Page 9 - 1924-21
P. 9
15—XI. 1924 C O S I N Z E A N A Pag. 269
Crăpa de ziuă, când Mitiţă şi CÂNTEC DE TOAMNĂ
Grigoraş se trudeau că deschidă Iustin Ilieşiu Pentru V.
poarta casei.
Inuăuntru e întuneric beznă. Gri Sunt ctipe câteodată când pieptul mi-e mormânt
goraş 6Coate chibriturile şi scapă Şi-asemeni unei frunze mă scutur la pământ.
cutia pe jos murmurând ceva ne
căjit. Mitiţă vrea să-şi oprească Nu cred în veşnicie şTn vastul ei nimic —
sughiţul cu palma la gură, dar e Şi cad în adâncime când voi să mă ridic.
înzadar. Se clatină nesigur pe Sunt clipe câteodată, prin viaţă rătăcind:
picioare şi îi e teamă să nu-I tre Din ghiarele durerii nu pot să mă desprind.
zească pe nenea Dumitrache. In
întuneric se împiedecă însă de ceva Alunec în prăpăstii asemeni unui orb,
şi neuptincios cade peste un lucru Otrava din amforă cu lăcomie-o sorb.
moale. Era patul bătrânului, care
speriat aprinde un chibrit. Sunt clipe câteodată când râd ca un nebun
— ’mneata erai, nea ’mitrache?.. Şi cu pumnalun mână încerc să mă răsbun.
’stos a ’nviat!..
Bătrânul aprinde lampa şi cu Se sbuciumă în mine un infernal răsboiu —
ochii umflaţi priveşte încremenit Dă-mi mâna ta, femee, şi chiamă-mă ’napoi.
cum Grigoraş căuta să-l ajute pe
Mitiţă să nimerească în odaia lui.
Se mai freacă la ochi, caută să se IUBIREA-I MOARTĂ
desmetecească; — poate a fost Constantin Crişan
numai un vis? ...Dar nu, — simte şi
acum duhoarea aceea de alcool... Iubirea mea a fost un cântec vag
Şi şezând pe marginea patului Cântat de alintarea frunzelor de fag,
rămâne îmărmurit în faţa adevărului Iubirea mea a fost o psalmodie
crud şi grozav. Care-a cântat-o florile'n câmpie...
— Va să zică...?... dar nu mai — Mi-erâ pământu’-atunci aşa de dragi...
poate continua, căci lovit ca de un
trăznet se prăbuşeşte la pământ. A fost iubirea unui călător,
Capul şi-l simţea ca strivit de un A gângurit-o murmur de isvor...
fer roşu, o grăutate de plumb îi Iubirea mea a fost un vis stingher
apasă mădularele, vroi să strige Pe care Ta cântat sus, stelele, în cer...
după ajutor, dar limba i se imple-
teceşte neputincioasă şi scoate nu — Eră un cer albastru, zâmbitor...
mai un horcăit ca de muribund din
gura-i căscată strâmb şi albită de Iubirea mea e moartă. Draga nu e...
spume. Dar gura mea acum de ar vrea să-i spue
In odaia de alături, Mitiţă trântit Aceleaşi versuri calde, pentru ea —
pe pat fredona sughiţând „Christos — Azi e iubirea moartă — n’ar putea.
a înviat din morţi...“ Nu simţi ce trist mi-i cântul, draga mea?...
In grădiniţă, rouă picura de pe
frunze ca lacrimile...
IN ORA DE SEARĂ
Gh V. Butnariu
Când ziua cu noaptea încep să se'ngâne
Mă ’nchin Ţie Doamne şi lată cerescl
Sub arşiţa zilei muncim pentru pâne.
In clipa aceasta măcar să ’ţi vorbesc.
j -
Sunt zilele grele prea bune Părinte
Şi ochii mei trudnici, adeseori plâng
Ci cat să'mi duc firul vieţii nainte.
Cu gândul la Tine, durerea mi-o frâng.
i -
Mă rog fie Doamne în ora de seară
Să fti lângă mine cu chipul Tău sfânt
Să ’mi fii uşurare de-a vieţii povară
Cât timp pribegi-voiu pe tristul pământ.
In haru ’ Ţi nădejdea mea taată mi-i strânsă
O scenă din alegerile engleze: Baldwin, şeful conservatorilor Căci Tu ne-ai spus doară cu dinadins:
înaintea unui tub de resonanţă, care-i duce la depărtare'mare „Purta veţi necazuri, voi cutezaţi însă
cuvântul. m Căci iată sunt pildă: eu lumea — am învins.
