Page 8 - 1923-03
P. 8
Pag. 48 C O S I N Z E A N A 10—11. 1923
Carnetul lui Radu Roman umbra sombră a chiparoşilor din
cimiterul Ejub.
de Mihail Gaşpar Mephisto! Inc’odată la Ejub, la
Anadol-Hissar pe Bosfor ! Lasă-mă
II. Tu ai văzut primul fior, tu ai auzit să închid ochii să mai revăd ţermii
.... Azi viscoleşte. In goană ne primul ţipăt al voluptăţii în chaos. scăldaţi în aur şi cerul: de. un al
bună crivăţul dă târcoale în jurul Fiinţa ta glacială, eterică, se va bastru fără seamăn.... şi chioşcul.
casei, prăvălind oameţii pe după fi cutremurat şi dânsa oare la auzul mic.... şti... ca o colivie, din Anadol-
colţuri. Din înălţimi vopsite parecă acestui ţipăt devenit dintrodată Hissar... * . .
cu o culoare murdară de okkăr leagăn şi coşciug? Inc’odată Mephisto Ungădue mi- '
spălătăcit, se cern şiroae nesfârşite Cutremuratu-te-ai de măreţia tai nunea şi atunci — râde ! .. .
de fulgi îngheţaţi. In restimpuri, nei .sau, ai râs şi atunci, acelaşi râs
vântul înfuriat, văzându-mă privind de răutate, pe care l’am auzit de
liniştit la hora-i nebună, îmi trân- atâtea ori ? Qăndului meu............
teşte= câte un pumn de omăt în Eu cred că în cea dintâi clipă,
geam. Bruşul îngheţat să sfarmă în până şi duhul tău compus din ne-
mii de cristale, pe cari Ie apucă gaţiune s’a plecat.... Şi numai în Dacă-aş fi ştiut v re-o dată
din nou în braţe, le suceşte, izbin- urmă, când a apărut şi durerea, Că-ai să pleci de lângă mine//'
du-le pe cine ştie unde. izvorând din acelaşi izvor de lu Nu te-aş fi lăsat sburdalnic
Mă întreb, de ce urlă crivăţul ? mină, abia atunci ai râs. Să colinzi prin zări senine.
De ce s’a înfuriat aşa? De unde Da, când. ai văzut clădindu-se
vine şi ce voeşte? palatele efemere din nădejdi vagi, Ci te-aş fi ţinut alături
Sunt un nebun. Se vede că nervii când conştiinţele trezite tindeau Intr’a sufletului pază
îmi sunt azi mai îndârjiţi ca altă mereu în sus pe treptele milioa Şi-aş fi spus limfei mele
dată. Cu ce stau să-mi bat capul ? nelor de ani, spre eterna rază de Rugămintei să nu-ţi crează.
Adevărat, dar când îl aud urlând lumină iniţială, grămădind în acelaş
şi alergând ca un nebun, purtând timp şi din aceleaşi năzuinţi mor Nu ştiam că’n lumea asta
înaintea sa volbura de zăpadă ca mane uriaşe de nădejdi risipite, Gândul trist îl fură dorul
pe o cămaşă de moarte, îmi vine atunci — atunci abia ai râs ! Cum mi te-a furat pe tine
să cred că e o fiinţă transceden- Si ai avut dreptate. Visul nopţii, — călătorul...
tală. O fiinţă ca toate fiinţele. Auzi, Dar te întreb: ce rost a avut
acum ţipă! E par’că atâta durere atunci peste tot trezirea primului le-ai oprit speriat în spaţiu
în sunetul acesta brusc. Acum se germen la viaţă? De ce n’a putut Unde dorul meu te-a dus
vaită ... şi trece apoi în hohote de rămânea şi mai departe inert şi Pe când luna printre stele
nebun, de parecă ar fi o mamă nesimţitor în acel amurg sur şi ne Surâdea tăcută, sus...
care-şi plânge nădejdile perdute. lămurit al haosului în fermentare?
Mugetul lui lugubru se înteţeşte Acum râzi ? Şi am văzut că e zadarnic
cu căderea amurgului. De sus pa Si ai iarăşi dreptate. Să-ţi mai spun să te cobori,
recă fulgue cenuşă. Totul e sur, A trăi pentru a muri — este Te urcaseşi, erai mândru:
murdar. Pe încetul ca o fiară apo doar suprema lege şi eternul „Per Şi de-atunci întruna sbori.
MAR IA VASILESCb
caliptică noaptea se coboară de petuum mobile“ al acestei lumi.
undeva din infinit înghiţind hă- Nebuni, noi nu ne putem îm
loasă şi ultimul dram de lumină. păca cu această lege.
E un amurg curios amurgul de Ah, Mephisto, a fost un timp
earnă. Amurgul acesta sur, cleios când gândurile acestea erau streine
şi murdar. Aşa trebue să fi fost şi de sufletul — meu. Unde sunt anii
în clipa când peste frământările aceia Mephisto? Când îţi ţineam
chaosului demiurgic a tunat po dinainte pocalul plin, când braţul
runca : Să fie lumină ! meu vânjos cuprindea cel mai mlă
Şi-mi închipuesc ce senzaţie a dios mijloc de femee şi’n fiorul
avut şubreda coajă abia întărită, celei dintâi iubiri ţi-am strigat sfi
când cea dintâi rază de soare a dător şi încrezut ca un Cezar: Râde
căzut blândă, luminoasă peste dânsa, Mephisto !
trezând prin molatica-i căldură pri N’ai râs, atunci.
mii germeni ai vieţii pe pământ. Acum râzi şi ai dreptate. Braţul
Sub raza caldă, ’ cea dintâi ce vânjos de odinioară e slăbit şi
lulă masculină se va fi înfiorat de tremură, inima păciuită nu mai tre
tremurul unui zbucium nelămurit, saltă de sensaţii dulci, iar ochiul
şi urmând unei legi, mai veche obosit îşi întoarce privirea înlă-
decât eternitatea, se va fi plecat untru pândind timid poarta unei
spre o altă celulă şi’n căldura celei alte lumi. Deşărtăciunea, deşărtă-
dintâi raze luminoase s’a înfăptuit ciunilor.
cea dintâi dragoste. Ah, Mephisto! Inc’odată aşi mai
Mephisto! Eşti aici ? De ce voi să trec pe sub poarta celor
nu râzi? douăzeci de ani. Ingăduie-mi încă
Nu râzi.... fiindcă tu ai fost martor odată parfumul îmbătător al lunei
la cele dintâi clipe ale fecundităţii. Mai.... potopul floarei de cireş şi
