Page 10 - 1913-42
P. 10

Pag. 620.                                  C O S I N Z E A N   A                               N r .   4 2 .

                   —  Generalul  cel  mare  e  Cromwell,  nu  este       Tatăl îşi îinbrăţişă lung soţia, apoi fetiţa...
              asa, tată?                                                  „La Turn! înainte, marş!“
                ’   — Da.                                                 Şi colonelul părăsi casa în fruntea soldaţilor.
                   —  îl  cunosc  bine,  Pam  văzut.  Când  trece,  călare   „Oh!  mamă,  mamă,  cât  de  frumos  e  tăticu,  ş
              pe  un  cal  mare  în  fruntea  soldaţilor  săi,  tuturora  le   ce  drept  merge!  Aşa  dar  se  duce  la  Turn;  merge  să-
              este  teamă,  afară  de  mine.  Mie  nu  mi  frică,  pentr.ucă   vadă că...
              mă priveşte cu bunătate.
                                                                         — Sărmana mea drăguţă, vin în braţele mele, vin‘
                       Scumpa  mea  vorbăreaţă!..  Colonelii  se  află                        *
              doar  la  Londra,  prizonieri  pe  cuvântul  de  onoare;  li   A  doua  zi  de  dimineaţă,  biata  mamă  nu  fu  îi
              s’a  dat  voe  să-şi  revadă  familiile  pentru  cea  din   stare  să  se  scoale  din  pat.  Mica  Abby  primind  po
              urmă oară“.
                                       *                            runca  de  a  merge  să  se  joace  afară,  ca  să  nu  tulbur
                   „Ascultaţi...“                                   odihna  mamei,  eşi  din  casă,  se  opri  în  faţa  porţii,  ş
                   Şi  ascultară!  Iar  paşi...  De  data  asta  paşii  iar   îşi  zise,  că  ar  face  bine  să-l  vestească  pe  tăticu  c.
              se  îndepărtară.  Mama  îşi  răzimă  capul  de  umărul   mămiţa  nu  e  bine.  După  un  ceas  curtea  marţială  er,
              tatălui, spre a-şi ascunde paliditatea.               adunată în prezenţa Lordului General.
                   „Am sosit azi dimineaţă...“                           „Le-am  cerut,  spuse  unul  din  judecători,  să-
                   Ochii micuţei priviră cu mirare.                 numească  pe  acela  care  trebue  să  moară,  dar  ai
                   „Dar, tată, povestea asta e adevărată?           refuzat.“
                   —  Da, copila mea.                                    Chipul Protectorului se întunecă:
                   —  Cât  mi-eşti  de  drag,  tătică!  Urmează.  Dar  tu   „Ei  nu  vor  muri  cu  toţii,  zise  el.  Vom  trag*
              plângi, mamă! De ce plângi, spune?                    la  sorţi  pentru  ei.  Trimiteţi  să-i  aducă  aici,  în  odăi;
                   —  Nu  e  nimic,  nu  e  nimic,  drăguţa  mea.  Mă   asta,  întoarceţi-i  cu  feţele  la  părete  şi  cu  rnânile  1;
              gândesc la bietele familii.                           spate. Când vor fi gata, să mă vestiţi.“
                   —  Nu  mai  plânge  mamă,  povestea  se  va  sfârşi   Rămas  singur,  păru  absorbit  în  gânduri  triste
              cu bine, ai să vezi. Şi apoi, ce s’a mai ’rttâmplat, tată?  Apoi chemă un uşier căruia îi porunci:
                   —  Mai  întâi  au  fost  duşi  la  Turn,  înainte  de  a   „Să  mi-aduci  pe  cel  dintâi  copil  care  va  trece
              li  se  fi  dat  voe  să  se  întoarcă  acasă.  în  Turn,  jude­  în faţa casei.“
              cătorii  i-au  interogat,  i-au  găsit  vinovaţi,  şi  câteşi  trei   Omul  se  întoarse  aproape  numai  decât,  ţinând-c
              au fost osândiţi la moarte.                           de  mână  pe  mica  Abby.  Ea  înaintă  cu  îndrăzneală
                   —  Cât  e  de  rău  din  partea  lor!  Mamă,  mămiţo   cătră  şeful  statului  şi,  fără  timiditate,  se  urcă  pe  ge­
              dragă,  iar  plângi?  Nu  mai  plânge,  ai  să  vezi  că  nu   nunchii lui, zicându-i:
              o să moară. Iute, tată, povesteşte-ne sfârşitul.           „Te  cunosc  bine,  domnule.  [Dta  eşti  Lordul
                   —  Stai să mă gândesc.                           General.  Te-am  văzut  adeseori  trecând  pe  la  noi.  Tu­
                   —  Nu  ai  nevoe,  ştii  povestea.  Dar  îi  cunoşti  tu   turora le era teamă, numai mie nu.“
              pe cei trei coloneii ?                                     Un  zimbet  îmblânzi  liniile  severe  ale  figurei  lui
                   —  Da drăguţă.                                   Cromwel.
                   —  Aş vrea să-i cunosc şi eu; îmi plac mult           „Cum!  Nu-ţi  aduci  aminte  de  mine?  Eu  nu
              colonelii. Nu e asa că m’ar lăsă să-i sărut?          te-am uitat!
                              >
                   —  Unul  din  ei  mai  ales,  ar  dori  aceasta  din  tot   —  Nici  eu  n’am  să  te  mai  uit  vre-odată,  îţi  dau
              sufletul,  spuse  colonelul  cu  glas  tremurător.  Sărută-mă   cuvântul meu. Vom fi întotdeauna prietini.
              pentru el.                                                 —  Da,  vreau  şi  eu,  numai  dacă  mă  legeni  cum
                   —  Ţine,  şi  pentru  ceilalţi  doi  asemenea.  Dacă
                                                                    mă leagănă tata.
              i-aş  vedea,  le-aş  vorbi  aşa:  „Tătica  e  şi  el  un  colonel   —  Bucuros,  căci  mi-aduc  aminte  de  fetita  mea.
              foarte viteaz, care ar fi făcut ce aţi făcut şi voi; de
                                                                    Când  eră  de  vârsta  ta,  era  tot  aşa  de  dulce  şi  de
              aceea nu trebue să vă ruşinaţi. Aţi avut dreptate. Aşa“.
                                      *                             drăguţă  ca  tine;  Dumnezeu  să  te  binecuvinteze  pentru
                   „Ascultaţi!.. Ascultaţi!..                       aceasta!
                   —  Vântul ? Nu.                                       —  Ai  iubit-o  mult,  mult,  pe  fetiţa  dtale?  Tăticu
                   —  în numele Lordului General. Deschideţi!       tare mult mă iubeşte pe mine.
                   —  Tată,  sunt  soldaţii.  Lasă-mă,  lasă-mă  să  le   —   Oh!  da;  o  iubeam;  ea  poruncea  şi  eu  mă
              deschid“.                                             supuneam.
                   Ea dete fuga la uşă, o deschise şi strigă:            —  Atunci te iubesc şi eu mult. Vrei să mă săruţi?
                   —  Intraţi, intraţi!.. Tată, sunt grenadirii.“        —  De  sigur,  dar  acesta  este  un  privilegiu.  Uite,
                   Soldaţii intrară cu puştile în mâni; ofiţerul salută;  sărutul  acesta  e  pentru  tine,  şi  cestalalt  pentru  ea.
              în  picioare,  colonelul  răspunse  la  salut.  Biata  lui  soţie,   Tu o reprezinţi, şi voi face tot ce-mi vei porunci.“
              palidă  ca  pânza,  se  silea  să-şi  ascundă  durerea.  Copila   Copila  bătu  din  palme  cu  veselie;  apoi  ascultă
              privea cu mirare...                                   şi strigă, auzind că bat tobele:
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14