Page 7 - 1923-08
P. 7

25—IV. 1923 -------------------------------- - - - - - - - - - - - -   C  O  S  I  N  Z  A  E  N  A    - - - - -  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -   Pag. 127

               I o n i c ă              printre  aceia  cari  au  trebuit  să  când altul mai dădea semne de viaţă.
                                                                            Ionică tăcea. Călători sosiţi din păr­
                                        plece numai decât.
                                          Peste  biata  lele  Anică  vestea   ţile  acele  nu  ştiau  nimic  despre  el,
       In  timpul  din  urmă  îmi  trecea  căzu  ca  un  trăsnet  din  senin.  Nu   nu  aduceau  nici  o  veste.  Intr’un
     tot  mai  des  şi  tot  mai  cu  mustrare   se  opri  până  la  mine.  Gâfăia  în­  rând  în  sat  sosi  un  svon  neliniştitor
     pcla  poartă.  Trecea  aruncându-mi,  grozitor,  faţa  îi  era  schimbată  cu   despre prâpădirea unei companii în­
     prin  sticla  geamurilor,  priviri  sfâ­  totul.  Părea  o  stafie.  Afară  viscolia   tregi  de  feciori  la  un  pod  peste
     şietoare,  pline  de  înţelesuri  înă­  încet,  şi  fulgii  se  jucau  ştrengă­  Tisa.  Compania  însă  nu  se  ştia  de
     buşite.                            reşte  printre  ramurile  negre,  pe  la   care  se  ţine  şi  svonul  a  rămas  o
       Căutăturile ei mă pătrundeau adânc  fereşti....  In  tindă  tuşi,  îşi  frecă  ciu­  taină ...
     cu  fiecare  ocaziune  şi  par’că  mă   botele  mari  de  rogojina  pusă  îna­  Dar Ionică tăcea.
     întrebau, mă implorau să spun dacă   intea intrării, bătu la uşă:        Bătrâna îmi devenise oaspe zilnic.
     n’a sosit ceva despre Ionică.        —  Intră  ...  îi  strigai  într’o  aştep­  Era  sdrobită  de  tot.  Dela  un  timp
       Am  ajuns  în  cele  din  urmă  să   tare neliniştitoare.            mă  temeam  de  privirile  ei.  Am  în­
     fug,  să  mă  ascund  de  biata  femee   Pemeea  deschise  şi  intră,  trăgân-  ceput  s’o  încunjur,  să  mă  ascund.
     şi  de  privirile  ei,  ca  de-o  mustrare   du  -şi  trupul  greu.  Se  opri  o  clipă  Şi  am  încunjurat-o  mult  aşa.  In
     tulburătoare...,                   privindu-mă tăcută.                 sfârşit  nu  s’a  mai  putut.  Ah,  privi­
       O  chema  Anică.  Era  trecută  de   In sfârşit isbucni deodată :    rile acele iscoditoare şi îndurerate !
     şaizeci  de  ani.  Frântă  de  mijloc,   —  Părinte,  Ionică  se  duce  '.  .  .   —  Ce să fie cu Ionică, părinte?...
     femee  mărunţică,  cu  faţa  înegrită   Scapă-1!                       S’o fi prăpădit băiatul!
     şi  sbârcită  de  ani  şi  de  năcazuri,   Revenindu-şi câte puţin urmă mai   —  E  bun  Dumnezeu,  lele  Anică.
    în  timpul  din  urmă  rămase  abia  o   liniştită:                     N’avea nici o grijă.
     umbră, din ceeace a fost înainte.    —  Dumnezeu  mi  l-a  adus  acasă   —  Părinte,  încearcă  pe  unde  vei
       A  avut  trei  feciori:  singura  avere   teafăr  din  răsboiu  ...  Patru  ani  în   şti  că  trebue,  doar  doar  vei  putea
                                                                            afla ceva despre băiat.
     şi  singura  nădejde  a  zilelor  de  mai   foc,  unde-i  mai  rău  ...  Dacă  pleacă   Şi plecă întunecată, stoarsă şi mai
     bine  pentru  ea  şi’  pentru  „omul“   din  nou,  eu  am  o  presimţire  că  nu   frântă  de  mijloc  parcă,  decât  tot­
     ei,  care  îşi  pierduse  lumina  ochilor   se mai reîntoarce nici odată ...  deauna,  trăgându-şi  ciubotele  grele
     de vre-o cinci ani.                  Părinte,  scapă-I  ...  Scoate-1  din
                                        listă!                              şi vechi.
       Din  cei  trei  feciori,  răsboiul  i-a                                Informaţiunile primite au fost nu­
     prăpădit  doi.  Toţi  câţi  se  reîntoar-   Am  privit-o  nedumerit.  Faţa  ei   mai  un  prilej  de  spaimă.  Bănuiala
     seră  de  pe  câmpiile  de  sânge  şi   schimbată,  cu  luciri  de  spaimă’  m’a   de  care  mă  temeam  numai  putea  fi
     cu  cari  feciorii  ei  „au  fost  la  o   cutremurat  o  clipă.  Am  început  să-i   amăgită cu nimic.
