Page 9 - 1923-16-17

10—IX 1923 ------------------- ---------------------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - Pag. 249

Din literatura cehă* cini, toţi oameni de omenie, unul
şi unul, nu vedeau în faptul acesta
Cum şi-a afumat domnul Vorel pipa de spumă nimica deosebit, iar când a porun­
cit domnul larmarek în cinstea zi­
de mare lei de astăzi, Ia sfârşitul obicinui­
telor pâhare de beutură, încă trei
Schiţă de Jan Neruda sticle de vin de Melnik*, au în­
chinat din toată inima unul altuia.
In ziua de 16 Februarie a anului trână au dus-o în trăsură la Koşirş* Păhărele făcură ocolul — birtăşiţa
o mie optsute patruzeci şi încă vreo acum un sfert de an şi-acu — ce avea numai două pahare de vin în
câţiva ani şi-a deschis dl Vorei** voia să spună prăvălia asta?! In restaurant — dar nici un pahar nu
prăvălia delà „îngerul verde". uliţa aceasta se mai afla o băcănie, ajunse până la domnul Vorel.
;
— „Ascultă, Poldi,*** a zis dna nu-i vorbă, jos, în capătul uliţii, dar Şi — totuş — avea domnul Vo­
căpităneasâ din catul de deasupra ce mai era nevoie de a doua bă­ rel astăzi o pipă nouă de nouţă,
noastră, domnişoarei fiicei sale care cănie?! Pe atunci mai aveau oa­ de spumă de mare, bătută cu ar­
se ducea tocmai în târg şi ieşise menii parale şi îşi cumpărau de cele gint şi asta ş-o cumpărase numai
pe coridor: „să mi-1 cumperi la bă­ mai multe ori marfa chiar dela moară. ca să se arate şi el ca un vecin
canul ăl nou deacolea. Putem să Poate că se va fi gândit domnul vrednic.
’ncercâm şi noi la el“. Vorel aşa : „Tot o să meargă“! Poate In 16 Februarie, la ceasurile şase
Vre’unul din.cei uşuratici va crede, că era încrezut în frumseţea sa tru­ dimineaţa, îşi deschise aşa-darâ
poate, că deschiderea unei băcănii pească şi poate că — fiindcă era domnul Vorel băcănia „La îngerul
nu este tocmai o întâmplare prea un flăcăiandru frumuşel, cu obrajii verde“. Din preseară încă erau pre­
deosebită. Unuia de teapa asta i-aş rotunjori, cu neşte ochi visători, gătite toate în pâr şi prăvălie scli­
spune numai: Vai de tine! ori aş albaştri, svelf ca o fecioară şi, pe pea de albă şi de nouă ce era. In
da numai din umeri şi n aş zice lângă toate astea, necăsătorit — rafturi şi în sacii desfăcuţi lumină
!
nici cârc. Pe vremurile alea, când poate că, zic, se va fi întrebat: cum făina, mai albă decât peretele spoit
venea săteanul la Praga numai odată să nu-mi vină bucătăresele? Dar alb de curând, iar mazărea care
în douăzeci de ani, ae ajungea prin ciudate lucruri mai sunt toate astea! era mai galbenă decât uneltele por­
poarta delà Strahov până’n uliţa Trecuse cam un sfert de an de tocalii de jur-împrejurul prăvăliei,
Pintenilor -- găsea la acelaş colţ când se mutase domnul Vorel în strălucea. Vecinii şi vecinele se ui­
de uliţă un băcan, ca înainte cu uliţa numită. Venise de undeva, dela tau lung înlăuntru, de câteori tre­
douăzeci de ani, un brutar sub a- ţară. Nu ştiau oamenii nimic altăceva ceau pe acolo, unii făcură chiar un
celaş acoperemânt şi pe băcan în- despre dânsul decât că este fiu de pas înapoi, ca să se uite încăodatâ.
tr'aceeaş casă. Pe atunci îşi aveau morar — poate că el însuş le-ar Dar nu întră nimeni în băcănie.
