Page 8 - 1925-23-24

J

Pag. 328---------------------------------------C O S I N Z E A N A ------------------------ 52—XII. 1925

cu capetele descoperite, având GÂNDURI se acum în iad şi în chin îşi urcă
înainte câte o „Mică Biblie“ editura de VICTOR EFT1MIU privirea, văzu departe pe Avraam
Societăţii anglicane; această carte şi oe Lazar în sânul lui...“
o răsfoiau mereu, cuvântând, inter­ Sticletele e mai deştept ca boul, Unul din predicarăşi scotoci re­
pretând ascultătorilor o parte sau alta. dar nu poţi ara cu dânsul. pede o foaie de gazetă şi, cu un
Femeile hicotiră înfundat, cu o * gest triumfător, i-o întinse lui Mă­
mişcare de înruşinare, când zăriră pe gură, arătându-i cu degetul unde
preot intrând alături de Vartolomeiu. Să nu prea regretăm „lumea bună“ să citească:
Bărb?ţii însă, aşezaţi pe laviţe de dinaintea războiului, căci, pe vremea — Asta-i o pildă. Domnule preot,
brad, se deteră de grabă la o parte, aceia, ,lumea proastă“ eram noi... (sectarii ziceau .Domnule preot“)
*
făcând loc prevenitori, nouilor sosiţi. rău înţeleasă de Dumneavoastră, la,
Unul d ntre predicarăşi, tocmai Poartă-te aşa fel. ca oamenii cu poftiţi, cum trebue să se înţeleagă!
?
cuvântă. Celelalt se uită curios prin cari ai lucrat să privească bucuros Măgură îşi fugări ochii peste pa­
piste ochplari spăliciţi, legaţi cu o nouă tovărăşie. * gina de gazetă:
sfoară după urechi, snre noii veniţi, „Câinii, cari lingeau rănile lui
apoi se aplecă întrebător spre gazda Din oricine poţi să faci un măgar, Lazar, simbolizează păgânii în ge­
casei, spre Mărina. Din răspunsul dacă-l convingi că duce *n spate nere, păgânismul.. .“
dat de femee, preotul prinse o moaştele ultimului sfânt. Impăturâ hârtia şi-o înapoie:
singură vorbă spusă cu multe taină: * — Dacă aşa stăm. apoi în fiecare
— Po-o-ua! le impui nu prin binele ce l-ai zi putem născocî, fraţilor, o credinţă
Predicarăşui, aşa-i ziceau Plope- făcut, dar prin răul ce l-ai putea nouă, o sectă nouă ...
nenii, arătă mai întâi că nu trebue face. Ţăranii din imediata apropiere a
să mai creadă nime în bisericile de preotului zâmbiră pentru ei cu mul­
lemn sau de piatră, unde se trag Fă cele mai tainice acţiuni ale tale ţumire, cu convingere şi cu mândrie.
clopotele şi se bate toaca. Atăcă pe ca şi cum un ochi străin te-ar ur­ Intr’un moment de slăbiciune, preotul
prpoţi, numindu-i mâncăi ai popo­ mări neîncetat. erâ cât pe-aci să erumpă mai cu
rului. Dovedi cu cartea pe care o # vehemenţă. Dar se stăpâni din nou.
avea în mână că nirăiri nu se spune Când eşti slugă, ai numai un stă­ Se mulţumi cu un „da“ „da!“ şi
să-ţi faci cruce. Slujbele ce le dau pân. Când eşti stăpân, eşti sluga se ridică să plece, urmat de toată
creştinii n’au aU înţeles, decât că tuturor slugilor tale. mulţimea de ţărani.
din ele se satură bine popa şi diacul. * — La revedere mâ'ne seară, oa­
Trecând la lumea celelaltă, atrase Flămândă, fiara devine îndrăznea­ meni buni şi fraţilor, strigară din
atenţiunea ţăranilor spre sfârşitul ţă. Omul se obrăzniceşte cum are ce urmă predicarăşii.
lumii’ care se aproprie în galop. mânca. — Să ne vedem mai rar! — Să
Desvoltă „Planul vârstelor“, arătând * ne vedem, când ne-om vedea ceafa!
în adevărate isbucniri mişcătoare, Cine ştie să ceară, ştie şi să fie răspunseră mai multe glasuri deodată
cum Dumnezeu a ales dintre oameni refuzat. de-afară, din uşă şi dela poartă.
o parte, care, la sfârşitul lumii, * ... înaintând singur dela un loc,
împreună cu Isus, va forma pe Fă bine şi aruncă-l în mare! pe ulicioara cu pământul dezmorţit,
Judecătorii, Preoţii şi Stăpânitorii spune■ o vorbă din bătrâni. Probabil prin întunerecul, prin care se pre­
lumii întregi. Prin urmare, să se ca nu cumva binele ce l-ai făcui să lingeau vălurele de aer căldicel ca
grăbească cât mai mulţi să între în te arunce’n mare el pe dumneata. nişte antene, — preotul avu încă
această „turmă mică“, din care ei * timp destul până acasă să se cu­
fac parte demult... Cei dintâi gest pe care l-a făcut funde în sine. Nu-i părea rău că
Preotul si mulţimea ascultară în paraliticul vindecat de Isus, a fost a asistat la această întrunire noc­
linişte. Când predicarăşui termină, să arunce cu dispreţ cârja care-l turnă. II durea însă, ca o bucată de
Mărina mărturisi în faţa tuturora că sprijinise atât amar de ani. schijă ce i s’ar fi înfipt în propria
ea s’a hotărît să apuce pe această carne, rătăcirea celor doi poporeni.
cale. Acelas lucru îl repetă şi Miron — Aşa dar, acesta-i primul re­
de peste pârău. Cineva din adunare Dar cu toate acestea riu-i veni la zultat al străduinţelor mele curate!?
exclamă: socoteală, să nu zică chiar nimic, murmură printre dinţi.
— Al lor să fii! o singură vorbă, măcar pentru ochii La secretarul era lumină. O cu-
Ceîalalţi ţărani rămaseră umrţi, poporenilor săi. Tăcerea lui, la tot cuvae începu să ţipe straniu pe o
pe gânduri, clătinând din capete cu cazul, ar putea fi răstălmăcită în fântână. înainte, la câţiva paşi abia,
două înţelesuri. sens rău. îi apăru deodată portiţa mută dela
S'ngur preotul reflectă asupra Cei doi musafiri se opriseră ca ograda preoţească.
cuvântării vrednicului predfcarăş, două sfecle, cu faţa rumenă, durdu­
certat straşnic cu cele mai elemen­ lie, fluturându-şi câte un zâmbet de
tare reguie ale dreptei judecăţi, dispfeţ pe buze, când se ridică Mă­
într’un moment vru să se ridice şi gură de pe lav ţă.
să înceapă o discuţie în toată forma — Dumneavoastră, cinstiţi străini,
cu „apostolii“. în momentul următor combateţi credinţa în raiu şi în iad
însă se răsgândi şi îşi z se că e aşâ cum’ o avem şi cum o ştiu
5
mai consult să nu facă nimic. Cu oamenii din moşi-strămoşi. Vă pro­
siguranţă s’ar compromite, începând vocaţi şi la Scriptură. Dar aţi uitat,
o discuţie cu nişte semidocţi, cea ort n’aţi vrut să amintiţi măcar cu
mai primejdioasă teapă de oameni! o vorbă de luca 16: 23. „Aflându-