     companie“,  îi  povestiră  în  acelaş   arăt  că  aşa  ceva  nu  atârnă  dela   ...  A  doua  zi,  ori  mai  târziu  când
     fel,  cum  i-au  văzut  până  au  căzut,   mine  ...  Că  ceeace  îmi  cere  e  peste   veni  bătrâna  să  se  intereseze,  eram
     cum  au  înţepenit  pentru  totoeauna   dreptul  şi  putinţa  mea...  Dealtfel   schimbat  de  tot.  Şi  nu-mi  dau  sama
     şi  cum  i-au  îngropat  apoi  acolo  în   şi  dacă  se  mai  face  răsboiu,  ceeace   pentru  ce.  Ea  însă  nu  m’a  observat,
     pământul  străin  şi  îndepărtat...  Io­  îi  aşteaptă  de  astădată  pe  feciorii   nu m’a înţeles.
     nică  i-a  scăpat  teafăr.  In  zilele  cu   noştri,  e  floare  la  ureche,  faţă  de   —  Ai aflat ceva?
     mişcări  de  revoluţie,  cu  cântece  de   cele  prin  câte  au  trecut.  In  eâteva   —  Nu,  lele  Anică,  încă  nu!  Dar
    libertate şi cu chiote de bucurie în­  săptămâni  vor  isprăvi  pe  uşor  şi  se   eu cred că mâine ...
    fricoşată,  când  România  îşi  arunca   vor  întoarce  cu  toţii  în  pace  acasă.   N’aştepta  să-mi  încheiu  vorba.
     marginile  tot  mai  aproape,  până  la   Va  veni  îndărăt  şi  Ionică  al  ei  şi   Pleca  grăbită,  pentruca  a  doua  zi,
     Murăş,  până  la  Someş,  până  Ia   la primăvară va fi printre cei dintâiu   să vină iară, negreşit.
     Ciucea, — Ionică a fost poate prin­  împărtăşit cu pământ...             —  Nu, n’am aflat nici astăzi. Dar
     tre  cei  dintâiu  cari  au  sosit  în  sat.   Femea  dădu  din  cap  ascultându-   ţi-oiu  da  eu  de  ştire,  când  va  sosi
     Era  un  băiat  de-o  bunătate  rară.   mă  ca  în  biserică.  O  umbră  de  îm­  ceva ...
     Bătrâna  nu  şi-a  crezut  ochilor  o   păcare  mi  s’a  părut  că  i  s’a  aşezat   Pentru  biata  lele  Anică  însă  n’a
                                                     :
     clipă.  L-a  pipăit,  l-a  netezit,  l-a   pe  cutea  feţe ,  pe  îndoiturile  gurii.   mai sosit nimica în veci, despre bă­
    agrâit.  Glasul  i-se  îneca  de  bucurie.   Ceva  neînţeles  îi  unduia  totuş  în   iatul ei, despre Ionică al ei.
     Şi  băiatul  a  povestit  până  târziu   priviri:                        In  fiecare  zi  îşi  făcea  drum  pe  la
     prin  câte  a  trecut,  pe  unde  a  um­  —  Dacă părintele aşa spune,  poarta  mea  aruncându-mi  priviri
     blat şi câte a păţit.              asa va fi ...                       rugătoare,  dureroase  prin  geamuri.
                                         >
       „Mă  gândiam,  părinte,  că  dacă   Eu însă tare mă rog: scapă-1, da­  Zi  cu  zi  era  tot  mai  stânsă,  tot  mai
     voia  lui Dumnezeu  a  fost,  să nu-mi   că poţi, lasă-1 din listă ...  îmboţită  în  spate.  Dar  vestea,  pe
     mai  văd  pe  Lica  şi  pe  Gheorghiţă,            *                   care  o  aştepta  cu  atâta  sete,  nu  se
     în  schimb  de  Ionică  trebue  să  mă   Ionică  a  plecat  fireşte  în  rând  cu   îndura  să-i  sosească  ...  Mă  feriam,
     bucur cât de toţi trei împreună“....  ceilalţi.  Câtva  timp  a  trimis  scrisori   mă  ascundeam  în  timpul  din  urmă,
       Şi  se  şi  bucura  biata  lele  Anică.   acasă  din  părţile  Sătmarului,  pe  ur­  ca  de-o  mustrare,  de  ochii  şi  de
     Par’că  întinârise  cu  zece  ani  de-   mă  de  undeva  de  pe  la  Tisa.  Pe  silueta  ei,  de  câteori  o  vedeam  că
     când  i-a  venit  acasă  Ionică.  Umbla   afară  înmuguriau  pomii.  Peste  faţa   se iveşte peste punte.
     mai  drept,  mai  liniştită  şi  cu  faţa   ogoarelor  negre  se  prelingeau  adieri   In  sfârşit  nu  am  mai  putut  suferi.
     mai senină....                     de  primăvară  caldă  şi  vânturi  pur­  M’a  biruit  hotărîrea  ce  mi-am  pus-o
                     *
                                        tătoare de miresme. Cei plecaţi deo­  în  gând  şi  într’o  zi,  punându-mi
       Când  a  sosit  în  sat  „Ordinul  de  dată  tăcură.  Cu  ei  tăcu  şi  Ionică.   toate  lucrurile  pe  câteva  care,  am
     mobilizare*, în urma ciocnirilor dela  Un  şir  de  săptămâni  se  puseră  în   părăsit satul pentru totdeauna ...
     Ciucea  şi  dela  Zălau,  Ionică  era  mijloc. Dintre cei plecaţi, când unul,       TEODOR MUREŞ A NU.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12