Page 6 - 1926-18-19

Pag. 190 C O S I N Z E A N A -------------------------------------- 9—V. 1926

sfârşit*ai ghicit 1 Noi suntem culoarea, M O A R T E A S U F L E T U L U I
noi suntem vueţul vântului. La urma
urmei noi suntem arcuşurile ce scot de MUNTEAU -MIO
melodii din strunele codrului. Noi
punem cântecele fluierate în gâtle­ „Râul morţii“ coboară de undeva lăcomia vecinului, când îşi aflau
jul mierlelor şi tot noi dăm voci din adâncul de Nord al Munţilor norocul. Se priveau cu duşmănie
colorate florilor din luminiş. stâncoşi. Se rostogoleşte în cascade când cumpăna sorţii îşi vărsa altuia
— Ce frumos ce luminat e tot vre-o zece .mile pe teritoriul Cali­ belşugul. Când unul pleca mai în­
ce*mi povesteşti 1 Ci acum pricep forniei şi apoi dispare înghiţit de cărcat, cel dispreţuit de soarte îşi
de ce, când tatăl tău se arată auriu gura unei văi. Apele nu îi sunt a- blestăma neghiobia că, nu el s’a
pe câmpia albastră a cerului, mă dânci, dar sunt repezi şl sălbatice. găsit în locul câştigătorului.
cuprinde un dor nebun de viaţă, Se prăvălesc cu vuet, s'aruncă în Era cel mai grozav pescuit. Cele
joc, de cântec. mii de valuri albe, saltă, se ciocnesc, mai lacome paseri de pradă încer­
se sbat într’un clocot vijelios şi ne­ cau soartea. N’aveau sărbătoare, căci
— E pentrucă el îţi trimite viaţa ;
iar cântecul e floarea vieţii! bun. In adâncul ei, apa târăşte bo­ fiecare ceas putea să le-aducă sute
lovani din piatră şi pământ, îi hră­ de grăunţe preţioase. N’aveau rugă­
III. neşte pas cu pas, îi rotunjeşte la ciuni şi nici cântece, căci fiecare
mărimi de stânci, apoi îi părăseşte clipă pierdută îi lipsea de un avut
Puiul de brad amuţi. Raza se obosită, începând o altă luptă. îndoelnic. Iar dacă odată jertfind
spulberă prefăcându-se într’o pul­
Nici o vietate nu trăieşte în acest odihnii lăcomia, s’arătau Ia locuin­
bere fină de soare ce se pierdu
râu. Nici un animal nu vine să s’a- ţele lor triste, îi găseai mai răi şi
între acele burzuluite ale brăduţului.
dape din undele repezi, căci apa mai înduşmăniţi.
Florile îşi amestecau culorile vii „Râului Morţii“ e tulbure şi aspră. Impodobindu-şi femeile cu cele
cu murmurul harpelor verzi ale mai preţioase scule, s’arătau mici
Jur împrejur de râu e o mare de
codrului şi cu melodiile subţirele, şi invidioşi. Râdeau de sărăcia celor
nisip şi stânci golaşe. Vremea le
diafane ale lăutelor mărunte ale ce n’oveau metalul, urau pe cei cari
macină şi pe acestea, le sfarmă zi
gâzelor. îi întreceau în bogăţie.
cu zi, făcându-le una cu pământul.
Pasărea cea sură îi da înainte Toate sunt triste aici, căci totul e Azi se ridica unul, mâine un altul
cu-cu, cu-cu,“ cântând şi zburând mort.. avea cele mai scumpe podoabe.
în aceiaşi timp. Soartea le frământa şi chinuia su­
A venit însă omul să tulbure pa­
Un corn prinse a răsuna din fletele avare, îşi bătea joc de în­
cea tăcerii. Au păşit de vre o sută
adâncul adumbrit al codrului... crederea lor de cerşitori ai noro­
de ani pe acest pământ. Au săpat
locuinţe în stânci, au ridicat corturi cului, răpindu-le şi dăruindu-le bo­
găţii după plac. \
T E A M A în nisip şi au început să fure şi Printre aceşti oameni trăia un
râul.
clovn. L’au adus cu dânşii spre a
Din ne’nfrânata dragoste de oiaţă Au oprit cu căngi de fier bolo­ le desfăta odihna. L-au chemat spre
Mi-am făurit comoara de uisări. vanii râului, i-au scos la mal sfăr- a-i putea arunca în faţă dispreţul,
Şi sufletul meu însetat de vise mâmdu-i în bulgări mărunţi, pentru ei dispreţuiţii sorţii. Voiau pe unul
a găsi metallul preţios: aurul, lăco­
Se’nnalţă ’ncet spre nesfârşite zări. slab, pe unul care să primească lo­
mia de care ia chemat din ţări viturile şi batjocura celor mai mici
Azi cerul e ca o imensă gură streine. viermi ai pământului, li aruncau
Ce stă să’nghitâ sufletul din drum; Şi râul morţii deveni râul vieţii. aurul în faţă, aurul câştigat prin
Ceas cu ceas, zi cu zi îşi aştep­ sudoare şi blestem. Se desfătau, căci
Să-l ducă în văzduhul fără margini
tau norocul, loveau bolovanii ros­ deşi cerşetorii sorţii, se credeau
Unde străluce soarele acum.
togoliţi din creerul munţilor, cău­ atotputernici şi împărţitori de belşug.
tând cu lăcomie sâmburele de aur Clovnul avea o inimă mândră şi
Mi-e sufletul un porumbiel ce’n
[larg uri ascuns. suferea. Nu batjocurile oamenilor îl
Era un joc de noroc. Inşirându-se dureau, căci îi vedea târându-se,
S’a înălţat mereu, fără de ţel.
în rânduri lungi, bărbaţi şi femei dar îl durea viaţa. 11 durea viaţa şi
Şi teamă mie că-l va cuprinde cerul
târau la mal mormane de piatră, le o ura, căci o găsea prea mult trup
Ca să-l păstreze pururea în el l sfărămiţeau în bucăţi mici cât un şi atât de puţin suflef. O găsea fără
Ciprian Doicescu bob de grăunte, Ie cercetat cu ochii rost şi numai tină. O ura pentrucă
de avari, blestămau cerul când nu nu-i dăduse nimic, dar l’a umilii
găseau nimic, mormăiau cuvinte în­ întotdeauna.
cete de mulţumire, spre a nu trezi Pe când ceilalţi cerşeau norocul