Page 5 - 1926-03
P. 5
Pag. 29 ------------------------------------- C O S I N Z E A N A 22—1. 192§
toată bună vremea. Nici mâncarea
C Ă L Ţ U N A ' nu-i tihnia bietei femei!.. Fierbea
şi ea câte ceva mai bun cât-odată,
de GEORGE MOROIANU soacră-sa avea grije să-i arunce te
miri ce în oală, ca să nu mai poată
Cine nu cunoştea pe lelea Maria şi nici o treabă la vremea ei. Din mânca. Noaptea când se ’ntoarcea
Droaina, baba cea mai ursuză şi pricina asta şi dimiile pe care le după drumuri, potrivea de obiceiu
soacra cea mai cicălitoare din sat? făcea erau ca vai de ele: cupite, aşa ca să găsiască pe Stana culcată
4
Unde te’ntorceai numai de ea de - lăbărţate şi numai loturoae, ca ori şi-apoi tiptil s’apropia de patul
deai. Toată ziulica o vedeai pe ce lucru făcut pe apucate. Când se ei sgâlţind-o, şi ocărând-o, că de
drumuri, cu poalele’n brâu, cu coada ducea la târg cu ele, îi era ruşine ce doarme ca un buştean şi n’o
gimsbirului lăţită pe spinare ca o să le scoată din sac. Pe când ce aşteaptă?.. C’aşa stă frumos la o
foae de brustur, c’un caier cât o lelalte femei le’ntorceau p’ale lor noră cum se cade.
matăhuză’n furcă şi c’un măr în vâr p’o parte şi pe alta, arătându-le Se făcuse biată Stana ca o stafie
ful fusului drept prisnel: sfâr, sfâr, şi lăudându-le la negustori, ea sta de traiul rău ce-1 ducea ca înpeli-
sfâr; fără nici un spor. Cum ar fi dosită cu marfa la coada târgului, ţata aia de bătrână. Să fi fost alta
şi putut ea toarce mergând, căci ca şi cum i-ar fi fost ruşine de ea. ’n locul ei, de mult şi-ar fi luat
abia avea vreme să se uite aşa De se ’ntâmpla să se vândă mai lumea ’n cap, dar ea cu toate sufe
tam-nesam la câţi treceau în sus cu zoru, bine de bine, că le făcea rinţele, tot supusă şi răbdătoare era.
şi’n jos. — Umbla desculţă de când şi ea vânt la ale ei; de nu,cu săp îşi căta de treburi şi pe soacră-sa
se lua zăpada şi până toamna târ tămânile şi cu lunile bătea drumul o lăsa într’ ale ei. — Dar pe Dro
ziu, când îngheţa pământul, dar pa- târgurilor până să se cureţe de ele. aina tocmai răbdarea asta o scotea
puci-i avea totdeauna cu ea agă Aşa fusese lelea Maria Droaina din ţâţini şi o’ndirjia mai rău. Nu
ţaţi de băierile şurţului ori de furcă. de când se pomenise pe lume, şi ştiia ce să-i mai facă bietei Stanii
In ăst chip nimeni nu-i putea aşa s’a petrecut. ca s’o desguste de casă şi s’o vadă
spune că n’ar avea cu ce să se’n- Avusese doi copii, o fată leită ea, luând câmpii.
calţe, dar aşa-i plăcea lelii Măriei şi-un fecior. Când i-a venit vremea Intr’o după amiaz, numai ce-i
să umble, şi greu ar fi scos’o ci să-l însoare, a umblat tot satul până trăsni prin cap lelii Măriei să se
neva dintr’ale ei. să-i găsiască o mireasă. După multă sue ’n podul casei, când credea că
Lumea-i mai zicea şi Călţuna, alergătură îşi găsi lelea Maria în n’o vede nimeni şi s’aştepte acolo
din pricină, că după ce purta o sfârşit c noră. până noaptea târziu, ca să sperie
pereche de cisme toată iarna, când Biata StanaMunteana, aşa o chema, pe noră-sa. Stana nu era atunci
se desprimăvăra le tăia cărâmbul ce-o mai căina lumea, când a au acasă. Când se ’ntoarse către seară,
jos, iar căputele călţunii cum se zit că ia de bărbat pe feciorul Căl- aţipi focu’n vatră, şi puse ciaunul
zice prin partea locului, îi folosia ţunei; nu atât din pricina iui, cât de mămăligă. După ce se ’ncinse
drept ghete la câte-o Duminecă sau mai ales dintr’a măsii, că toţi o focul bine, mai ieşi p’afară dându-se
sărbătoare mai mare când umbla ştiiau ce poamă era.... „Numai după una, după alta. — Lelea Maria,
şi ea’ncălţată. degiaba s’a ’nchinat săraca“ îşi zi care asculta din pod toate mişcările
Nu era din vi’un neam de oa ceau toţi___ „O vedea ea, amărâta, noră-si, şi vedea de sus pe gura
meni răi lelea Maria, dar femee în ce casă a întrat, că cine n’a vă ursoaicii focul şi tot ce era împre
mai dârză şi mai neisprăvită ca ea zut pe dracu, să se uite la Căl jurul vetrei, se folosi de lipsa Stanii,.
nu era alta pe lume. — Se mări ţuna !... şi ’ntinzând binişor mâna cât putea
tase după un om cum se cade, pri Şi aşa a fost cum a zis lumea. pe cotlon în jos, făcu vânt unui
ceput şi bun gospodar, dar ce fo Cum s’a văzut cu noră ’n casă, taler rotund de lemn drept în mij
los, că ea nu ţinea nici o seamă lelea Maria a şi ’nceput să-şi alerge locul ciaunului.
de bărbat. Casa ei nu era în rân gura prin vecini: că-i o femee de ne Când se’ntoarse Stana d’afară,
dul lumei, că lelea Maria în loc să mică, că dac’ar fi după ea, nu i-ar apa fierbea ’n clocote şi’n mijlocul
stea să-şi vadă de vatră; de dimi- plăcea decât să doarmă şi să mă ciaunului talerul se’nvârtea de mama
niaţa până seara, lua s t l în cru
a u nânce bine, şi toată ziulica ar şe focului.
ciş şi’n curmeziş purtând minciu dea ca o amiroană fără să facă ni Până să-şi dea seama că ce pu
nile din uşe’n uşe. Ce fel de lucru mic; iar când e vorba de lucru, nu tea să fie, auzi d’odată’n pod ca un
putea să fie al ei, când umbla cu se pricepe la nici o treabă... nici plesnet de găteje când le frângi, o
el de colo până colo. Nici tors, în pornogii nu ştie să calce cum foşnitură urmată imediat de sune
nici îndrugat, nici ţesut cum se cade • trebue... tul surd al unui butoi gol, apoi
Apoi ce să mai zic de zilele fripte dăngănitul unui clopot dogit şi paşi
• Publicată întâiaoară in „ Se mănătorul“
anal 1—1001 —No. 8, pag. 120. pe care i le făcea Stanei acasă în apăsaţi ce umblau de colo până
