Page 9 - 1913-12

„Straşnică femeie preuteasa... Hm, vrednică, de FLOAREA BETULIEI
ita pe care o are...“ Nici n-a observat, până a răsă-
ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ
it cu păhărelele însângerate, pe marmura mesii... In
lintea lui acum, domol-domol, cenuşa celor câteva pă- DE: ŞTEFAN LÂZÂR.
echi de ciasuri, a prins să-şi înfiripe fiinţa, să-şi ren- TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
oarcă înţelesul până la cele mai mici amănunte; să
XVI. - 10 -
:rească huet de capitală; să se resfire fum de loco-
notive grele... Carul imfamiei.
Silueta părintelui l-a captivat deabinelea... Dar
Şi pe cât de mare erâ tânguirea Betuliei, pe atât
'leii, ce priviri frumoase îi arunca arar, rămânând ca
era de viforoasă bucuria în tabăra asiriană. Holofern şi
ntr’un vis, cu palma pe frunte.
cu comandanţii ieşiră întru întimpinarea lui Nabuzar,
Huet de capitală cu intenzitate uriaşă, în surdină;
felicitându-1:
imintirile părintelui; pulbere de ochi frumoşi; aventuri
— Slavă ţie, Nabuzar! Numai zeii se mai pot
:răite ori auzite... şi atâtea alte..., cum înainta în ecoul
lupta aşa.
paşilor pustii pe ulicioara adormită, — prin întreaga
îi strânsă mâna, şi Nabuzar îi răspunse măgulit,
fiinţă îi alergau în vârtejuri, se alegeau pe-o clipă şi
cu un aer de supunere:
iar se ’nfiorau şi o căldură parfumată, un fior dulce simţi
— Stăpâne, eşti prea graţios... Crede-mă, vor­
cum îi adulmecă pe subsuori.
bele tale îmi umplu sufletul de bucurie...
...Aveâ senzaţia, ca şi când ar zări departe for­
mele unui castel fermecat, limpezindu-se tot mai mult Câţiva principi încă îl felicitară, dar cei mai mulţi
printre neguri şi chemându-1 cu turnurile-i de argint... tăceau, căci erau mâhniţi de moartea eroului betulian.
De ce să se bucure de moartea unui om, care nu le
greşise nimic? Bilbo tăceâ şi el, privind mortul.
Holofern zise:
— S-a prăbuşit aşadar o columnă a Betuliei! A
fost viteaz de seamă, îmi pare rău de el... Priviţi-1, ce
frumos e şi mort!
Au plecat la câmp părinţii
El a dat giăunţi la pui Rabsaris adause:
Şi-acum bate de nădejde — A fost o luptă grea.
Două scânduri intr’un cui. Nabuzar ridică îngâmfat din umeri:
— A fost o jucărie... Mi-e aproape ruşine, că a
Ei... de-ar fi Grivei cu dânsul
Nu i-ar fi urât de loc: — trebuit să-mi măsor spada cu un aşa nevârstnic. Dar
Cum mai petreceau ei singuri s-a isprăvit; acum zace în ţărână. Mâne vine celalalt
Ce mai larmă, ce mai joc!... la rând.
— Salatiel?
Dar e-aproape-o săptămână — Da. Mâne îl omor şi pe el.
De când sprintenul Grivei Sarezer zise, clătinând din cap:
Şi-a uitat sub ţărna rece
De copii şi de căţei... — Dacă te vor ajutoră zeii, căci, vai şi acesta a
fost un viteaz vrednic. D’apoi încă celalalt! Iţi aduci
Şi, oftând, aşează ’n cruce aminte, că el singur a respins de pe deal o oaste întreagă?
Scândurile prinse ’n cui — Ce-mi pasă? Să fie stejar, stâncă sau chiar
Şi se duce s-o înfigă fulgerul, mânia cerului, sau furia iadului ce zguduie pă­
Colo ’n mal pe groapa lui...
mântul ; va peri de arma mea, căci vai de acela, ce se
ELENA FARAGO luptă cu Nabuzar.
Vorba lui aspră şi îngâmfată displăcu. Bilbo îi zise:
— lngâmfatule, eşti nesuferit. Eşti ca un curcan,
ce să umflă în pene, cu mare larmă. Ia-ţi piciorul de pe
(9 a este... S acest biet mort. A fost erou şi e vrednic să-l cinsteşti..'
— Cadavrul e al meu şi fac cu el ce-mi place.
Şti, garoafa ofilită, Dealtcum ce te amesteci, nebunule ? S’ar puteâ miră
Ce mi-ai dat alaltăsară, oricine, că stau de vorbă cu cel din urmă dintre oameni...
Ca o dragoste rănită, Thartan adause:
A ’nflorit ieri noapte iară.
— Dar Bilbo a spus adevărul. Mortul a fost erou
Şi de-atunci de bucurie şi se cuvine să-l cinstim după vrednicie...
Inima-mi întruna plâns-a — Nabuzar îl privi pieziş, cu o ură suprimată, şi zise
Biată viorea pustie, înţepat:
A ’nflorit şi ea cu dânsa. — Acum nu vroi! Şi aşa mi-a fost năcaz pe el...
f ELENA DINULESCU — Bine, dar acum e mort!