Page 4 - 1925-23-24

Pag. 324 ■■■ i '.Il ------------c o s i n Z ë a N à -IW.1 Ï1 1 ■■■■»¿Tiîrr.ii. ■VtffttWwtf.iwiè 25—XU. 1925

fetiţele îşi descheie haina la piept,
când e năduşalâ în clasă, şi mă lasă
să intru în dragă voe.
— Ştiu ! Copiii te slăvesc. Pagubă
că nu vii odată între ei aşa cum te
văd eu acum 1 Cum te-ar mai să­
ruta 1
— Dai Dar vezi că am de lucru!
Pe ei şi pe bătrâni numai eu îi fac
să cânte câte-odată. Pe copiii îi în­
văţ, bătrânilor le spun cântece după
puterile lor. Dacă n’aş murmura eu
aşa de dulce, poţi să crezi că oa­
menii nu ar învăţă nici odată să
cânte. Nici ei, nici paserile, nici fi­
ricelele de iarbă, nici tufişurile. Ai
begat de seama cum cântă de încet
cop.ii când se învaţă de capul ior
să «.ânte ? Abea-i auzi, ca şi pe
mine. Ei cântând abea ciripesc, ca O noul fanfară ţărănească rom&nească în Jugoslavia.
şi puii de pasere. Grozav îmi place Despărţiţi de ţara mamă, Românii din Banat au rămas singuri în lupta pentru păs­
mie lumea asta mica. In April când trarea românismului lor Şi o fac acesta prin m>j oacele cari le stau la îndemână. In
iasă din căsuţele lor din pământ „ţara cântecului“ aceste mij oace sunt mai ales corurile şi fanfarele ţărăneşti. Fo­
gândaceii cei mici şi bălani de roş­ tografia noastră arată o nouă fanfară a harnicilor săteni dis Marghita Jjgoslaviei. in
caţi, crezi că ar cuteza să sboare mijloc şade părintele Ioan Naia preşedintele de onoare al fanfarei, iar la stânga
Dsale renumitul conducător de fanfară, Romulus Micu Din partea noastră, nouei fan­
peste costişele înverzite, aproape de fare îi dorim spor la muncă şi multă putere de viaţă.
pământ, dacă ar bate vântul în loc
să ad.u eu? Eu abea îi leagăn, le
cânt şi-i răcoresc în aceiaşi vreme.
Vântul i-ar izbi de pământ şi i-ar
încurca printre firicelele de iarbă şi cu bătrânii cu părul alb. Ei vor­ câ-mi dusei mânile la urechi să
şi prin mărăcini. besc mult ca şi copii: nu mai au mi-le astup, când auzii:
— Da, zic eu, tu faci numai bine ce ascunde. Iubesc copiii pentrucă — Acuma te temi de mine, dar
ca ori care copil. Şi-ţi place de le simţesc nevinovăţia. Cum n’ar odată nu era aşa! Ţi-aduu aminte
bătrâni ca şi copiilor. Ai putea fi şi unii şi alţii prietenii mei?.. când îţi aruncai puşca în spate şi
să-mi spui, rogu-te, de ce pui pe Eu sunt copilă, cum mă vezi, sunt porneai la pădure? Cum te ’nvâ-
bătrâni în rândul copiilor? Poate tânără, deci. Şi să ştii dela mine : iuiam atunci şi cum îţi puneam
pentrucă li se mai slăbeşte mintea? omul cel mai tânăr e totdeauna piedeci! Dar răzbateai prin mine
— Nu, ci fiindcă sunt curaţi ca omul cel mai curat, chiar dacă ar cu vitejie. Ba-ţi plăcea grozav cân­
şi copiii, n’au patimi grele ca oa­ fi gârbov de bătrân. tecul meu de luptă ! Cântecul vân­
menii cei mari. Copiii, fără să ştie, Copilita începu să cânte din nou, tului mare.
sunt buni şi înţelepţi, pentrucă se alintându se în mers cu nevinovă­ — Adevărat, „răspunsei“, îmi plă­
mulţumesc cu lucrurile frumoase, ţie. Cu mânuţa ei dulce mă mângăe cea în tinereţe când bătea vântul
cu jucăriile. Bătrânii sunt înţelepţi pe frunte, pe păr, şi din mângâie­ tare şi o luam razna peste câmp
pentrucă din păţania vieţii ştiu că rea ei am înţeles cu adevărat că cu puşca în spate. Îmi place şi acum
numai ceeace e frumos e preţios. şi eu sunt bătrân : îmi răcori fruntea să-l aud.
Iar a fi frumos însemnează a fi cu aceea adiere nevinovată care — Da 1 Din casă, dela adăpost.
curat atinge numai pe copiii fără prihană. Dar nu mai cutezi să dai piept cu
— Da, cred şi eu 1 Un copil ne­ Auzii tot mai departe cântecul ei, mine. Iţi place să stai în coliba ta
spălat nu poate fi frumos oricât de până ce se înecă în linişte. Se făcu şi să-mi auzi cântecile. Nu-i mi­
frumoşi i-ar fi ochii, ori obrazul. tăcere în jurul meu, dar numai o rare ! Toate-s trecătoare în lumea
— Ai dreptate, însă nu e vorba clipă... asta. Trec şi tinereţele. Dar eu ră­
numai la curâţănia trupului. Poate mân mereu tânăr şi numai cu cei
să se spele un copil în zece ape, tineri îmi place să stau de vorbă.
dacă are gura plină de vorbe urâte, Iarăşi nu ştiu : vedeam aievea ori — De, aşa-i legea lumii. Cei
ori capul plin de gânduri pe care visam, dar zării un tânăr falnic, în­ de-o seamă la olaltâ.
îi e ruşine să le spună şi altora, traripat, cu stătura semeaţă. Păşind — Da, şi eu sunt crainicul veci-
nu poate fi frumos. Dar, vezi bine, vârtos şi îndesat, ţinându-şi capul nicei bărbăţii, a vecinicei lupte. Eu
copii de aceştia, copii negri, sunt sus, venia dinspre Apus. Abia îl învăţ firicelele de iarbă şi lugerii
puţini în lume. Cei mai mulţi sunt zării şi am şi auzit un freamăt pu­ cruzi să se obicinuiască cu greu­
curaţi şi la vorbă şi la gând. De- ternic, ca şi când un codru întreg tăţile vieţii. Pun la luptă grea pă­
aceea şi vorbesc copil atât demult: s’ar zbate în ghiarele vântului. Fânul durile bătrâne, şi glasul luptei noas­
spun tot ce le trece prin cap. Eu din păcelul meu se răscoli, printre tre îl trimitem până la cer. Cei
am sărutat milioane de copii, cari grădelele colibii pătrundeau şueră- tineri ascultă dela adăpost că lupta
sunt gata, în orice clipă, să spună turi ca de şerpi înverşunaţi, pălăria nu-i pe moarte, ci spre viaţă. Şi
cu g.as tare, în faţa altora şi gân­ mi-o simţii dată într’o parte. Ure­ se întărâtă şi ei să se iea de piept
durile lor cele mai ascunse. Aşa e chile începură să-mi ţiue. îmi păru cu mine. Ce bine-mi pare când îi