Page 11 - 1926-18-19
P. 11
9—V. 192fi ------------------------------- C O S I N Z E A N A Pag. 195
mentale. Numai trăsături. Nu are
tablouri de atmosferă coloristică.
Nici nu e colorist, e un pictor vi- [TEATRUL
ribus pollens, care nu-şi pierde vre I rtiwi.->c ■>>»
mea cu cumpănirea valorii colorii,
ci prins în ghiarele inspiraţiei, vede ‘ i CA *
totul în forme mari, ample, ca Mi-
chel Angelo. Concepe totul de pe
schele de epopee. Aici trebuie in DRAMATICĂ:
tercalat un element biografic pre
ţios: când lucrează, luptă: doi inşi "sr T* - *~ “. * --1 «■» \y/~
, r
v
trebue să-i ţină şevaletul, pe care
el apasă c’o vehemenţă uimitoare
creioanele colorate — asemenea
Pythiei din Delphi — şi într’o ju LA PÂNDĂ piesă în 4 acte de P. FRONDAIE.
mătate de ceas isprăveşte tabloul!
O frământare de titan. Trad. de dna E. Neamtzu.
In ciuda acelor stereotipi, care
meliţează: Quandoque bonus..., toate
tablourile expuse în „sala de sticlă“ Drama şi comedia franceză şi în ceze din ce în ce mai proaspete, se
a Prefecturii sunt de o egală va stagiunea aceasta caşi în celelalte s’a vor părăndasub focul rampei şi ope
loare. Cu greu le-ai putea clasa. bucurat de o largă şi atentă îmbrăţi rele reprezentative ale altor literaturi.
Totuş extragem câteva mai impre şare în compunerea repertoriului tea
sionante: un Moţ de stâncă, cu axa trului nostru. Pe lângă motivele de în *
capului înclinată, în semn de ne- rudire sufletească, de influenţă cultu
înduplecare; Mama pictorului, o rală şi în mare măsură de bună seamă Pierre Prondaie, autor destul de
bătrână întristată, îndurerată, exe şi de o oarecare modă literară, se a- apreciat în cercurile teatrale, neade
cutată ca o stampă veche; Bolond daogă şi acel al cunoaşterii largi a menit prea mult de teatrul uşor al
Sândor, cunoştinţa clujenilor, Demo- limbii şi literaturii franceze. momentului, păstrează încă tradiţia,
critul inconştient şi grădinar şi mu Spirituală, elegantă, uşoară şi mlă având în dosul acţiunei din piesă
zicant; un alt Moţ bătrân, c’o faţă dioasă, limba franceză a prins ră o oarecare schemă de probleme su
zbârcită, cu ochi vorbitori de din dăcini adânci în cultura păturii noas fleteşti. De-aceea ultima sa lucrare,
colo,... dar am fi siliţi să înşirăm tre intelectuale şi aşa traducerile La pândă cu toate îndulcirile şi di
în vacuele cuvinte toate impresiile cele mai dese — deşi nu totdeauna luările ei, ţine trează ateaţia, având
adunate, într’o expoziţie care îa- şi mai bune — se fac din 1. fran o vizibilă încordare lăuntrică a eve
seamnă un stelu de granit aşezat ceză. Pe când din alte limbi mal nimentelor.
la o răspântie. puţin cunoscute, avem doar tradu Jean Lee Morel, arhimilionarul pro
O altă categorie sunt cimitirele ceri puţine şi de opere mai valo prietar de uzine, e îndrăgostit de
în cărbune. Cimitirele sunt consi roase, din limba franceză ele apar Françoise Lefort văduva editorului
derate superficial de cele mai multe cu duiumul, îmbrăţişind şi domeni Fortuné. Prin Jerome Poiton priete
ori: o salcie pletoasă, o piatră de ul literaturii mai slabe dar cu ră nul său şi al Froncoisei, i-o spune
mormânt, inscripţia, etc. Din de- sunet de sensaţie în sânul Parisului aceseia însă e respins căci Françoise
semnele lui Nagy Istvân respiră cosmopolit. Aşa se face că lista iubeşte pe Paul Gaine, secretarul
însă o spaţialitate spiritualizată: pieselor franceze jucate la teatrul Iui Jerôme. Se descopere însă că
printre obscurul copacilor licăresc nostru, într’o singură stagiune, arată Paul Gaine e un excroc şi un hoţ
mistic pietrile de mormânt, caşi- un şir lung, de opere inegale şi pes ordinar. Jerôm îl alungă iar Fran
când sufletul morţilor a dăinui viu triţe, oscilând între numele lui Beau- çoise umilită se hotăreşte să se pe-
printre efemerele bucăţi de materie. marchais şi Hugo şi între cel al lui pepsească pentru uşurinţa sa, căsă-
Unele sunt aproape impenetrabile: Bisson. răsfăţatul norocos al gale torindu-se cu Jean Le Morel.
negre, ca lumea de dincolo. E o riilor. Dacă multe din aceste piese Pedeapsa devine însă plăcută
simţire nouă, neuzată, în contem s’au bucurat de un succes remar- căci se simte foarte fericită cu Morel
plarea cimitirelor. abil, tot atât e de adevărat că şi căruia nu-i descopere nimic din întâm
S’ar mai puteâ vorbi de un lu operele altor literaturi (ex: Doctorul plarea cu Paul. Intervine însă con
cru: Nagy Istvân şi-a scos „mo în dilemă; Diavolul sau Antonia) flictul. Paul Gaine — caracterizat
delele“ mai cu seamă din Munţii au fost călduros primite. Pornind cu un cuvânt la modă — fripturist
Apuseni, dintre Moţii noştri — pe din această constatare, pentru vari obraznic, reapare iar în viaţa Fran-
care îi iubeşte pentru caracterele aţie, o scurtă raită şi prin câmpul coisei acum ca provocator de greve
lor de rasă. Dar ar însemnă să altor literaturi ar fi nu numai in la uz'nele lui Morel şi ca preten-
trecem în domeniul etnografiei. structivă şi binevenită dar chiar dfnt la măna Antoinettei sora lui
Totuş, pictura lui Nagy Istvân aşteptată. Domeniul larg al literatu Morel pe care a cunoscut-o în El
s’ar putea încadra în actualitate. rii germane şi italiene a rămas a- veţia şi care-1 iubeşte. In sufletul
Caracterologia contimporană, — a- proape cu desăvârşire necunoscut. Francoisei se naşte o luptă surdă
cele „Charakterkopfe* — şi-I poate Cum pe dl Bârsan îl ştim om de în care învinge cinstea şi căicân-
revendica cu succes. Insă, mai pre inimă, nădăjduim că în stagiunea du-şi în picioare chiar fericirea, î
sus de acest locşor, opera sa intră viitoare — acum fiind prea târziu descopere totul soţului său. Acesta
în bunul comun al omenirii. — va ţinea în evidenţă şi acest-lu orn cinstit şi corect — isbit de m ă
Aurel Decei cru şi astfel alături de piesele fran- turişirea atât de târzie, voieşte s
