Page 7 - 1913-34
P. 7

N  r .   3 4 .                          C  O  S I N  Z  E A  N    A                         Pag. 495.

                                                                           o vilă foarte izolată în mijlocul măs­
                         «
                                                                           linilor, lângă mare. Ştiu că ceea ce am
                                                                           fost odinioară a murit, odată cu copi­
                                                                           laşii  mei,  şi  pe  aceea  care  a  rămas
                                                                           nu  o  cunosc.  îmi  închipuiam  întot­
                                                                           deauna  că  copiii  mei  erau  cea  mai
                                                                           bună  parte  a  vieţei  mele;  astăzi
                                                                           ştiu  că  ei  au  fost  toată  viaţa  mea,
                                                                           toată bucuria, forţa şi inspirarea artei
                                                                           mele.  Acuma  simt  că  viaţa  şi  arta
                                                                           mea au murit cu ei...
                                                                               Dacă  v’oi  urmâ  să  trăesc,  voi
                                                                           fi  o  altă  făptură,  mai  bună  poate,
                                                                           dar nici odată nu voi mai dansâ.
                                                                               In  fiecare  zi,  des  de  dimineaţă
                                                                           Derardree şi  Patrick veneau  în odaia
                                                                            mea  cântând  şi  dansând...  Numai
                                                                            în  cea  din  urmă  dimineaţă  l’am
                                                                            auzit  pe  Patrick  plângând.  Am  in­
       Scenă din târgul de pe Găina.      — Fotografie de stud. univ. Gh. Popofiei —
                                                                            trat  în  odaia  lor.  Micuţul  erâ  trist,
       Puterile  nevăzute  cari  ne  mână,  cei  doi  copii  ai  Isadorei  Duncan  au  nu  voiâ  să-şi  ia  dejunul.  L’am  luat
    de  cari  ascultăm,  pe  cari  nu  le  cu­  fost  prăbuşiţi  în  Sena,  la  Neuilly,  în  braţe,  l’am  mângâiat,  şi  a  con­
    noaştem,  nu  sunt  legate  de  raţiunea  închişi  în  automobilul  în  cari  se  simţit  să  mănânce.  învăţase  tocmai
    noastră,  biet  cristal  limpede,  dar  plimbau. Valurile verzi şi perfide ale  să  vorbească  ;  ziceâ:  „Bread  and
    aşa-i de neînsemnat, care nu reflec­  fluviului  au  redat  oamenilor  numai   butter,  mamma,  bread  and  butter...“
    tează  decât  vizibilul,  palpabilul.  In   cadevrele  încântătorilor  copilaşi  şi  Apoi  am  râs  şi  ne-am  jucat  împre-*
    sufletul  nostru  însă,  somnolează  un   al  guvernantei  lor.  Nu  este  aşa  că  ună.  Şi  am  propus  să  ne  plimbăm
    instinct  obscur  al  celor  neştiute.  vă  aduceţi  aminte  de  această  ne­  cu  automobilul...  Eram  la  Versailles
    Misterul  din  noi  comunică  vag  cu   norocire?  Mamele,  în  nici  un  caz,  şi  am  venit  la  Paris.  După  lunch,
    misterul  din  afară  de  noi.  E  ca  un   n’au  uitat-o.  Fără  îndoială  că  ochii  i-am  pus  iar  în  automobil  să  se  în­
    sismograf  ascuns  care  vibrează  şi   lor  au  lăcrămat  mai  mult  decât  o-  toarcă  cu  guvernanta,  l-am  sărutat;
    se  înfixază  ori  de  câte  ori  vreuna   dată  gândindu-se  la  cealaltă  mamă  şi-au  agitat  mânuşiţele  în  semn  de
    din  forjele  necunoscute  pluteşte  a-   care  o  îmbrăţişat  nebună  de  durere  rămas  bun...  Apoi,  ca  să  glumesc,
    meninjător deasupra  existenţei noa­  trupurile  reci  şi  umede  ale  copiilor  am  sărutat  buzele  lui  Derardree
    stre.  Visurile  profetice,  ielepalia,  ei cu bucle blonde.            prin geamul automobilului... Am sim­
    sombrele  presimţiri  nu  sunt  altceva.   Scrisoarea  pe  care  Isadora  Dun­  ţit  geamul  rece  sub  buze,  şi  deodată
    Cel  mai  de  seamă  eveniment  ome­  can  a  scris-o  dlui  Georges  Mame-  m’a  cuprins  o  presimţire  ciudată  —
    nesc:  moartea,  se  apropie  arareori  vert  a  fost  publicată  de  ziarul  „Le   dar  automobilul  plecă.  Şi  după  câ­
    de  noi  sau  de  aceia  pe  cari  îi  iu­  Temps“.  O  traducem  în  întregime.  teva  minute  erau  morţi,  cu  toţii...
    bim,  fără  să  ne  anunţe.  Ea  îşi  tri-  Proza  celui  mai  mare  scriitor,  încă  Atunci,  pentru  întâia  oară  în  viaţa
    mete  de  obicei  umbrele  înainte,  şi   n’ar  putea  impresiona  mai  adânc.  mea,  am  văzut  Moartea...  Când
    sensibilul  aparat  al  sufletului  nostru  Pentru  savanţii  cercetători  ai  psihi­  mi-au adus cadavrele lor, când le-am
    o  presimte  şi  ne  dă  de  veste.  Câte  cului,  ea  formează  un  document  sărutai,  mi-am  adus  aminte  cât  de
    mistere  între  cer  şi  între  pământ  preţios;  pentru  noi  ceştialalţi,  una  rece fusese geamul sub buzele mele.
    pe  cari  filozofia  noastră  nici  nu  le  din  cele  mai  sfâşietoare  pagini  ale  Erâ ca un sărut al Morţii...
    cancepe  măcar,  palide  Hamletl   durerilor  omeneşti.  Cetind-o,  multe   Şi  acum,  lupt  din  toate  puterile
      Cel  din  urmă  caz  celebru  al  unor  mame  vor  plânge,  şi  nimeni  nu-şi   mele,  dar  îi  revăd  mereu  în  auto­
   vizuini  profetice  cari  s’au  realizat  va  puteâ  opri  fiorul  groazei  faţă  de   mobil...  Trebue  să  trăesc  pentru  a-
   îl  găsim  cu  multă  emojiune  într’o   negrele  mistere  care-1  pasc  pe  om,   ceia  cari  mă  iubesc,  dar  supliciul
   scrisoare  pe  care  nefericita  mamă  pe sărmanul oml                  e într’adevăr prea teribil. Ce să fac ?
   şi  ilustra  artistă  care  este  Isadora   Iată scrisoarea:                Am  încercat  să  citesc  în  zilele
   Duncan,  a  scris-o  unui  prieten  al   „Voiam să-ţi scriu, ca să-ţi mul­  din  urmă  Despre  Moarte  de  Mae-
   ei,  ziarist  parizian  notoriu.  De  sigur  ţumesc pentru scrisoarea dtale. N’am   terlinck.  Vrei  să-i  spui  că  opera  lui
   că  nimeni  n’a  uitat  catastrofa  pe  avut puterea so fac, mă înţelegi...  mi-a făcut mult bine?
   care  a  încercat-o  nu  de  mult  marea   Sunt  aici-la  Corfu  —singură  cu   Bizar  este  că,  cu  două  luni  îna­
   dansatoare. Vă amintiţi poate că    fratele  meu  şi  cu  Elizabeth.  Locuim  inte,  ideia  Morţii  mă  obsedâ.  In  fie
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12