Page 7 - 1913-40

cuseră din capul meu o lume de închipuiri şi par’că
£ui cÂurel£ lai cu mă vedeam pe sus, suit într’un leagăn năzdrăvan, din
care nu zăream oamenii decât numai ca furnicile, alte­
Te ai dus tu, cel ce-ai stăpânit văzduhul
Ş>i fala neamului ai înălţat-o, ori deloc; casele ca nişte muşuroaie, şi mă ridicam
le-ai dus, de-acuma îţi pluteşte duhul sus, sus în nouri, în soare, în lună, la poarta de aur
Chiar in nemărginirea ce-ai cătat-o. a lui Dumnezeu. Şi deodată îmi năluceam, că fiind
aşa de sus, ce aş face de mi-ar dă cineva drumul şi
Nu-ţi fuse dai să mori ca orişicare, simţeam fără voe un fior şi îmi închipuiam că pic,
Li pasărea, ce n a mai vrut s asculte,
A ~ de sus, pe tine care şi vin tot peste cap, dar niciodată nu-mi lăsam mintea
a
Ai stâpănit-o-atătea clipe multe. să-şi închipuie căderea mea, că mă înfricoşam de
moarte şi mă scuturam, ci-mi închipuiam că din zbor
Durerea morţii tale-o simte-acuma mă prinde un înger. De multeori, noaptea, chiar mă
întregul neam al nostru, căci în tine
Nu piere doar un om şi-atâta numa, visam zburând pe sus şi urmărindu-mă cineva, şi
Ci-un fiu de frunte, doritor de bine, scăpăm. Şi ce-plăcere nu-mi făcea zborul; par’că îmi
creştea inima şi-mi dă sănătate.
De slavă pentru neam... De câteori De multeori, tot în vis, par’că picam din înălţime.
Făcat-ai inimile ca să bată,
De teamă c o să cazi şi o să mori, Atunci simţeam un fior rece prin mine şi îmi ziceam:
Şi totuş clipa asta neaşteptată, „Haiti, de-acum fărâmă mă fac!“ însă, spre mulţumirea
mea, cădeam pe pământ fără să simt vre-un rău, de
De nimenea dorită, pentru veci unde iar zburam, poate mai sus.
Ţi-a stins avântul şi pe tine încă
Ie-a ţintuit în fundul groapei reci, — Taina asta mi se întâmplă şi azi; simt plăcerea
In groapă din nemărginirea-adăncă!.. zburatului în vis, dar cu atâta doar rămăsesem până
mai zilele trecute.
Şi veacuri peste veacuri v or să treacă, Dela vremea poveştilor s’au trecut ani, şi închi­
Atâta timp cât neamul o să fie, puirea mea de copil o legam de zborul îngerilor, de
Vor fi şi unii care-o să te ntreacă,
Dar cine-ai fost, în veci o să se ştie. zborul paserilor. Pe urmă prin aer vedeam zburând
muştele, un fel de gândac de faţă albăstrie ce-i zi­
I. TH. DEL A MUNTE.
ceam „calul popei“, „calul dracului“; fluturii, albinele,
şi altele, provăzute cu două rânduri şi trei rânduri de
aripi, unele. Şi mă minunam cum pot zbură ele. Şi
omul de ce n’ar zbură?
ÎN AEROPLAN Crescând, însă, mai mare: am putut ceti despre

I. DRAGOSLAV baloane, ce duc omul la sute de metri în sus, dar că
Pilotului meu Câp. Popovici. nu te poţi duce cu el unde vrei, că nu are cârmă; că
se munceşte să se găsească cârma lui. Şi printre toate
Când eram mic ascultam cu drag poveştile cu gândurile mele se amestecă şi povestea lui meşterul
zmei, cu balauri; cu cai cu patru rânduri de aripi, cu Manole, zidarul mănăstirei „Argeşului“, că luându-i
covorul din povestea lui „Arghir“, cu feciorul împă­ Negru-Vodă scheleie, pe când se află pe coperiş, ca
ratului florilor, căruia împăratul vânturilor îi dăruise nu cumva să facă o altă mănăstire mai frumoasă, el
un scrânciob cu aripi, care cum îi dă drumul din un şi-ar fi făcut aripi de şindilă, şi şi-ar fi dar drumul
şurub, scrânciobul se înălţă cu tot ce eră în el şi se şi căzând s’a făcut o fântână ce se vede şi azi şi care
tot ducea unde îi eră voia omului. Toate acestea fă­ îi poartă numele, iar ca parte religioasă, auzeam, prin