toate locul lor anumit şi să deschizi fi spus bucuros mai multe dacă l-ar — „Las’ că o să vină ei!“ îşi
deodată o dugheană în care să vinzi fi întrebat cineva. îşi dădeau însă zise domnul Vorel, cam pe la cea­
griş, unde era mai ’nainte o altă cu toţii pe faţă. mândria băştinaşilor: surile şapte, îmbrăcat într'un roculeţ
prăvălie, ar fi fost socotit drept o le era strein ! scurt, cenuşiu, şi în pantaloni albi’
prostie aşa de gogonată, încât ni­ Sta domnul Vorel, seara, în „casa de postav.
mănui nu i-ar fi trăsnit prin cap galbenă“, Ia un păhar de bere, în- — „De-aş face namai Începutul!“
aşa ceva. Prăvălia se moştenea din tr’un colţ al mesii, lângă' sobă, sin­ zise el pe la cpt, şi-şi aprinse pipa
tată în fiu şi dacă şi trecea câte­ gurel cuc. Ceilalţi nici nu-1 încre- cea nouă de spumă şi pufăi odată.
odată în mânile câte unui nou-sosit stau, mult dacă se îndurau să dea Pe la nouă ieşi până aproape de
din oraşul Praga sau delà ţară, totuş, niţel din cap, când îi saluta dânsul. uşă şi se uită nerăbdător pe uliţă.,
nu se uitau la dânsul locuitorii bă­ Cine venea mai târziu decât băca­ ştiricind de nu se apropie în sfârşit
ştinaşi cu neîncredere, ca la un nul privea la el ca şi când streinul primul muşteriu. Tocmai atunci tre­
strein, fiindcă se supunea întrucâtva ăsta ar şedea pentru întâia dată a cea pe stradă în sus Leopoldina că­
ordinei lor obicinuite şi nu le tăr- colp ; de venea băcanul mai târzior pitanului. Domnişoara Leopoldina
băcea capul cu schimbări. se’ntâmpla că vorba începută po­ era o domnişoară durdulie, nu prea
Domnul Vorel nu numai că era ticnea. înăltuţă, dar cu nişte braţe şi şol­
un om cu desăvârşire strein, dar îşi Ba, ce e mai mult, nici chiar duri sdravene, şi avea cam ceva
mai deschisese prăvălia la „Îngerul ieri nu şi-a bătut nimeni capul cu peste douăzeci de anişori. I-a mers
verde“ pe unde de când e lumea- dânsul, cu toate că s’a dat o ser­ vestea deja de patru ori că o să se
lume nu fusese o prăvălie şi a mai bare aşa de minunată. Şi-a serbat mărite. Ochii ei de culoare deschisă
lăsat spre scopul acesta să se gău­ doară oficiantul de postă, domnul aveau expresia aceea de nepăsare,
rească zidul locuinţei din parter, larmarek nunta de argint! Domnul la dreptul spunând obositoare, care
spre uliţă. Acolo era întotdeauna o larmarek a rămas, ce-i drept, bur­ se furişează în ochii tuturor femeilor
fereastră boltită şi în fereastra asta lac bătrân până acum, dar tocmai dacă nu vreau să li se apropie lo­
şedea de dis-de-dimineaţă până ’n în 18 Februarie s’au împlinit 25 de godnicul. Mersul ei era cam legă­
seară doamna Staniek, în faţa unei ani de când era cât pe-aci să se nat, ca al unei răţuşte, dar tot îşi
cărţi de rugăciuni, cu un coşoroc însoare. Mireasa i-a murit în pre­ avea însuşirea sa proprie. In restim-
verde Ia ochi şi fiecare trecător pu­ ziua .cununiei şi domnul larmarek puri, adecă deseori poticnea şi atunci
tea să o vadă. Pe văduva cea bă­ nu s’a mai gândit la altă însură­ se apuca de haine, ca şi când ar fi
toare, rămase credincios miresii sale călcat pe ele. Mi-se părea că um­
* O delicioasă schiţă din colecţia ve­ şi lua serbarea nunţii de ieri cât bletul ei se asemăna unei lungi poezii
stită „Poveşti din Mala Strana" de Neruda.
** Vorel însemnează în 1. cehă: şoim. se poate de serios. Iar ceilalţi ve- * Localitate cu vinuri vestite în Ce­
*** Diminutiv dela Leopoldina. * Cimitir în Praga. hoslovacia.