Page 7 - 1925-23-24
P. 7

25—XII. 1925                                C O  S I N Z E A N A                                 Pag. 327








               Peste Plopeni trec vânturile vremii...


                                      — Fragment dîn romanul „Neghină şi grâu“ —

                                                   de TEODOR MURĂŞANU

          După  multe  zile  de  frământare  şi   In  careva  din  aceste  zile,  Ilie   —  Bine,  bade  Vartolomeiu,  am
        adâncire, planul chibzuit al tânărului   Măgură  se  trezi  în  ogradă  cu  un   făcut  şi  eu  ce  am  ştiut  şi  cât  am
        preot  îşi  urmă  înainte  firul,  încet  vecin  călcând  politicos  şi  a  taină,   putut.  Dar  pe  nime  n’am  îndemnat
        şi  temeinic  cu  flecare  Duminecă  şl  tuşind  cu  repetiţie,  aşâ  cum  trebue,   spre căile rătăcirii..!
        fiecare  zl  de  sărbătoare...  „Măcar  când ai să-i comunici cuiva un secret,   —  Apoi cu ăştia s’a isprăvit. Lor
        atât»,  măcar  atâta,  dacă  nu  pot  mai  care să nu treacă mai departe:  nu  le  mai  trebue  popă,  nici  cruce,
        mulţi“  murmură  el  în  sine,  cufun­  —  Domnule  părinte,  cu  Miron  şi   nici  slujbă,  nici  biserică.  Zic  că  ei
        dând«-se  cu  oatimă  în  prepararea  Mărina  de  peste  pârău  nu-i  lucru   au  trecut  în  calea  pocăiniţil,  care  e
        predicii următoare.                 curat.                              mai  mult  decât  crucea  şi  slujba!  —
          De fiecare dată. ounctul de plecare   —  Cum? Cum? — întrebă preotul   Dacă vrei să dai faţă cu predicarâşii
        îi  era  Evanghelia  zilei,  pe  care  o  aprins de curiozitate.        care i-au smintit, să mergem împre­
        înfrumsefâ,  o  refăcea  oleacă,  tot­  —  Domnul nu ştie încă nimic?   ună  deseară  până  acolo!?  Domnu’
        deauna  după  înţelpgerea  şl  modul   — Cesăstiu.bădiculeVartolomeiu?  poate  se  mai  prinde  *n  poară  cu  ei
        de  gândire  al  ţăranilor  lui.  Vorbele   —  ...  Că  Miron  şi  Mărina  or   şi  da*  de-i  dovedeşte  cu  toate  min­
        îi  râsăriau  pe  buze  destul  de  uşor;  trecut  la  pocăiţi,  s’au  făcut  pocăiţi.   ciunile lor...
        i  se  dedeau  ca  o  apă  de  izvor  Zău,  aşâ..!  Zic  către  oameni  că   Ilie  Măgură  simţi  că-1  strânge  un
        l'mnede  şi  răcoritor...  Şi  preotul   domnul  părinte,  cu  vorbele  cele   nod  la  inimă.  O  agitaţie  tulbură­
        sinit a  o  supra  pământească  bucurie  înţelepte  din  fiecare  cuvântare  dela   toare  îi  năvăli  în  întreg  corpul.  îi
            5
        lăuntrică,  rostindu-le  aşâ,  cum  îi   Crăciun încoace, i- a luminat să apuce   veni  o  vâjâire  înfundată  în  cap.
        veniau.  cu  sonoritale,  cu  claritate  şi   pe calea asta...          L’mba  nu  i  se  supuse  o  clipă.
        căldură...                                                              Gândurile începuse să-i alerge într’o
          Aoroaoe toate cuvântările, în zelul                                   avahnşă  ciudată  şi  primejdioasă.
        infirmărilor  lor,  şi  le  vedea  par’că                               Avea  impresia  clară  ca  şi  când  i
        plutindu-i  în  aer,  înaintea  ochilor,                                s’ar  fi  rnot  ceva  adânc,  acolo  în
        mai  sus  cu  o  palmă,  ca  pe  nişte                                  suflet...  Niciodată,  o,  niciodată  nu
        minunate  vălurele  de  aur  imaterial.                                 i-ar  fi  trecut  prin  minte  acest  lucru,
