Page 4 - 1926-03
P. 4

Pag. 28 '                                C  O  S I N  Z E A  N  A   ------------------------------------------  22-1. 1926

          —  Prostii  de-ale  Dvoastră,  bu­        GÂNDUL TRIST
        nico  Iova,  răspundea  vr’un  bărbat.
        „Acum,  puteri  nevăzute  vezi  bine        Mi-am înălţat gândul spre culmi senine.
        că  sunt  Însuşi  Dumnezeu  sfântul         Şi ’ntunecat s‘a revărsat asupra-mi.
        e  nevăzut.  Şi,  că  deşi  este,  nu  se   L-am alinai şi l-am hrănit
        poate  vedea  cu  ochii,  ne-a  spus        Ca şi-o mamă pe-un prunc nevinovat,
        chiar  unul  născut  Fiul  său,  domnul     Dar tot mai trist el se ‘nchidea în sine
        Isus  Hristos.  Că  zice  la  Evanghelie:   Urzind în juru-i, asemeni unui vierme
        „Pe  Dumnezeu  este  cu  neputinţă          Molatec şi scârbos
        oamenilor a-1 vedea.“ Apoi mai ştim         Un tort aspru lipsit de străluciri.
        cu toţii că sunt îngerii pe care nime       Trudit el s*a întors în mine:
        nu-i  poate  vedea.  Dar  om  să  se        Un sihastru, în peşteră cu tainiţe ascunse.
        schimbe în dobitoc nu este, şi iarăşi       Iar alte gânduri ce-l căutau
        om  să  iea  roada  de  pe  hotar  nu       Să-l învioreze cu stropi de bucurie,
        este.  Şi  Mărunţelu  nu-i  omul  care      încremeneau şi ele, se ’nşiruiau în juru-i
        să  dea  mâna  cu  necuratu.  El  a  fost   Aşteptând şoptirea tainii
        totdeauna omul lui Dumnezeu.                Ce stăpânea pe toate,
          —  Dar  atunci  cum  a  venit  în  sat    Neştiută,  nevăzută,  nesimţită
        de nu l’a simţit nime?                      Şi totuşi bănuită.                         A. PEIA
          —  Ei,  într’o  zi  când  tuturor  ne
        arde pământul subt picioare de- atâta
        lucru,  s’a  putut  strecura  în  sat  să  minunile  pe  care  le-a  văzut  în  cele   —  Ăsta-i  pe  drum  să  dea  mâna
        nu-1  vadă  nime,  mai  ales  că  el  nouă  zile,  şi  văzând  că  noi  nu  le  c^.  Mărunţelu’  de  câte  prăpăstii
        umblă uşurel ca un şoarece.         luăm în seamă.                      spune!
          Aceste  şi  alte  vorbe  se  spuneau   —  Treanca-fleanca  !  Ce  minuni   —  Puteţi  râde,  zise  iar  Dumitru.
        aici,  la  o  portiţă,  unde  erau  adu­  pot  fi  în  jurul  nostru  şi  noi  să  nu   Dacă  nu  v’aţl  gândit  nici  odată  la
        naţi  vr*o  douăzeci  de  oameni,  băr­  le vedem?                      ce  vă  spun  eu,  aveţi  dreptate  să
        baţi şi femei.                        —  Ba  drept  să  vă  spun,  începù  râdeţi  de  mine,  pentrucă  nu  mă  în­
          La  portiţa  lui  Oancea  se  puteau   un  om  de  vârstă  mijlocie,  Dumitru  ţelegeţi.  Dar  rău  faceţi  că  nu  vă
        auzi vorbe ca acestea:              Neşcu,  mie  nu-mi  par  chiar  zmin-  gândiţi.  Aţi  simţi  şi  voi  câte  puteri
           —  Mă  mir  eu  cum  de  nu  l’am  tite  vorbele  lui  Mărunţelu.  Dau  cu   nevăzute  lucrează  în  lume.  Acum,
        aflat L’am căutat pretutindenea.    piciorul  într’o  piatră  ce-o  întâlnesc  eu  cu  capul  meu,  spun  că  toate
           —  Poate  ştie  el  vr’o  tainiţă  pe  în  drum,  şi  nu  ştiu  de  ce  se  ros­  puterile astea care fac să cadă pietre
                     ?
        undeva.  Nu  n  zadar  cât  ce  are  togoleşte.  Mă  uit  cum  dintr’un  bob  şi  să  înverzească  iarba»  sunt  dela
        un  strop  de  vreme,  umblă  hai-hui   de  grâu  răsare  un  firicel  verde,  cum  Dumnezeu,  sunt  chiar  puterile  lui.
        prin tot hotarul.                   înfrăţeşte  şi  tot  creşte,  cum  se  îm­  Şi  să  ştiţi  voi  cât  e  de  dulce  să  Ie
           —  Umbla  până  a  fost  mai  tinăr.  podobeşte  cu  un  spic  la  vârf,  cum  simţeşti,  să  te  întâlneşti  mereu  Ia
        Acum,  de  când  a  îmbătrânit,  prin   se  nasc  în  spic  grăunţe  nouă.  Văd  tot  pasul  cu  puterile  lui  Dumnezeu.
