Page 11 - 1923-22-23

25—XI şi 10—XII. 1923-------------------- - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - Pag. 335

aţa ! Să n’o bârfiţi, să n’o stricaţi EMIL ISAC : E o confesie sinceră, deschizând
nici odată. Ce nesocotinţă! POEME IN PROZĂ noui orizonturi.
Obicinuia să zică. Dl Emil lsac, cu volumul Poeme Acelaş tablou revine în „Fereştile
Uneori o prindea dorul de rrare în proză, ne aduce o contribuţie satului“. Frerestrele sunt cernite de
şi se ducea %,acasă“. Găsea ocâzie literară de incontestabilă valoare. noapte.
de călătorie şi atunci rudele zadar­ Dacă nu ne înşelăm, e al treilea „Şi deodată, din fundul satului
nic o aşteptau un an, doi, Lila nu volum, în afară de piesa d-sale porneşte un drumeţ. Toiagul lui
se arăta nîcăiri. Avea şi în Italia teatrală „Maica cea tineră', pe care este de argint, barba de spumă,
rude bune. Se întorcea apoi cu ro­ nu am vâzut-o în volum aparţinând cunună de smeură pe frunte, în
manţe noi, cu bogăţie nouă de ve­ şi de altcum, altui gen literar. urma Iui ciripesc paserile, apele
selie şi dragoste de viaţă. Volumaşul de poezii, apărut cu încep să sune, florile îşi desfac
Şi dragostea aceasta a aşezat-o vr’o cincsprezece ani în urmă, n’a petalele, albine zumzesc şi drume­
deasupra tuturor rudelor acelora deşteptat vr’un ecou literar deosebit. ţul bate cu degetul la fiecare fe-
cari din lăcomie de avere au des- Doar Ilarie Chendi de s’a hărţuit cu reastă.
moştenit-o de bunurile pământului. el într’un foileton al „Tribunei“. Era Şi fereştile să(?) deschid, feţele
Nici o răutate n’a putut-o umili, un volum prea avansat acesta, cu zimbitoare bat la geam (?) lumi­
căci nici o muncă nu era atât de reminescenţe din Baudelaire şi Ver­ nează uliţele, câinii latră, cocoşii
grea pentru ea ca să n-o iacă cu laine. Forma lor desăvârşită a amăgit bat din aripi.
voie bună. pe autor, fiind pe-atunci prea tinâr, Drumeţule, bate şi Ia fereastra
Când ochii ei strălucitori, ca doi «.a să se coboare până în adâncul sufletului meu...“
licurici negri; nu mai vedeau să fundului. Ce evocător tablou al dimineţii!
coase, tuşa Lila ne înpletea ciorapi, Volumul al doilea „Ardealule, Mai amintim două tablouri din
scărmâna fulgi. Am şi acum .o per­ Ardealule bătrân“ constitue o ade­ războiu: „Un plug ruginit“ şi „Clacă“,
niţa mică din pene de gâscă cură­ vărată schimbare de front, în acti­ încheiând cu câteva- rânduri din
ţite de mânuşiţele ei abile, vrăjite. vitatea literară a autorului. „Feciorului meu“ de o adâncă du­
Când îmi aduc’aminte, cu cât drag Valul cernit al războiului a trezit ioşie :
mi-a lucrat-o, o sărut. cu totul alte emoţii în sufletul au­ Iţi dormi visele tale pe perne de
A trăit optzeci şi şase de ani, torului. Paginile sunt observate şi ’ vrajă,
cântând şi jucându-se cu viaţa, simţite: flăcăi delà sate mergând la Şi stele îţi sclipesc ca licurici pe
acolo unde alt om. pe lume. s’ar fi front, cu steagul românesc: cel fereastră,
simţit nespus de hefericit. A murit dintâiu steag românesc, ce a tra­ Lumea e un măr de argint
frumos, într’un amurg de toamnă, versat stradele Clujului.
cu fereastra deschisă, uitându-se * * Ochi buni, ochi mici, voi nu ve­
*
la cer şi făcând ea singură semn Volumul din urmă e un pas ho­ deţi în lume afară
femeei care o îngrijea, să-i dee în tărât spre originalitate. Mici remi­ Privirea noastră se opreşte Ia
mână lumânarea... niscenţe de artificialitate mai revin zimbetul de mamă.
A adormit visând parcă şi acum ca în şirele „Şi lângă lacul lacri­
de frumseţa stelelor, a florilor şi a milor aflai un copil, care se juca O, fecioraşul meu, tu liniştit şi
infinitului nepătruns de unde-i cu căpăţina tatălui său mort şi şi alb copil.
răsunau ne’ncetat cântările ei dragi... fluera“. (pâg. 5); sau în poemul Cu mânile tale n’ai ridicat încă
Dar în sufletele noastre, a copii­ „ZimbetuT (pag. 39). sabie şi biciu,
lor cari am iubit-o, a ramas amin­ Dar autorul, trecut peste proba Să loveşti, să ucizi la comandă,
tirea ei: o pildă vie şi luminoasă de foc a talentului, vede viaţa aşa Cu mânile tale încă n’ai numărat
despre hărnicia, agerimea, voioşia, cum este, prin prisma lui sufletească. argintii
bunătatea şi veselia cu care a „Singur în codru“ ia proporţiile Ce ţl-se dau pe visuri şi dureri.
ştiut ea să-şi împodobească .viaţa unei confesii, a unei reveniri la dru­
orfană şi să răspândească pretu­ mul cel drept. O, fecioraşul meu...
tindeni farmecul ei. „Fagule, fagule, oraşul care-1 In întunerecul, în care te apuc
vezi în depărtare, te ureşte. în braţe,
Mereu se gândeşte să trimită se­ Şi numai dragostea ne încălzeşte :
curi împotriva ta. Căci lemnul Iţi fac eu bine, că te sărut lung-
tău, îi trebueşte pentru spânzu­ lung cu lacrămi,
rători şi sicrie. Fagule bătrân, Ori cel mai mare bun ţi-l-aş da
cuminte şi frumos, tu tată al pă­ Dacă te-aş gâtui?
durii, pe care te-a sădit furtuna, PETRONIUS
fagule cuminte şi frumos, am venit
astă noapte să-mi vorbeşti. Spune,
unde-i Dumnezeu? Tu-1 cunoşti
căci în tine este seva veşniciei,
în tine este creşterea şi puterea,
în tine stă vremea şi rădăcinile
tale sunt morţii cu şoaptele lor“.
Şi, de încheiere:
...„Şi când am mai venit odată,
zăceai învins. Securile te-au mis­
tuit.
Oraşul blestemat. Oraşul“.