Page 9 - 1925-23-24
P. 9

Pag. 329                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - -                25—XII. 1925






                            M               A M               Ă             Ş        F   I    I           U



                                                         de MUNTEANU-MIO



            Soţia  centurionului,  Sextus  Apul-   blânde,  să  se  reîntoarcă.  Mama  însă   Femeea  se  rostogoli  la  picioarele
         lodorus,  zace  în  durerile  naşterii;  n’auzea decât vocea inimii.     cruci,  se  isbi  cu  fruntea  de  lemn
         o  sclavă  bătrână  o  veghiazâ,  cân­  Deodată  sus  pe  cer,  răsare  o  stea  şi sângele începu să-i curgă.
         tând o melodie sălbatică ca şi Galia,   luminoasă  şi  mama  citeşte  în  stră­  Voi  să  blesteme,  dar  o  lacrimă
         ţara  care  a  născut-o;  cere  zeilor  lucirile  stelei,  o  chemare  tainică  şi   din  ochii  Fiului  sfânt,  căzu  pe
          milă,  iar  sorţii  ceas  norocos  pentru   plină de speranţe.          fruntea ei şi îi vindecă rana.
          cel ce se va naşte.                   îşi grăbeşte mersul către chemare.  Femeea 11 privi mirată şi-i zise:
            Rugăciunea sclavei se stinge, căci   Inti'un  staul  de  boi  se  năştea   —  Cine eşti tu?
          s’aud  paşi  în  Vestibul:  Un  le­  Mântuitorul lumii.                   —  Eu sunt iubirea.
          gionar cu tunica zdrenţuită şi mersul   Romana  însă  nu  înţelese  bucuria   —  De ce te ucid?
          obosit,  apare  ca  un  semn  rău  celor   luminii.  Ea  îşi  căuta  fiul  şi  vedea   —  Pentru-că  vreau  să-i  mântui
          cari aşteaptă prorocirea rugăciunii.  fericirea  unei  alte  mame.  Bles­  de păcate.
                                             temă  batjocura  sorţii  şi  plecă  ne­  —  Ii urăşti?
            Se  opreşte  sfios,  apoi  grăbit  de-a
          se  descărca  de  povara  datoriei,  în-   înţelegătoare,  chemând  prin  cuvinte   —  Ii iubesc.
          gâimă : „Măritul Sextus Apollodorus   disperate, umbra iubita.            Atunci  femeea  îşi  ridică  mâinile
                                                Pe  drumul  Golgotei  îngenunchia-  către  Isus  şi  zise.  Tu  eşti  Dumne­
          a fost ucis de răsculaţii iudei“.  ză  sub  povara  crucii,  blândul  Isus.  zeul  meu,  căci  rugăciunea  ta  tră-
            Femeea  centurionului  leşină,  iar   O  femee  sdrenţoasă,  cu  privirea   eşte  de  la  naştere  în  inima  mea.  Pe
          mesajerul  pieri  ca  o  viziune  neplă­  pierdută  în  necunoscut,  s’aproprie  tine  te  lăudam,  pe  tine  te  căutam,
          cută  ;  poate  mai  avea  de  împărţit   de El                         iubirea  cea  veşnică.  Iţi  mulţumesc
          din otrava durerilor.                 —  E  pruncul  care  s’a  născut,   Doamne,  că  mai  învăţat  să  nu  mă
            Când femeea centurionului se trezi   pe  când  al  meu  murea.  E  arătarea   lapăd  de  rugăciunea  născută  în
          din leşin, după ceasuri, era mamă.  care-mi  batjocorise  durerea.  11  re­  mine  odată  cu  zilele  mele.  Mărire
            îşi  strânse  copilul  în  braţe  cu   cunosc,  aceiaşi  lumină  în  jurul  ca­  ţie,  că  mi-ai  oprit  blestemul,  care