        grădine de pomi şi prin stupină face  cu  ochii  şi  nu  pricep.  E  o  taină,  e  Te  simţi  mereu  între  prieteni  şi  nici
        purici mai mulţi.                   o  minune  care  se  face  mereu  în  odată  singur.  Şi  mă  gândesc  eu  ce
           —  Nu mai încape îndoială că s’a  fiecare  an,  delà  începutul  lumii  frumos  ar  fi  să  poţi  cunoaşte  pu­
        smintit  la  cap.  Om  în  toată  firea  până  azi.  Nu.  Nu-i  chiar  de  râs  terile  acestea  nevăzute.  Nu,  Mărun­
        nu  se  sue  pe  deal  şi  râde  prosteşte  Mărunţelu.  Minuni  sunt  şi  azi,  şi  ţelu  cu  minunile  lui,  nu-i  aşa  de
        să se facă de minunea satului.      încă  multe.  Trăim  în  mijlocul  lor  nebun pe cât vă pare!
           —  Dapoi  spunea  c’a  văzut  mi­  şi  nu  Ie  vedem.  Mă  gândesc  eu  de   Aşa  vorbeau  oamenii  la  portiţa
        nuni,  c’a  avut  bucurii  mari  şi  de-  multe  ori  că  trebue  să  fie  puteri  lui Oancea. Pe laviţa dinaintea casei
        aceea nu s’a putut stăpâni.         ascunse  cari  lucrează  în  toate  lu­  luiPrecupse  adunaseră  numai  babe.
           —  Adevărat  că  e  un  om  ciudat.  crurile,  şi  în  firicelul  de  iarbă,  şi   Erau vreo  treisprezece. Pornind  dela
        Ţin  minte  că  odată  când  i-a  murit  în  bourelul  care-şi  poartă  casa  în  istorisirea  lui  Pintea  cum  a  sărit
        un  berbec  pe  care-1  crescuse  de  spate,  şi  în  ciocârlia  care  cântă  lu­  Mărunţelu  din  sacul  cu  cărbuni,  ele
        miel mic, a plâns trei zile în şir.  minos în văzduhul senin.           începură  să  spună  poveşti  cu  stri­
           —  Minunii  Ce  minuni  să  vadă  I   —  Ei,  ce  puteri  !  Doar’  nu  vor  goi, cu vârcolaci, cu iele şi cu smei,
        Parcă  s’ar  mai  face  azi  minuni.  fi  duhuri  în  care  cred  babele  şi  po­  cercând  cu  orice  preţ  să-şi  întă­
        Domnul  Hristos  s’a  înălţat  de  mult  veştile*, zise Ionu Diacului.  rească  în  suflet  credinţa  că  ceeace
        la  cer,  iar  sfinţi  nu  mai  sunt  pe   —  Ce  puteri  !  Aşa  e  legea  lor,  s’a  petrecut  cu  Mărunţelu  nu  poate
        pământ.                             aşa  trebue  să  fie  —  spusese  Var-  fi lucru curat.
           —  N’ar  mai  fi  1  Dar  popa  din  tolomei  Ispas,  un  om  negricios  şi   Şi  aşa,  până  noaptea  târziu,  oa­
        Brusturi  care  cu  o  molitvă  îţi  iea  îndesat ca un şteand de brânză.  menii  din  Colibiţamirându-se  mereu
        boala cu mâna ! spuse o babă.          —  Lege-lege, începu iar Dumitru  de  păţania  şi  vorbele  lui  Mărunţelu
           —  Adică  îţi  ia  banul  din  buzu­  Neşcu, dar şi legea trebue să aibă un   au tot întins poveştile.
        nar,  iar  boala  dacă  eşti  vrednic,  tâlc. De ce-i aşa şi nu-i altfel? De ce   In  vremea  asta  dascălu’  durmea
        ţi-o ridică Dumnezeu.               piatra  pe  care  o  zvârli  în  sus  nu  se  dus  întins  pe  spate  în  patul  lui  mi­
           —  Ce  minuni!  Azi  nu  mai  sunt  tot duce, ci cade iar pe pământ?  cuţ şi sforăia de se cutremurau gea­
        minuni.                               Mulţi  oameni  izbucniră  în  hohote   murile.  In  liniştea  nopţii,  se  auzea
           —  Dar’ n’ai auzit ce-a spus Mă­  de râs.                            până  departe  pe  uliţă.  Rar-rar,  un
        runţelu?  Că  mai  ales  nu  s’a  putut   —  Ei,  asta-iî  Dar’  cum  să  nu  urlet  de  câne  se  pierdea  în  înălţi­
        opri din râs întâlnid şi aici în sat  cadă? Ce vrei să facă?            mile de pace.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9