Page 10 - 1913-27

Pag. 390. C O S I N Z E A N A N r . 2 7 .

0 adevărată martiră a luptei pentru dezrobirea Toarnă Vagao!
neamului nostru! Fetele albe şi negre dansau minunat...
Ce splendidă figură pentru o dramă istorică!
Cupele cele mari fură date la o parte; în cortul
Mi s’a spus că losif Sterca Şuluj, preşedintele lui Holofern se făcu tăcere.
„Asociaţiunii" din Transilvania, a scris mult despre
Caterina Varga, şi că să-i cer lui note. L’am vizitat Soarele se aplecă spre asfinţit, zeul Samas se
în Sibiiu, şi l’am găsit deja bolnav pe marele român. duceâ să se culce. Dar înainte de a se întoarce în pa­
Cărţi nu mai avea decât un singur volum, al IV-lea latul lui de aur, mai aruncă câteva raze asupra pă­
din „Memoriile" lui. N’am găsit acî tot ce aş fi dorit, mântului.
dar totuş destul ca să mă întărească în credinţa că Zimbiâ şi zimbetul lui se răsfrângeâ asupra bietei
această legendară femee n’a fost o „aventurieră insti­
gatoare" după cum duşmanii ei o calomniaseră lui lumi păcătoase.
Şaguna, ci a fost o martiră eroică şi sfântă, care s’a El scăldâ în lumina bunătăţii sale totul, turnurile
jertfit pentru luminarea şi mântuirea poporului nostru, Betuliei străluciau în revărsarea asfinţitului. O linişte
şi e vrednică de-a fi însemnată cu cinste în istoria sfântă se răspândeâ asupra ceriului, a pământului şi
luptelor noastre agrare şi naţionale.
asupra lumei întregi.
Am scris martiriul ei, — şi am prezentat-o în Harfele cu şapte coarde şi dobele amuţiseră deo­
dramă, aşa după cum mi-a răsărit adevărul din a-
mintirea spuselor cu graiul viu şi din notele şi cerce­ dată cu petrecerea, căci pacea şi liniştea, ce se răspân­
tările istorice pe cari le-am făcut mai târziu asupra ei. deâ din cer cu poezia dumnezeiască a asfinţitului îl
Pot să fie discutate amănuntele, partea roman­ adormi pe Holofern, căci erâ ameţit şi de vin...
tică a dramei, florile, naturale sau artificiale, cu ce am Ochii lui rătăciau spre turnurile Betuliei, spre în-
împodobit subiectul, fondul însă e cel mai curat şi tăriturile de piatră, asupra cărora, lumina soarelui se
sfânt adevăr.
Şi dacă Francezii - după sute de ani - au ridi­ răspândeâ ca un vin în coloarea aurului. Priviâ într’a-
cat monument Janei A’Arc, de ce n’am puteâ şi noi colo cu ochii lui mari şi străluciţi, apoi zise deodată
ridica vălul ignorării şi al nesimţirii de pe mândra fi­ somnoros ca şi când ar fi vorbit prin vis:
gură a unei martire naţionale, urgisită pe nedrept? — Cetate a Betuliei, acum asfinţeşte soarele pen­
Dece să nu îndrăznim a spune: că şi marele tru cea din urmă dată asupra ta... Armele mele se vor
Şaguna a făcut în viaţa, plină de fapte mari - o sin­ năpusti asupra întăriturilor tale... Soartea îţi e scrisă
gură greşală, atunci când indus în eroare asupra ac-
ţiunei binefăcătoare a Caterinei Varga, a dat-o pe mâna pe cerul imens, în nourii cei roşii ca sângele. E sân­
acelora cari aveau interese de suprimarea ei. gele pe care armele mele îl vor face să ţişnească din
inima ta...
. ... Şi duşmanii ei de odinioară vin să recu­ Râse încet, fericit:
noască virtuţile ei.
— Biruinţa aceasta nu se poate preţui!...
Duceţi-vă, cei cari vă mai îndoiţi, între Munţii In tăcerea cea mare, se auzi un plânset; Tompar
Apuseni, la Buciumani, unde a trăit, şapte ani într’o
colibă săracă, această femee care a fost în realitate plângeâ. Holofern se desmeteci:
o mare proprietară bogată, şi unde veţi mai găsi câte — Tompar... de ce plângi, bunul meu bătrân?
un moşneag care să-şi mai aducă aminte de minu­ Sufletul meu e legănat de o muzică dulce şi plânsul
natul ei apostolat de „cum se duceâ călare pe calul tău mă doare... Spune, spune ce ai ?
ei alb din sat în sat, şi-i sfătuiâ, îi îmbărbătâ, îi ajuta, Se ridică din scaunul lui de aur, se duse până
şi-i vindecă de boli pe sărmanii Români copleşiţi de
nevoi! Femeile şi copiii o iubiau mult şi bătrânii se la el împletecindu-se şi îl îmbrăţişe cu dragoste:
închinau ei şi o ascultau ca pe o zeiţă". — Spune, ce te doare ?
Şi credeţi-mă, poporul nu-şi dă inima cui n’o Tompar abia îi putu răspunde de plâns:
merită. — M’a cuprins aşa o durere, când mă gândesc
Reabilitarea e o sfântă supremă datorie umană. că soarele apune... Poate mi-au venit în minte palmierii,
CONSTANŢA HODOŞ. sub cari poporul meu, măcelărit de tine, doarme pen­
------- IIIIII---- tru totdeauna... Ori poate m’am gândit la o fată, care
de mult, de mult... pe ţărmul râuşorului Mambre...
FLOAREA BETULIEI Glasul i se înăduşi, dar se stăpâni, îşi şterse la­
crimile, privind la Holofern, cu ochii săi trişti:
ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ
— Doamne, tu ştii, că sunt clipe, când lacrimile
DE: ŞTEFAN LÂZÂR. - 23 - curg fără să ştim pentru ce... Plânsul ne face bine a-
TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIUR A tunci... inima ni se uşurează prin lacrimile ce curg.
Holofern îl privi îndelungat şi zise:
XXXIII.
— Nu plânge! Lumea noastră e nestatornică. Piere
. Soarele asfinţeşte...
biruitul şi piere şi biruitorul... Azi golim veseli cupele,
Cheful era tot mai aprins în cortul lui Holofern. şi mâne... Ei, dar să nu ne mai gândim la astea, scum­
Răsunau harfele cu şapte coarde şi dobele băteau pul meu prietin!
ritmul asurzitor. Apoi strigă: