Page 8 - 1913-42

Deasupra satelor şi a oraşelor aceiaş nouri li
(ou nu o ei şti.,. vizi alternează cu un cer palid, rece din care picure
descurajarea. Vorbindu-vă de mine, de voi vă vorbesc
Tu nu vei şti de dragostea-mi cernită, zugrăvindu-vă Parisul în toamnă, de propriile voastre
Iu nu vei şti de câlătoru-mi doi, locuri vă voiu grăi. Şi aici şi acolo, frunzele se veş­
r emee dulce, chip ispititor, tejesc şi înduioşarea ni se strecoară din aer în plă­
Inbălsămatd floare otrăvită! mâni. Cu toţii respirăm toamna şi odoarea amară a
Pfin larma zilelor n o să străbată plantelor cari mor.
Furiş, în mima-fi şovăitoare Pe bulevarde şi în avenue-uri, privesc în fiecare
Chemarea-mi tainică, tânguitoare zi cum măturătorii împing în şănţuleţe grămezile de
Şi desnădăjduită — frunze de castani. Şi ploaia din cer le goneşte apoi
Niciodată. în canaluri. Atâtea iluzii cari se duci Aş vrea să mă
înduioşez de fiecare frunză care pleacă, galbenă, us­
Şi nici odată ochii ce văd O altă lume, cată şi zbârcită, după ce ne-a îmbucurat ochii cu fră­
Iubiţii ochi închişi pe jumătate, gezimea ei verde din April şi până eri. Cu câtă feri­
Fi or plânge n noapte şi singurătate cire le-am privit astă primăvară, câte iluzii, câte zile
Şi nor vedea pe trecătorul însorite şi calde nu aninasem de dânselel Când am
Fără nume. zărit într’o bună dimineaţă înverzând copacii din Câm­
piile Elysee, mi-a tresărit inima de o bucuroasă aştep­
Tu nu vei şti că visurile mele tare. Băgat-aţi de seamă că în luna Mai gândurile
Te urmăresc şi te dezmeardă 'n cale noastre sunt totdeauna la viitor, iar în Septemvrie tot­
Şi toate simţurile tale
deauna la trecut? întâiele frunze verzi evoacă veşnic
N or tresări în zilele acele în noi zilele clare, senine şi calde ce vor să vină. şi
De pururi minunata primăvară, seri dulci cu cerul transparent şi instelat şi nopţi pline
Când liliecii înfloresc afară, de patimă şi de mister. As’ăzi, ne aducem aminte de
Când fără tihnă sufletul se sbate ce a fost, zilele, serile şi nopţile trumoase ne-au pă­
în prada dorurilor neînduplecate.
răsit; frunzele verzi de odinioară zac uscate prin şan­
Tu nu vei bănui ţuri ; cerul e întunecat, zilele posomorâte, nopţile triste
Comoara nestematei salbe şi reci. Ce s’a ales din perechile de îndrăgostiţi pe
A dorurilor mele cari i am văzut trecând strâns lipiţi unii de alţii sub
A dorurilor mele neştiute, castanii înverziţi de pe Câmpiile Elysee, sub platanii
Aprinse, tăinuite, nevăzute stufoşi din Luxemburg, pe cărările verzi din Saint-
Ca stelele n lumina zilei albe. Cloud, din Meudon, dinBougival? Câte din toate acele
iubiri se urmează azi în văzduhul palid de Octomvrie?
EM. CIOMAC-C. L.
Câţi din ochii pe cari îi vedeam strălucind de fericire,
au păstrat seninul în prunelele lor?... Toamna goneşte
bucuria din inimă, şi frunzele veştede de pe trotua­
rele reci...
OCTOMVRIE Niciodată societatea omenească nu ni e mai dragă
ca toamna, fiindcă niciodată ca în acest anotimp na­
Prietine cetitor, să nu mă acuzi de monotonie tura nu se arată mai aspră, mai nepăsătoare, faţă de
fiindcă te întreţin de o vreme încoace, de toamnă şi noi, bieţi muritori. Ce-i pasă ei de bucuriile, de triste-
de tristeţa ei. Sunt sigur că ea vă preocupă pe toţi, ţele, de visele, de iluziile noastre? Ea rămâne veşnic
ori unde v’aţi aflâ. Cei de prin oraşe sunteţi mâhniţi mută şi închisă. în Octomvrie ^imposibilitatea ei ne a-
că bulevardele se desfrunzesc, şi cei de prin sate pri­ pare limpede în faţa ochilor. De aceea, ne strângem
viţi cu melancolie cum se pârjolesc livezile la vântul unii de alţii, ca fiinţe de aceiaş soiu, susceptibile de
lui Octomvrie. Cu toţii înaintăm domol în văzduhul aceleaş sentimente, ameninţate de aceleaş rele, de
dezolat, şi ploaia ne pare un cântec de jale, ce tre­ aceeaş distrugere, vai 1 în noi şi numai în noi găsim
zeşte în noi clipe trăite, scene exprimabile şi petrecute, fericirea ori nefericirea noastră.
şi doruri vagi cari nu se pot exprimă. în Paris plouă. Din când în când soarele apare