        Pe  aceste  vălurele  le  vedea  apoi                                   întâii  lui  credincioşi  pierduţi  din
        aevea,  cum  se  preschimbă  în  picuri                                 turma încredinţată ^ore păstorire!
        ori  în  uşoare  fire  de  aur,  căzând                                   Şi  de  ce  chiar  la  el?  De  ce  nu
        în  cadenţă  deadreptul  în  inima                                      s’a’  întâmplat  acest  lucru  mai  întâiu
        bunilor  săi  ascultători..  Era  sorbit,                               în  Sălinţa  de-o  pildă,  ori  în  Dosuri,
        urmărit  cu  sete  înfiorătoare,  când                                  unde  preotul,  fratele  Nicoară,  bea
        cuvânta,  de  către  întreagă  biserica                                 cu  ţăranii  împreună  în  cârciumă,
        înfiată de oameni în toate vrâstele.                                    până cade sub masă?
          Şi  Fie  Măgură  coborâ  dela  bise­                                    De ce? — Acesta-i rezultatul stră­
        rică  tot  mai  mulţumit,  tot  mai                                     duinţelor sale curate? Acesta?!
        mângăiat...                                                               —  Ho,  ho,  părinte,  da  pe  sus  o
          Cuvântările  lui  însă  în  curând,                                   iei! i se păru că-i pune cineva mână
        avură  si  un  alt  efect,  care,  pentru                               pe umăr.
        dânsul, fu o sdrobitoare surprindere.                                     Tresări.*
          Se desprlmăvărâ încet. Pe coastele                                      —  Bine. bădicule Vartolomeiu, să
        desbrăcate  de  omăt,  se  plimbau                                      mergem!  De  seară  să  te  abaţi  pe
        vesele  pălcurl  de  oi  cu  mieluşeii   Din  ce  provine  oare  această  neobiş­  la mine. Ne strecurăm frumuşel până
        cruzi şi ştrengari în urma lor. In aer   nuită  desvoltare  trupească?  Bărbatul   acolo..!
        plutiâ.  tot  mai  cu  putere,  un  suflu   uriaş  a  cărui  fotografie  o  dăm,  în
        de  vieafă  proaspătă,  care  trebuia   timpul  răsboiului  a  fost  rănit  la  cap    . * *
                                                                                                 *
        să  se  prăbuşească  în  scurtă  vreme,   şi  după-aceia  —  ca  om  format  —  a
        de  undeva,  peste  lume.  Vârfurile   ’nceput  să  se  desvolte  mereu  ajungând   Casa  Mărinei  gemea  de  lume.  O
        pădurilor  schimbau  fete-fete  lucii,   dela  96  la  greutatea  de  220  kg.   gazorniţă, mirosind urât şi fumegând
        băteau  întriun  cenusiu-deschis,  se   Doctorii  nu-şi  pot  explica  altcum   mânioasă  din  timp  în  timp,  atârnată
        dătiau  domol,  uitându-se  mirate  în   faptul  decât  că  glonteie  i-a  distrus   de  grindă,  împrăsţia  o  lumină  slabă.
         zări  să  vadă  oână  unde  s*a  retras   acel  centru  nervos  care  echilibrează   Mulţimea  erâ  cu  ochii  aţintiţi  şi  cu
        împărăţia  omătului...  Se  întorceau   creşterea.  Astfel  printr’o  operaţie  fină,   gura  căscată  la  cei  doi  musafiri  din
        în sat copiii cu imaculate buchetele •   pentru  viitor  se  crede  tn  posibilitatea   fruntea  mesei,  sosiţi  de-aiurea,  îm­
         de ghiocei.                            de-a producTşî oameni “uriaşi.  brăcaţi în costume de târg. Ei şedeau
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12