          patima  iubirii;  era  singurul  razim,  pului  său.  S’a  împlinit  oare  bles­  voia  să  dărâme  icoana  dragostei
          care o mai putea ţinea în viaţă.    temul ?                             sfinte, pusă de ani în inima mea.
            Copilul  însă  era  sortit  morţii.   Isus  e  răstignit  pe  cruce,  iar  mul­  Tu  eşti  Dumnezeul  meu,  tu  eşti
          Mama îl simţ* stingându-se sub îm-  ţimea  chloteşte  jos  şi  îl  scuipă.   Fiul meu.
          braţişerile ei, ca sfârşitul unei făclii.  Romana  s’aproprie  şi  ea  de  cruce   Centurionul  s’aproprie  la  aceste
            Inebunită, ea scoase un ţipet slab,   şi-l  batjocoreşte.  Dumnezeu  însă  cuvinte,  de  femee  şi  îi  zise  :  „Ţi-ai
          dar  plin  de  durere  şi  mânie.  Zeii   îi  vorbeşte:  Fiul  tău  n’a  pierit  găsit  un  alt  fiu  nebuno.  E  demn
          erau  prea  cruzi  şi  nedrepţi  cu  ea.   Când  se  năştea  Fiul  lui  Dumnezeu   de tine“.
          Se  ghemuise  o  clipă  sub  lovitura   moartea  nu  putea  birui.  Steaua  ce   Mama  sărută  palma  care  o  lovi
          durerii,  dar  apoi  se  ridică  mândră   ţi  s’a  arătat,  l’a  înviat  cu  sărutările   şi-i zise : „Te iubesc.
          şi împletecindu-şi mersul, plecă după   ei.  In  urmă-ţi  au  venit  soldaţi,  ţi-au   De  pe  cruce  simţea  că  o  privesc
          umbra  copilului,  ce-şi  luase  dru­  luat copilul şi l'au crescut. El e cen­  doi  ochi  binecuvântători  şi  rostia
          mul spre Hades.                    turionul roman din fruntea soldaţilor.  într’una,  cu  cât  centurionul  o  lovea
            Orpheus  a  înmuiat  prin  cântece   Mama  căzu  în  genunchi  şi  tărân-   mai tare: Fiul meu, te iubesc.
          sufletul  tristului  stăpân  al  umbre­  du-se  s’aproprie  de  fiul  său.  Nu
          lor,  plânsul  unei  mame  să  n'aibă   îndrăsni  să-l  privească  multă  vreme,
          oare vraja de-a-1 înduioşa.        îi  sărută  urma  paşilor  şi-i  zise  :
            Durerea soţilor, nu poate fi sfântă,   „Treizeci  de  ani  te-am  căutat,  trei­
          precum  e  durerea  mamei;  durerea   zeci  de  ani  am  plâns  amintirea-ţi
          soţilor  e  schimbăcioasă:  se  stinge   sfântă.  Mi  s’a  dat  să  te  văd,  lasă-
          şi  iarăş  se  poate  naşte.  O  mamă   mi  să-mi  încălzesc  inima  la  fla­
          nu-şi  poate  uita  durerea  căci,  car­  căra dragostei tale'.
          nea  lui  a  fost  smulsă  din  carnea   Soldatul  o  isbi  cu  piciorul  în
          ei  şi  sângele  îi  leagă  pe  vecie.  pântece  şi  îi  zise  :  Cară-te  nebuno,
          Plerzândii-şi  copilul  rana  îi  sânge-  îmi  murdăreşti  haina  cu  noroiul
          reasă până la moarte.              mânilor tale !*
            —  Voi  vărsa  atâtea  lacrimi,  câte   —Dar  pentru  tine  m’am  târît,  se
          picături  de  apă  are  Styxul  şi  voi  jelueşte mama.
          muia  inima  zeului,  precum  ploile   —  Sunt mama ta.
          înmoae stânca.                        —  Poate,  grăeşte  soldatul,  dar
            Sclava  se  luă  în  urma  stăpânei  Imi  este  scârbă  de  sdrenţele  tale
          şi  începu  s'o  roage  prin  cuvinte  şi o lovi din nou cu piciorul.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14