Page 4 - 1913-25
P. 4

fuesc  energia  şi  intelectul  într’o  activitate  atât  de  difi­  ZILE DE VARA
              cilă şi atât de ingrată.
                   Revistele  literare  s’au  schimbat  şi  ele,  înţelegând   — NOTE DE DRUM —
              că  munca  colaboratorilor  trebue  retribuită  ca  orice
              altă  muncă,  căci  scriitorii,  oricât  de  însufleţiţi  ar  îi  ei   Spre munţi.
              de  idealismul  ce  transpiră  din  scrisul  lor,  nu  se  pot   Plecăm pe Murăş la deal, în fuga năvalnică
              hrăni  numai  cu  raze  de  lună  şi  nu-şi  pot  încăljâ   trenului. Cum se apropie seara, deoparte şi de alt
              copilaşii numai cu iluzii.                            a drumului, pe sub umeri de dealuri rămân în ceaţ
                   E un progres vădit acesta.                       sate frumoase, cu nume româneşti şi cu biserici ară
                   Mulţi  oameni  de  talent,  cari  au  dat  frumoase   tătoare.
              probe  pe  vremuri,  s’au  oprit  la  cele  dintâi  avânturi   în  curând  urmează   Oşorheiul  durerii  proaspete
              tinereşti,  căci  grijile  şi  năcazurile  vieţii  îi  copleşiau  şi   —  oraşul  vicariatului  odios,  —  cu  paiaţele  şi  zidirii
              nu le mai dau răgaz, să viseze cu ochii la stele.     lui moderne.
                   Publicul  nostru  de  atunci  îşi  închipuiâ  —  şi  lite­  Apoi  Reghinul  Saşilor,  cuibul  lui  Petru  Maioi
              ratura  noastră  de  atunci  îl  îndreptăţiâ  să-şi  închipuie   colo  pe-un  piept  de  deal,  cu  turnuri  înalte  şi  cu  lumir
              —  qă  literatura  e  un  lux  şi  o  jucărie.  Te  pui  la  masă,   multe pe la case.
              iai  condeiul  şi  scrii...  Vorbele  curg  uşoare,  dulceaga   Coboară  întunerecul  tot  mai  deplin.  Când  s
              istorie  de  dragoste  se  înfiripă  cu  înlesnire...  ici  o  pri-   opreşte  trenul,  în  răstimpuri,  lângă  aşezări  pe  cari  ni
              vighitoare...  dincolo  o  rază  palidă  de  lună...  o  strângere   le mai vedem, auzim tot vorbă românească.
              de  mână...  un  „te  rog,  domnule,  dă-mi  pace!“  ...o  mică   Simţim  acum  munţii  aproape.  Dungi  uriaşe  di
              intrigă...  şi  totul  se  încheie.  Dacă  vreji  vesel:  „Peste   întunerec  nestrăbătut  la  stânga  şi  la  dreapta,  cloco
              trei  săptămâni,  tinera  păreche".  (Autorul,  luaţi  seama,   lin  de  păduri  când  şi  când,  iar  deasupra,  în  înălţimi
              a  ţinut  cont  de  termenul  vestirilor  în  bisericăl)  Ori   o  fâşie  de  cer  înstelat.  Şi  vuet  de  ape:  Murăşul,  cari
              dacă  vreţi  tragic:  „în  cimitirul  satului  B.  se  deschideâ   trece foarte aproape de noi.
              un mormânt proaspăt"...                                    Ne  pare  că  ne-a  prins  norocul  în  cadrele  vrăjiţi
                                       *
                                      * *                           ale  unui  basm.  închid  pleoapele  uşor  şi  tinereţa  mi
                   Azi  publicul  nostru  românesc  e  pe  calea  adevă­  face  să  cred,  că  sunt  un  voinic  din  lumea  veche,  în
              rată  de  a  înţelege  tot  mai  mult  însămnătatea  literaturii   călecat  pe  un  cal  năsdrăvan,  trecând  în  zbor  ca  gâm
              şi a scriitorilor, ce au ieşit din sinul lui.         dul,  peste  ţara  fermecată  a  zinelor.  Alergarea  lărmur
                   Azi  nu  se  mai  poate  scrie  numai   din  plăcere,   toare  a  Murăşului  nevăzut,  pâlpâiri  de  focuri  pe  culmi
              căci  cerinţele  publicului  sunt  cu  totul  altele.  Scriitorii   răsufletele  scurtea  ale  trenului,  —  iau  în  închipuire*
              încă  trebue  să-şi  dea  seama  de  tot  cuvântul  ce-1  pun   mea  aprinsă  dimensiuni  'neobicinuite,  mărindu-mi  a-
              pe  hârtie.  Ei  trebue  să  cetească  cel  puţin  de  zece  ori   parenţa de vis dulce, încântător.
