Page 10 - 1913-31

Pag. 450. C O S I N Z E A N A N r . 3 1 .

Gândurile astea mă frământau, când l-am văzut Şi din vorbă ’n vorbă, am aflat că se duce în
coborînd treptele. Din fundul vaporului veniau cântece America să lucreze. Iar când i-am spus că nici eu n’am
de ducă. Flăcăii din Epir şi din Tesalia plecau cu su­ vreun rost pe lumea asta, el mi-a făcut semn să stau
tele, spre ţara nouă, şi cântau doine de jale din munţii acolo, pe bancă, şl în noaptea cu lună, plină de adieri
lor. Bătrânul stâ într’un colţ, cu tâmplele în palme, îmi primăvăratice, plină de fâşâitul valurilor şi de tictacul
părea că-1 mai văzusem odată, de mult. Dar nu i-am vaporului, mi-a spus povestea vieţii lui de până atuncea.
spus nimic. A doua zi, l-am privit mai bine. Ii mai „...Ca prin vis mi-aduc aminte, când am plecat.
văzusem odată ochii stinşi, apăsaţi de sprâncele stu­ Un vecin a tras un foc de puşcă, iar un moşneag mi-a
foase, faţa lui cu brazda de amărăciune din colţul gurii. urat sănătate şi noroc. Trăiâ şi mama pe atunci. M’a
O amintire ştearsă îmi licări. Căutam să-mi aduc aminte sărutat pe frunte şi cea dintâie rugăminte a ei a fost
de cei uitaţi de mult, dar niciunul nu semăna cu el. să-i scriu în fiecare săptămână. Crezi că i-am scris? O
II cunoşteam, — şi nu ştiam de unde. Abia târziu am lună-două, cât mi-a fost dor de ea. încolo niciun rând.
priceput, că întreaga înfăţişare a lui îmi amintiâ pe cei Poate la un an-doi odată. In vârtejul apei ce ne mişcă
din jurul Ohridei: aceeaş faţă mare şi aceeaş frunte ferestraele, în zgomotul scândurilor retezate, în vălmă­
încreţită. Risipiţi în toate părţile lumei, ca şi ceilalţi şagul lucrătorilor de cherestea, o uitasem. Numai la
fraţi ai lor dela poalele Pindului, rătăcitori ca jidovii Crăciun, când zăpezile ne împiedicau lucrul, mă gân-
din poveste, ei au patrie pământul şi frate orice om. diam cu dor la ea şi-i scriam. Nouă ani am stat în
Unii pleacă de mici spre coastele Anatoliei. Pe munţii Olimpului, doborând brazii vara, toamna arzând
acolo sunt păduri de brazi, unde Macedonenii îşi du­ cărbuni şi iarna căutând buturugi. Intr’o zi, mi-aduc
rează cherestele, alţii ard cărbuni în codri Moreei, iar aminte, coborîsem în port şi ajutam pe neşte corăbieri
cei mai mulţi pleacă să lucreze în America. să-şi încarce cărbunii. Aveam cu mine toţi banii ce-i
Câteva scrisori la început, câţiva bani trimişi din strânsesem în nouă ani — vreo două sute de lire. Şi
ţara nouă, — şi atât. erâ o zi frumoasă, de nu puteam stâ locului. Mă chi­
Rar de mai pică vreo veste dela cei plecaţi. nuia un neastâmpăr. Vedeam cum pleacă una câte una
Mamele scrutează fundul zării, tot aşteptând să Ie corăbiile. M’apucase dorul de ducă. Şi nu ştiu cum
vină copiii; nevestele tinere plâng la vreun colţ al căsii, m’am pomenit într’o corabie. Coasta se depărta mereu,
ştiind prea bine că mulţi ani vor mai trece până să-şi până nu se mai văzu decât vârful albastru al Olimpu­
vadă soţul. lui. Abia atunci îmi păru rău de fapta mea. Ce-o fi
Şi târziu de tot, când bătrânii au murit de mult, zicând tovarăşii?
când nevestele au îmbătrânit, când copiii se gătesc de Dar dorul de mamă fu mai puternic: nici nu mă
plecare, — abia atunci mai pică vreunul, plecat de mai gândii la cei lăsaţi în urmă. Ce bine erâ să-i mai
cine ştie câte zeci de ani; e încărunţit, cu spatele în­ pară mamii, când m’ar fi văzut mare şi plin de bani...
covoiat, cu ochii stinşi, cu trupul prăpădit de suferinţe... Erâ să rămâi lângă ea, să-i fericesc bătrâneţile.
De alţii nu se mai aude. Unii spun că au murit, — Ar fi o copilărie!“, îmi şopti ispititor un grec,
alţii că sunt bogaţi din cale-afară, iar bătrânii cari nu căruia îi povestiam ce-mi treceâ prin gând.
s’au mişcat niciodată de acolo clatină capul: „Tu nu ai nici douăzeci şi cinci de ani. Vrei să
„Ehei, copii, altă lume e p’acolo. Şi-au găsit băeţii te laşi de acum de muncă? Nu ţi-e ruşine? Hai, vino
alţi părinţi, alte rude, altă ţară... La ce s’ar mai gândi în Smirna. Cu două sute de lire ale tale, cu trei sute
la noi?...“ ale mele, facem negoţ şi în doi ani de zile avem câte
Intr’o noapte cu lună, am eşit pe bord. De pre­ o mie de lire amândoi. Tu stai să vezi de treabă. Eu
tutindeni se simţiâ primăvara. Pe tot întinsul apelor, umblu pe coastele Anadolului să vânz marfă. Peste doi
treceau adieri calde, aducând miresme de cine ştie unde. ani, îţi iei o mie de lire şi te duci unde ţi-e voia!...“
Se auziâ fâşâitul de mătase al valurilor, iar din fund, Atâta noroc îmi luase ochii. Şi aşa a fost. Am
cum bate inima vaporului. Nu erâ nimeni afară. Numai trimes mamii zece lire, iar eu m’am oprit în Smirna şi
spre vârf, o umbră mare, rezemată de grilaj, părea că am deschis o prăvălie de mărunţişuri, împreună cu to­
se apleacă uşor, chemată de ispita undelor. Mi se părea varăşul meu. El umblă mereu, târguind tot felul de
că cineva vrea să se arunce în mare. Am bătut scân­ lucruri şi vânzând apoi prin satele greceşti din Arhi­
durile cu bastonul, am tuşit, alergând într’acolo. Umbra pelag. Ba, şi la Salonic a fost de trei ori. Acu eu ştiu
se trase înapoi şi-şi întoarse capul. Erâ bătrânul care că el a câştigat mai mult decât mine, da ce-mi pasă?
privise pădurea de chiparoşi la plecare. Abia se ’mpliniră cei doi ani şi am plecat. Aveam
„E frumoasă marea, ce zici?“, întrai în vorbă. o mie de lire la chimir şi fericiam ziua în care m’am
El răspunse clătinând capul şi voi să plece. Nu-i întâlnit cu un om aşa de cum-se-cade. A fost o bucu­
păru deloc ciudat că-i vorbiam în limba lui. Mai târziu, rie nemai pomenită în Polema când m’au văzut bărbat,
când l-am întrebat dccă nu cumva e din Ohrida, el a îmbrăcat în haine scumpe şi călare pe un armăsar de
tresărit şi mi-a răspuns înduioşat: optsprezece lire.
„Da... din Polema..." Cuferile mele erau pline de daruri, mama se uitâ