Page 10 - 1925-08

Pag. 114 C O S I N Z E A N A 30-IV. 1925

DE VORBĂ CU DL ZAHARIE BÂRSAN

URCÂND PE SCĂRI 1NTORTOCHIATE. — IN CABINETUL DIRECTORIAL. — AMINTIRI DIN
TRECUT. — PRIMELE ÎNCEPUTURI ALE TEATRULUI ROMÂNESC IN ARDEAL. — CUM SE
ORGANIZAU TURNEELE — NECAZIRI ÎNGROPATE SUBT CENUŞE. — „S’A POTOLIT FURTUNA* 4

Intr’o dimineaţă limpede de Apri­ a’j'i, cari, în cursuÎ anilor aii des­ între ceace a fost ieri şi ceeace
lie, urc încet, cu griji stângace a călecat peste Carpaţi, ducând pre­ este, însfârşit, astăzi.
Unui neofit, seările destul de com­ tutindeni darurile talentului lor. Am Turneele noastre nu se bucurau
plicate, care duc spre cabinetul di­ găsit eu însumi urme despre trupele de o organizaţie prea complicata.
rectorului Teatrului Naţional din din 70 şi 71. La Deva am dat peste Câteodată, singura precauţiune pe
C'uj. Spectatorul liniştit, bine in­ două scrisori de-ale lui Grigore care o luam, pentru buna reuş tă
stalat în fotoliul său comod, căruia Manolescu. La O avi ţa am văzut a unei reprezentaţii era... o carte
iiu-i apare în lumina rampei decât afişe delà 77, când juca trupa ac­ poştală de doi creţari. Nici afişe,
meşteşugită potrivire de lumină şi torilor asociaţi delà Craiova, în nici impresari, nici reclamă. Toată
decor, n'are de tilde să bănuiască frunte cu s ţi Fărcăşanu. Cel din treaba mergea prieteneşte. Stăteam
in ce labirint de uşi şi de cori­ urmă actor ae mesefie, care a co­ câte două trei zile într’un loc, într’o
:
doare se plămădeşte iluzia scenică. lindat prin Banat şi Ardeal a fast atmosferă caldă familiară, ş apoi
Norocul meu, că înfăţişarea mea lugojanul Petculescu, în trupa căruia porneam mai departe. In drum ne
încurcată a trezit generozitatea unui se găsea frumoasa halmăjincă, pe întâlneam cu alţi prietini. Ne în­
simpatic cicerone din partea locu­ care valurile vremei au dus-o mai demnau să ne abatem din cale: —
lui, care m’a aşezat pe drumul cel târi’u până pe scena Teatrului naţio­ „Hai şi la noi“! Şi mergeam...
bun, Călâu£'ndu\mă prin infernul nal din laşi. Dna Verona Cuzinski Sălile de spectacol nu erau tot­
culiselor, — aşa le zicea însoţ torul trăieşte şi astăzi, în capitala Moldovei,
deauna la înălţime. Îmi aduc aminte
meu, — ca altădată Virgiliu pe şi ar putea să spună multe lucrufi de o reprezentaţie Ia Deva. Era
Dante Alligh cri. uitate despre pribegia 'sa atunci. într’o Sâmbătă seara, şi nicio pre­
In odaia sa de lucru, dl Zaharia După Petculescu, teatrul din Ardeal gătire. Duminecă dimineaţa s’au
Bârsan mă aştepta. Smulsese de a câzrt pe mâinile diletanţilor, iar pornit câţiva oameni de inimă, au
dragul Cosinzenei o oră din m jlocul legătura cu România s’a întrerupt luat permisiunea, au angajat sala,
preocupărilor sale multiple la sfâr­ pentru o foarte lungă perioadă. Cum au adus scaune, în timp ce ae a-
şitul unei laborioase stagiuni, şi era şi firesc, arta dramatică a în­ ranja şi scena. Ne da fiecare ceva,
mi-o dăruise întreagă, cu o tine­ ceput să decadă în acest colţ de un fotoliu, o masă, o canapea, un
rească voioşie, care n’avea în ea ţară. Dascăli şi preoţi, reîntorşi delà covor... Scena, ce să spui? Cât o