              atâta  cât  scriu;  trebue  să  aprofundeze  vieaţa  şi  să
              încerce  a  pătrunde  şi  a-şi  da  seamă  de  mediul  ce-i   Topliţa.
              înconjoară,  de  vieaţa  ce  palpită  în  preajma  lor,  prin   Târziu  în  noapte  coborâm  la   Toplita.  O  garî
              mii  şi  mii  de  rezertori,  ce  aşteaptă  cu  inzistenţă,  să   plină  de  lucrători,  toţi  cu  săcuri  grele  şi  cu  sumane
              li se dea tălmăcire în formă artistică.               albe  sau  roşii.  Semn  că  suntem  în  împărăţia  pădurilor
                   Ei  trebue  să  fie  inima  în  care  palpită  durerile  şi   Insă  noaptea,  cu  prea  puţine  stele  şi  fără  lună,  nu  ne
              aspiraţiile  neamului;  ei  sunt   sismograful  senzibil,  ce   lasă  să  întrezărim  nimic  din  înfăţişarea  locului,  ci,  c z
              remarcă  chiar  cele  mai  mici  şi  mai  neînsemnate  sbuc-   un  prieten  cuminte,  vrea  să  ne  facă  o  surprindere
              nici din adâncurile necunoscute.                      covârşitoare  mâne,  în  lumina  dimineţii.  Călători  su­
                   Suntem  pe  calea  de  a  ne  crea  şi  noi  o  generaţie   puşi,  noi  încuviinţăm  gândurile  părinteşti  ale  întune-
              de  scriitori  şi  a  ne  asigura  un  avânt  literar  cum  n’am   recului  şi  mergem  bucuroşi  la  culcare,  în  otelui
              avut încă în Ardeal, căci adevărata mişcare intenză   destul de elegant din marginea pieţii.
                    literară datează la noi abia numai din 1900.         Dimineaţa  deschidem  ochii  cu  o  nemărginită  în-
                                       *                            destulire  în  suflete.  Prin  fereastră  ne  zimbeşte  vioi  c
                                       * *
                         Nu ne putem plânge că n’am aveâ talente, când   rază  de  soare  si  noi  ne  întrecem  bucuroşi  care  sâ
                      Românul — pare-mi-se — e născut deadreptul poet.  cuprindem mai întâi peisajul măreţ ce ne aşteaptă
                   N’avem  însă  public  suficient,  şi,  mai  ales,  nu   Orăşeni  sătuli  de  ziduri  şi  de  mesele  lucii  ale
              avem  un  editor,  —  măcar  unull  —  care  ar  puteâ  să   scrisorilor  şi  cărţilor,  dorim  cu  nesaţ  soare  şi  aei
              rupă  ghiaţa  mai  cu  dinadinsul  şi  să  răspândească   înviorător.  însetăm  după  lumină  şi  după  zări  nemăr­
              în  lumea  românească  tot  ce  e  bun,  frumos  şi  vrednic   ginite.  Cuprindem  deci,  cu  nepotolit  avânt  cea  dintâi
              de a fi dat obştei ca hrana sufletească.              icoană ce ni se îmbie ochilor, din fereastra otelului
                   Suntem  la  început  numai  —  şi  să  nu  se  adeve­  O  pădure  de  brazi  tineri,  peste  făşia  de  argim
              rească  şi  aici  vorba  înţeleaptă  a  lui  Creangă:  „Ro­  a  Murăşului.  Se  înalţă  lin,  până  aproape  sus  la  poa­
              mânului  îi  e  uşor  până  &e  apucă  de  lucru,  că  de   lele  cerului  albastru.  E  de-un  verde  întunecat,  negru
              lăsat iute se lasă"...                                care par’că respiră, trăieşte. Printre trunchiurile svelte
   1   2   3   4   5   6   7   8   9