Page 8 - 1913-40

Pag. 586. C O S I N Z E A N A Nr. 40.

căsă vorbindu-se, şi pe alţi bătrâni, că odată au să s’a şi descoperit cârma balonului, aceea de care râ-
vie paseri cu clonţul de fier. seseră târgoveţii mei, şi că unul Latham a făcut c
Astea mă îngrozeau şi par’că vedeam nişte pa­ maşină de zburat, un aeroplan, şi pe urmă unul Blerioi
seri negre şi cu clonţul de fier, că se reped asupra şi altul Fahrman, şi că chiar zboară la zeci şi sute
creştinilor şi-i mănâncă şi tare îmi eră frică şi îmi de metri în sus, dar că lucrează înainte la perfecţia
ziceam: „Doamne, de aş muri să nu mai ajung vre­ aeroplanului. Comedios lucru îmi părea. Ba se auzea
murile acelea“. că dela noi, unul Brumârescu, a făcut un aeroplan
Ajuns în şcoli mai înalte decât cea unde învăţasem Apoi am auzit că vine chiar Bleriot să zboare la noi
buchile, dădui peste mitologie şi cetii de Mercur care A fost o minune, o sărbătoare naţională, când a sosii
avea aripi la cap şi la picioare, şi eroi ca Icar, care îşi franţuzul ăsta cu maşina lui. Lumea alergă ca nebună
făcuse aripi de ceară, dar că, zburând până la soare, să-şi ia locuri la Velodromul dela Băneasa. Şi au
aripile i-s’au topit şi el a căzut în mare. rămas zăpăciţi şi lumea şi familia Regală: în adevăr
Poveşti din care se vedea înălţimea de închi­ a zburat! Visul urmărit de ani, s’a văzut şi de noi,
puire a omului şi dorul lui de a se vedea ca paserele Şi de acolo au prins imbold şi românii noştri, şi au
zburătoare. Ba odată, în oraşul unde tn’am născut eu, întocmit „liga aeriană“ şi bogătaşii şi săracii între
era un fecior de boer „Varlain“ care eră un om foarte cari si ahtiatul si bunul român Bibescu, au dat bani
citit, un fel de anarchist al gândirei, care din pricina şi au cumpărat aeroplane şi de acolo, şi statul şi lu­
felului de a fi, lumea îl socotea de nebun. într’o zi, mea a contribuit la cumpărarea de aeroplane, pentru
a construit un balon mic de lungimea unei havane, apărarea ţării. Şi a venit şi Vlaicu, şi pe urmă Coandă
provăzut cu o cârmă, şi zicea că el a găsit cârma cu maşinile lor minunate, cari au stors lacrămi de ad­
balonului. Toată lumea a râs, şi zicea că a înebunit miraţie. Iar bravii noştri ofiţeri: ca Popovici, Proto-
deabinelea. A ţinut şi o conferinţă, dar n’au mers popescu, Capsa, Zorileanu şi alţii, s’au grăbit cu riscul
decât doi băieţi de gimnaziu să-l asculte, căci nimeni vieţii să se înscrie ca piloţi aerieni. Şi atunci, când
nu credea că are să se descopere vreodată şi mi­ am văzut cel dintâi aeroplan deasupra capitalei, mer­
nunea asta. Şi au trecut ani; lumea, se înţelege, a gând lin ca o pasere uriaşă, fără voie mi-am adus
înaintat să bea, să mănânce, fără să gândească că aminte de visul cu îngerul, căci ca şi îngerul cela
cele spuse de omul cela, sunt o problemă, care chinue plutea. Şi m’am gândit şi la paserile cu clonţul de
spiritul omenesc, şi care nu-i lăsă pe unii să doarmă fier, că iată după prorocirea bătrânilor ca: plugu fără
şi că în depărtatele ţări, să aşteaptă ca o mântuire boi, carul de foc, s’a împlinit şi prorocirea asta: pa­
descoperirea cârmei balonului, iar că unii oameni mun­ seri cu clonţul de fier sau maşinele de zburat. Iar
cesc şi la altă năsdrăvănie, cum ar putea să aducă auzind că zboară şi altă lume în astfel de maşină,
la îndeplinire basmul, să te sui în o căruţă, de ici, sau mă minunam cum nu li-e frică. Dacă se rupe ceva şi
într’un scrânciob cu aripi şi, cârmuind un şurup, dihania pică deacolo? Dar cu cât trecea vremea şi ispita se ţinea
să-si iee vânt si să zboare cine ştie unde. Eu nici- de mine: aş fi vrut să ştiu ce simţi zburând? Până
* > >
odată, nu mi-am închipuit, că după descoperirea trac- când într’o zi îmi spune un prieten: „Vrei să zbori?“
ţiunei cu aburi, ca: vapoare, drum de fier, cum şi a — Vreau, îi răspund, dar cu îndoială. — „Când îi
automobilului, nu are să ajungă şi vremea ca omul vrea, să-mi spui“. — Dar de câteori vream să-i spun,
să zboare. mă apuca fiorul Până într’o zi: „Dar pentru ce atâta
Acum vreo cinci ani am avut un vis: Mi se frică?“ — Şi mă mai întrebă prietenul: — Mergi?
părea că mă aflu într’o casă, şi deodată aud nişte că vine şi dşoara Florica Florescu dela Teatrul Gre-
glasuri de femei: goriu, dl şi dna Bârsan dela Teatrul Naţional, Ian-
„Uite un înger!“ covescu şi alţii. Eră o zi senină, şi spre sară, vreme
Când mă uit, spre uimirea şi dragostea şi căl­ de sfârşit de vară şi cu un vânt plin de vreme târzie.
dura sufletească ce o am de copil pentru lucrurile Şi i-am spus: „Hai, că merg!“ Şi iată-mă în-
astea pline de aşa înaltă poezie, văd un om cu aripi naintea unei dihănii cu patru roate, două mari napoi
venind de sus dinspre răsărit: lin, întinzând când o şi două mici înainte, în adevăr un fel de calul
mână, când alta înainte, şi a venit, a făcut un înconjur dracului cu două ramuri de aripi suprapuse, cu botul
ca un aeroplan, deasupra casei unde stăm, şi s’a oprit unde e helicea turtit ca al gânganiei celeia, dar de
deasupra unui stâlp de telegraf şi păşea în văzduh fier, şi cu o coadă de lemn de chipul cozei unei paseri
ca un cocor. Şi l’am văzut bine: eră îmbrăcat numai şi pe care era scris: „Bristol“. Era biplanul „Coandă“.
în haine de argint şi încins cu eşafă de argint. Şi eră Zeci de ţărani, parte veniţi spre a-şi scoate caii
alb ca zorile zilei. dela rechiziţie, parte opriţi în drumul lor, cum şi sol­
De atunci îs aţâţa ani, şi visul meu fusese aşa daţi şi copii, stăteau de minune să vadă gângania
de întipăritor, că nu mi-a perit nici azi din minte, uriaşă zburând.
dar nu ştiam ce rost o fi având, întrucât nu mă gân­ Toată lumea acuma ştie, că maşina de drum de
disem demult la îngeri. Şi iată, nu peste mult aud, că fier, ca şi vaporul, se poartă cu tot felul de mecanisme