidurile cetăţii.

                  —  N’are  a  face.  Mânia,  ce  mi-a  pricinuit-o  cu   —  Nu  fi  aşa  îngâmfat,  nătărăule  !  Ai  biruit,  dar
             răspunsul  lui  copilăresc,  încă  nu  s’a  potolit,  ci  s’a  mărit   ar trebui să verşi lacrimi...
             încă.  Doar  chiar  în  clipa,  când  s’a  rostogolit  în  ţărână,   —  Pentru ce? — întrebă Nabuzar, mirat.
             rânjea cu ironie...                                        —  Pentrucă  cel  ce  zimbeşte  şi  în  agonie,  e  să-
                  Apoi strigă deodată:                             mânţie de zei...
                  —  Aduceţi-mi  o  căruţă  de  luptă,  să  leg  de  ea   Nabuzar râse:
             pe acest nevrâstnic, ce şi-a bătut joc de mine, şi în agonie!  —  Cu  atât  e  mai  mare  biruinţa  mea,  că  l-am  re­
                  Rabsaris spuse cu spaimă:                        pus pe cel ce eră înrudit cu zeii...
                  —  Să nu cutezi! Mortul va cere răzbunare.            Râsul  lui  era  brutal;  mulţi  îşi  întorceau  capetele,
                  II rugară cu toţii:                              să  nu-1  mai  vadă.  S’auzi  un  ropot  de  copite:  se  apro­
                  —  Să  nu  faci  acest  lucru!  —  dar  el  rămase  neîn­  pia o căruţă trasă de doi cai albi.
             duplecat.                                                  Un asirian strigă, cu glas puternic:
                  O  sete  de  sânge  îi  impurpură  faţa.  Intreveni,  şi   —  In laturi!
             Holofern, cu faţa întunecată:                              —  Aduceţi  căruţa  —  strigă  Nabuzar.  —  Lăsaţi  să-I
                  —  Şi  eu  sunt  stăpânit  de  o  ură  adâncă  faţă  de   târăi  în  jurul  zidurilor  pe  acest  cloţan,  să  ştie  cei  din
             ovrei  —  şi  ameninţă  cu  pumnul  înspre  Betuluia,  în   Betulia, ce soarte-i aşteaptă!
             vremece  dinţii  lui  albi  ieşiau  la  iveală  —  dar  sunt  de   Căruţa se opri lângă mort.
             părerea,  să  nu-1  legi  de  căruţă,  căci  a  fost  un  erou   Nabuzar porunci:
             adevărat şi amintirea eroilor e sfântă...                  —  Legaţi-1 de căruţă... tărâţi-1 pe picioare!
                  Bilbo se plecă peste mort.                            Mulţi  se  înfiorară,  căci  glasul  lui  sămănâ  cu  mâ­
                  —  Cât  e  de  tiner!  Faţa  lui  e  fragedă,  catifelată,   râitul unei fiare setoase de sânge.
             ca a unei fecioare!                                        Soldaţii  pregăteau  frânghiile  şi  lanţurile;  Bilbo  se
                  —  Ce braţe! — exclamă Holofern.                 proşternu în faţa lui Holofern :
                  —  Ce piept!                                          —  Stăpâne, opreşte-1!
                  —  Ce musculatură !                                   Holofern  nu  răspunse.  Nabuzar  se  apropiase  de
                  —  Şi  o  lance  nătângă  l-a  omorît,  dimpreună  cu   căruţă şi priviâ soldaţii.
             nădejdile frumoase, pe cari un neam întreg...              Tompar se rugă şi el:
                  —  L’a omorât — repetă Tompar.                        —  Opreşte-1! Mă doare când văd ce face...
                  Nebunul adause:                                       Holofern ridică din umeri:
                  —  Mi se pare, că aveâ logodnică...                   —  Biruitorul are anumite drepturi... nu-1 pot opri...
                  —  De ce n’a rămas lângă fuste?                       Bilbo strigă înfuriat:
                  De  ce  şi-a  măsurat  puterile  cu  un  om  mult  mai   —  Drepturile  aceste  sunt  o  infamie!  Când  se  va
             de  seamă  ca  el?  Zeii  pedepsesc  pe  ceice  se  încred   pune capăt acestei nelegiuiri ?
             prea mult...                                               Tompar adause, cam timid:
                  Bilbo răspunse:                                        —  E, ’ntr’adevăr, o nelegiuire!

         186
   5   6   7   8   9   10   11   12