Page 8 - 1924-21

Pag. 268 C O S I N Z E A N A 15—XI. 1924

cirea lui vremelnică va fi un vis
urât, ce se va şterge ca atâtea al­
tele. Se va ajuta deci pe el servind
ca exemplu Iui Grigoraş. Şi Mitiţă
era fericit, că a găsit însfârşit im­
boldul puternic pentru viaţa nouă,
la care niciodată nu se simţi mai
hotărât de cât acum.
Mai ceti înc’odată scrisoarea:
„..Fă şi tu jertfa asta; nu lăsa, ca
un tată bătrân şi văduv să-şi piarză
lumina nădejdii, ce o avea în sin­
gura sa odraslă...“
Hotărât! Va pleca la Bucureşti.

In Sâmbăta Paştelor, Mitiţă era
de o săptămână Ia ei; bătrânul
Merineanu era fericit şi sufletul său
pravoslavnic şi-l pregătea cu evla­
vie de sfintele sărbători.
Mare noroc cu băiatu ăsta!.. îşi
spunea el, căci în dorinta-i arză­ Corul „Căminului Cultural V. Alexandri“ din comuna Nicolinţi, plasa Răcăjdia,
toare de a-şi vedea feciorul întors jud. Caraş-Severin.
pe calea cea bună şi cu încrederea
oarbă ce o avea în Mitiţă, e! crezu privi era stânsă şi un râset sglobiu tecul ţiganilor se învălmăşea cu
de pe acum că simte o îndreptare îl făcu să se uite înapoi. ciocnete de păhare, râsete şi'fum
în viaţa Ini Grigoraş. Era lucru vă­ — Drace! Voi sunteţi Suzeto?... de ţigări. La masa încărcată cu
dit: lângă Mitiţă, Grigoraş părea întreabă Grigoraş vesel. — Aţi ve­ sticle şi farfurii, Mitiţă şi Grigoraş
altul. nit la înviere? pluteau în a’tă lume, acăţaţi de
Şi în noaptea aceea a învierii, — Haha, să-1 vedem pe Griguţă gâturi albe de lebădă. In jurul lor
bătrânul îi îndemnă pe amândoi cu lumânarea în mână!.. Şi se pu­ se învălmăşeau molatece perechi
să meargă să ia parte la vre-o seră pe un râs de se uita lumea şi Mitiţă privindu-le ameţea de
slujbă dumnezească aşa cum se dimprejur-,-la turburătorii liniştei învârteala ior.
cuvenea fecărui drept credin­ evlavioase. Muzica începu o romanţă me­
cios. Ce mai bucurie pe inima lui Grigoraş le trase mai la o parte lancolică. De ici de colo o voce
să şi-l vază el pe Grigoraş mergând şi-l chemă şi pe Mitiţă să-l prezinte. falsă, ce căuta să acompanieze, ră­
la biserică, — pe el, care tot­ Cu lumânarea aprinsă Mitiţă zări suna stridentă din haosul de sgomot.
deauna îşi râdea de cele sfinte! patru ochi sclipitori şi veseli, dar Mitiţă îşi aminti de nea Dumitrache
— Mitiţă, măi Mib’ţă... Dumnezeu nu avu prea mult timp să se uite, şi ceva neplăcut îi trecu ca un fior
să-ţi răsplătească!., se gândi .el căci una din prietenele lui Grigoraş prin mintea-i păinjenită. Duse la
însufleţit clătinându-şi capul că­ îi stinse poznaşă lumânarea cu a- gură un păhar plin ca să-şi to­
runt. celeaşi hohote sglobii ca mai pească coşmarul şi se lăsă moale
Sub cerul senin şi liniştit ca un înainte. pe umărul gol de lângă el. începu
ochi de mare, lumea mişuna Şi împrietenirea se făcu repede. să caute apoi ceva prin buzunări şi
pe străzi în bătaia albăstrie a lunei. După o mică plimbare doi cu do , după o lungă cotoroseală scoase
5
Bisericile gemeau de credincioşi, vorbele galante şi râsetele curgeau scrisoarea mototolită a lui nenea
care îngrămădiţi în pridvoare şi prin în voe bună. Dumitrache. Cu gesturi stângace
curţi aştepteau cu lumânări aprinse — Unde mergem, Gr'guţă? în­ căută să netezească hârtia; vroia
clopotele învierii. Mitiţă şi cu Gri­ trebă deodată una din ele. — Hai, s’o dea lui Grigoraş, nici el nu
goraş stăteau şi ei undeva la coadă, zău, la „Maxim“! ştia de ce; poate ca să şi facă haz
îndreptându-şi împletitura de lu­ Grigoraş îl privi cercetător pe de ea... Blondina de alături i-o
mânări, ce le-o dăduse nenea Du- Mitiţă, dar când îl văzu vesel şi scoase dintre mâini şi după o ane­
mitrache, păstrate din anii trecuţi. preocupat cu blondina sa, îşi spuse: voioasă descifrare începu să plângă.
Amândoi ascultau tăcuţi cântecul „Las’ că e bine!* Şi în sunetul Mitiţă o privi stupefiat...
pe nas ce tremura slab sub pridvo­ clopotelor învierii toţi patru porniră, Şi în timp ce în taverna înăbu­
rul unde fumuri albăstrii se înco­ braţ la braţ, prin străzile întorto- şită de fum orchestra ţipa din strune
lăceau alene. Mitiţă îşi plimba pri­ chîate ale Bucureştilor. perechilor ce mişunau printre mese,
virea pe cer. Nouraşi albi şi stră­ în timp ce tămbălăul îşi ajunse
;
vezii treceau unul câte unul pe sub culmea, — în liniştea cu bului său
lună, aprinşi de para lui argintie. de pensionar bătrânul Merineanu
— Ia’te uită, Grigoraş; nourii ăia Când luna coborî spre Cotroceni, visa învierea nădejdilor sale, în­
parc ar lustrui luna ca nişte pufu­ norodul eşea de prin biserici mer­ vierea unor timpuri senine şi fără
şori de vată. gând spre casă cu lumânările a- de griji...
In clipa aceea Grigoraş simţi, că prinse.
cineva îi suflă lumânarea; când o La „Maxim“ cheful era în toi. Cân­