Page 8 - 1925-02
P. 8
Pag. 24 C O S I N Z E A N A 30-1. 1925
liţă a mai stat, cât a mai stat, a GHEONOAIA
dat un ocol împrejurul stânii, pe TEODOR MURĂŞANU
urmă s’a dus să se culce, fără să-i
zică o vorbă Iui Burcuşel, — fără
să-i mulţămească, — fără să-l în Modest, sărac şi primitiv sătuc,
trebe dacă îl dor ranele ce le pri Când mi-am legat eu suUetul de tine,
mise? încât acum, pe veci, de-aici nu-mi vine
Iar Burcuşel s’a culcat supărat In lume nicăiri să mă mai duc?
şi gemând de durere. Simţea, că
din ranele lui nu se va mai întrema. îmi razim fruntea şi mă uit năuc:
A dormit rău pe culcuşul lui de Aceleaşi case albe şi senine,
paie murdare, — în balta de sânge, Pe lunci acelaş zumzet de albine,
sângele lui. Pe deal aceleaşi chiote de cuc!
Încă dimineaţa s’a dus vesel în
calea stăpânului său, dar când Şi-mi zic: sunt toate cum au fost i ..dar iată,
voia să-i lingă mâna, — cuprins S’a pus o gheunoae să ‘mă'ngâne,
de un simţământ de bucurie şi Lovind un trunchiu cu rost şi fără rost:
iubire, — Niculiţă l-a lovit cu pi
ciorul în coaste.
Tiba câne! Feri încolo! loc, toc... sunt toate cum ’au fost odată
Şi totuş nu-i nimic în ce rămâne,
IV. Nimic, nimic în toate câte-au fost!
Tiba câne! Feri încolo!
Vorbele acestea le auzia tot mai
adese Ia stână. Cu atât mai adese, In stână dormeau, tuna scădea Odată, când Burcuşel era foarte
cu cât îmbătrânea sermanul Bur spre apus şi Burcuşel nu-şi mai trist şi flămând, a venit soţul, că
cuşel. pleca ochii dela ea. A pornit în ţelul şi a început să se joace cu
Trecuse tinereţea lui, — mulco- cet spre codru, cu ochii pironiţi de el, să-l năcăjească.’ A răbdat Bur-
mirea bătrâneţelor îl făcuse aşezat strălucirea lunii şi cum mergea cuzel cât a răbdat, — i-a spus în
şi posac. Dar’nu-şi uita de dato- aiurând, lătra dureros, — urla cu graiul lui, să-i dea pace, — pe
rinţe. jale, pare că ar chema-o, ar ruga-o urmă şi-a perdut şi el răbdarea şi
Cu toate acestea i-a fost scris, să nu apună, ea, — prietena lui, i-a tras o bătaie bună.
ca într’o seară, când Niculiţă mâna — tovarăşa Iui de veghe, din nop Iar Niculiţă i-a prins parte căţe
turma la ocoale, să-şi audă osânda. ţile lungi .... lului şi l a bătut pe Burcuşel. Trist
— Să-ţi vezi de alt câne ! — Când târziu după miezul nopţii, s’a tupilat sermanul atunci la um
zicea mama lui Niculiţă ! a scăzut luna după muchea mun bra tufelor de măcieşi şi de atunci
— Mă gândeam şi’ eu, — răs telui, — s’a întors şi Burcuşel la înainte a răbdat toate câte îi făcea
punse acesta, — dar n’am de unde. stână şi s’a ghemuit pe vechiul lui lacomul său soţ.
— Baciul din Dumbravă are doi culcuş. A dat iarna când a căzut omă
căţei şi vrea să-i prăpădească ! In zori, s’a dus apoi la uşa stânii tul, au închis turma în ocol. Iar
— Mă duc mâne Ia dânsul. să-l întâmpine pe Niculiţă, când Burcuşel şi-a luat locul lui de pază.
Burcuşel s’a cutremurat. De acum va ieşi. Soţul lui o lua atunci razna, pe la
simţea că e la începutul sfârşitului Niculiţă i-a aruncat un bulgăr de cânii de Ia celelalte stâne, în po
său. Niculiţă va aduce alt câne, mămăligă rece, dar Burcuşel nu s’a veşti. Venea numai spre dimineaţă.
mai tiner, mai sprinten, iar el va atins de ea. A sărit în ocolul oilor, Burcuşel purta toată grija, şi totuşi
fi silit să flămânzească, suferit fiind ca să scoată oile, când va deschide el simţea că e numai „suferit“ la
numai, pe* lângă stână. Ori îl vor stăpânul uşa. Pe urmă, când aplecat, stână...,.
huidui chiar şi dânsul va pribegi mergea îngândurat pe lângă turmă, Au urmat apoi zile grele pentru
prin păduri,"— venind abia din ca mai de mult... dânsul.
când în'când pe la stână, ca să Voia, să se scape de el, să-l
vadă locul tinereţelor sale şi pe iu V. pustiască.
bitul lui ortac la jocuri, — pe stă Spre toamnă, când a mai crescut — Vezi de te scapă de el! zicea
pânul lui Niculiţă.... căţelul pe care-1 adusese Niculiţă mama lui Niculiţă.
Burcuşel stetea trist la poarta dela baciu din Dumbrăvele, Burcu Intr’o zi apoi, Niculiţă l’a strigat
ocolului, — debălăzat cu capul în şel era tot mai trist şi noaptea tot la el şi netezindu-1 i-a pus un lanţ
pământ. mai dureros lătra la lună. de lână în grumazi.
Ochii lui se umeziră, — plângea, Cu noul soţ n’o ducea bine. Fiind Burcuşel s’a cutremurat. I-a ve
plângea bătrânul câne, dar nimeni mai sprinten decât Burcuşel, acela- i nit în minte vremea când Niculiţă
nul-1 lua în seamă. mânca mâncarea lui dela gură, încât era copil neastâmpărat şi îi punea
A răsărit luna. Atunci şi-a ridi sărmanul Burcuşel rămânea tot flă ham de lână, — când îl prindea
cat privirea spre răsărit şi multă mând. Slăbise bietul şi se urâţâse de la cărucean. Ce va fi voind acum?
vreme nu-şi mai coborî ochii. Aiura, jale şi de foame. Niculiţă a pornit pe coastă la
privind luna, cum luneca pe luciul Iar Niculiţă dacă avea o vorbă vale, ducând după el pe Burcuşel.
albastru, presărat cu stele, şi gân bună, o avea pentru celălalt, — pe Presimţea, că se plănueşte ceva
durile lui se perdeau departe, celălalt îl netezea, pe celălalt îl împotriva lui. Poate vrea să-l ducă
departe, în trecut. ninera. ţindeva departe şi să-l laşe pusţiu,