nimic oficial. Fără invitări şi ex­ şcoalele din oraşe, şi alţi intelectuali coaje de ou. Ca să fii şi în fund
plicaţii protocolare, ne-am aşezat cu tot atât de bune intenţii, condu­ şi în faţă n’aveai decât să stai la
să răscolim puţin trecutul teatrului ceau diferite reprezentaţii de teatru, mijloc. Culisele erau luminate de
românesc din Ârdeal. Dintr’un colţ hrănind publicul românesc cu lite- două lămpi ameţ'te şi apoi cortina
cuprins între două ferestre lumi­ rutura dramatică la modă, cu câteva nu se lăsa nici moartă; păcat de
noase, ne privea tristul zâmbet în­ piese originale şi localizări din alte sforile ei noduroase ! De la scenă
florit în marmură, al nemuritorului limbi. Cum vor fi fost interpretate până la pereţi erau nişte draperii
Mol ere. Un bust admirabil, trimis rolurile, cine ştie ! Am văzut şi eu mari, roase pe dedesubt, roase bine
în dar de Comedia franceză. Con­ o comedie d’astea. Se juca „Hoţii" de tot, că ni se vedeau picioa­
vorbirea noastră despre necazurile de Schiller. Râdeai cât râdeai, dar rele până dinsus de genunchi. Pe
actoriceşti începea subt bune aus­ la urmă îţi făceau rău, ţi-era milă. aceste draperii erau nişte picturi
picii. Mai bune chiar decât acele Interpreţii erau aşa de departe de şterse de vremuri şi de praf. Era
ale „Asociaţiei“ dda Sibiu. adevăr... Lumea petrecea, şi apoi, pe o parte un fel de castel, care
D. Zaharia Bârsan e un povesti­ obosită de râs, cete, cete porniau dacă n‘ar fi fost... aşa cum era,
tor minunat Istoriseşte amănunte din s-lă. La sfârşit mai rămăsesem m‘aş fi dus cu gândul tocmai la
evocatoare, în fraze pline de cu­ vreo doi-trei... evul* mediu. Sunăm clopoţelul, şi
loare, cu o uşoară cochetărie de A urmat apoi o lungă pauză, sus cortina ! Trac! se rupe sfoara.
meşter al dicţiunei, sgârcit în g s- turneele s’au întrerupt, şi până în Facem pauză. Publicul râde. Râdem
:
turi şi darn c în nuanţări vocale. 1899, când am dat prima reprezen­ şi noi. Mai facem un nod, răsuflăm
O luăm de demult, de prin anul taţie cu trupa de diletanţi delà şi începem. La sfârşit, cortina ne-a
1870 Directorul Teatrului naţional Braşov, în m'jlocul cărora se găsea persecutat din nou. Nu voia să se
din Cluj vorbeşte despre înaintaş’ isăi: distinsa doamnă Elena Murăşanu, lase odată cu capul. Nici în sus,
— In turneele pe care le-am fă­ nu s’a mai întreprins nimic pe acest nici în jos nu voia. Îmi venia să-l
cut. pe vremuri, prin Ardeal, am tărâm înţelenit. Am jucat atunci im t pe un confrate de-al meu,
întâlnit demulteori bătrâni, cari îmi Jean-Marie şi „Greva Fierarilor“. care într'o situaţiune similară, s‘a
povesteau despre trupele de actori Cele douăsprezece turnee pe care încheiat frumos ia haine şi a zis:
din Regat, pornite să colinde prin le-am făcut apoi, în cursul anilor — „Onorat public, să-mi daţi voie
orăşelele noastre. Coborându-se în următori, prin cele mai multe din s‘o bat, o ţâr „cu ciocanul!“
adâncul anilor, mulţi îşi aduceau orăşelele ardelene, până spre Şimleu Dar întâmplările noastre nu erau
aminte de Pascaly, de Millo, de şi spre Dej, au reluat legătura între­ totdeauna vesele. îmi aduc aminte,
Manolescu, de Ionescu, şi de atâţia ruptă, aruncând o punte preţioasă între altele, mai ales de o întâm­