Page 10 - 1913-28

zelor şi adorabila lui inconştienţă, cu care scriâ rân­
SCRIITORUL durile celea mai de seamă.
- REFLEXII POSTUME - Aveâ şi duşmani destui.
AL. CIURA. Unii îl duşmăneau în taină, pentru nimbul de
lumină şi simpatie ce-1 împrejmuiâ, eclipsând adese
Doi din cei mai viguroşi scriitori ai noştri, cari pe mulţi din ceice stau alături de el; alţii îl descon­
au avut rol conducător în mişcarea literară atât de siderau din principiu, ca pe un pierde-vară, care în
frumoasă a deceniului trecut, s’au prăbuşit deodată, loc de a-şi vedeâ de aranjarea gospodăriei, visează,
la cea mai frumoasă vârstă, când literatura noastră şi la patruzeci de ani, la stele şi la lună...
aştepta dela ei încă atâtea opere de valoare. Cei mai mulţi nu-1 cunoşteau decât din auzite,
Moartea, oricât de crudă ni s’ar părea, are totuş din câteva vorbe prinse în discuţiile dela casină, dar
darul de a într’aurî personalitatea celui dispărut, arun­ aceste erau deajuns, ca cetind în jurnale vestea morţii,
când asupra-i vălul sclipitor al părerilor de rău şi să-şi ia o mutră solemnă şi autoritară, declarând cu
al... uitării. adâncă mâhnire cunoscuţilor, mai puţin pricopsiţi:
— E o mare pierdere, prietine, a fost unul dintre
Când mortul a fost, întâmplător, scriitor, valul
regretelor creşte înzecit, dând prilej celor rămaşi în cei mai mari scriitori ai noştri 1
*
urmă, să-şi dea seama de pierderea ireparabilă... E un * *
prilej cu atâta mai binevenit acesta, cu cât mai nainte Un anonim compară scriitorul cu viermele de
vreme, lumea nu prea se sinchiseâ cu elogiile. Până mătasă.
era în viaţă scriitorul, oricât de modest ar fi fost el, Vermuşorul, ce abia se mişcă pe frunzele de
nu se putea feri de vâltoarea, în care se frământă frăgar, îşi mişcă în dreapta şi în stânga căpşorul,
biata noastră vieaţă pământeană, cu încrucişările ei rozând hrana, în cercuri tot mai vizibile... Creşte înce­
de mici interese şi patimi mărunte... tul cu încetul, până ajunge mare, ridicându-şi tot mai
sus capul şi hrănindu-se tot mai cu zor.
îl iubiau mulţi, mai ales aceia, cari îl cunoşteau Pe urmă se retrage într’hn ungher pregătindu-se
numai din scrieri şi simţiau o adevărată alinare su­ pentru - muncă. îşi deschide gura, dănd drumul unui
fletească, urmând sborul îndrăsneţ şi falnic al scriito­ strălucitor fir de mătasă, ce pare a nu se mai sfârşi.
rului. Li se părea atunci, că-1 văd glăsuind de pe un
Firicelele se înşiruesc tot mai luminoase, în vremece
piedestal înalt, cu vorbe cuminţi, gesturi sigure, scoţând viermele dispare sub tortul lui. El nu mai există acum,
la iveală atâtea lucruri frumoase şi bune, pe cari le căci a dispărut cu totul în învelişul, ce şi-l creiase
gândiseră şi ei de-atâteaori fără a le şti exprimă în singur.
cuvinte. E scriitorul nostru — spunea atunci mulţimea
Vine apoi omul, aruncă gogoaşa în apă ferbinte,
anonimă, şi dela o vreme îl îndrăgea aşa de mult, ca să dapene firele aurile de mătasă. Larva e arun­
încât se supără decâteori nu află în gazetă articolul cată la o parte căci nu mai are lipsă nimeni de ea,
obişnuit al scriitorului favorit.
ci numai de firicelele aurite, din cari se ţes atâtea
Prietenii adevăraţi - foarte puţini aceştia! - îl broboade diafane, pe cari negustorii le vând cu bani
iubeau şi mai mult, căci ei puteau urmări mai de-a- scumpi femeilor frumoase.
proape frământările acestui suflet de elită, ferecat cu Aşa îşi adună şi scritorul magazinul de cunoş­
atâtea obezi în haina lui de lut. îi iertau capriciile şi tinţe, cetind tot ce-i cade în mână şi trecând lectura
nervositatea, înţelegând sensibilitatea acestui suflet ales, aceasta prin retorta neobosită a minţii lui. Pe urmă,
în care lumea din afară se răsfrânge aşa de multiplu, când materialul înmagazinat cere înveşmântarea, el
îi iertau scăderile, micile lui vanităţi de favorit al mu­ prinde condeiul .... şi firul de mătasă se dapănă tot