Page 7 - 1926-18-19
P. 7

-V. 1926 -------------------------------- --------- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - - - - - - -  Pag. 191


 I  se  umilea,  iar  lor  le  desfăta  ure-  mină  din  suflet  şi  atunci  vor  şti   şi le rostogoleşte în duşman.
 fiile,  vorbindu-le  despre  suflet.  11  să-l  preţuiască.  Ii  voi  învăţa  că  tru­  Aici  a  venit  şi  clovnul.  A  plătit
 scultau  dispreţuitorii  când  le  zâm-  pul  se  usucă  când  îi  lipseşte  lu­  cu  aur  douăzeci  de  aventuriei,  iar
 ea  soartea  şi-l  alungau  când  le  mina sufletului.                 aceştia au coborât stânci să oprească
 igea norocul.                        Clovnul  şi-a  umplut  buzunarele  apa  „Râului  Morţii“,  să  nu  mai  ur­
  —  Lăcomia  vă  ucide  sufletul  şi   cu aurul ruşinii şi-a părăsit satul.  meze  albia  avută.  I-au  tăiat  un  alt
 lândria  —  le  vorbea  clovnul.  Voi   Luând  malul  râului  de  căluză,  s'a  drum.  L’au  coborât  într’o  vale  ce
 u jertfiţi nimic sufletului, iar acesta  îndreptat  în  spre  locul  de  isvor.  se pierdea în nord.
 ărăsit  va  muri.  Nici  unul  dintre  Arşiţa  soarelui  îi  chinuia  trupul,   Cu  aceasta  soartea  celor  ce  prs-
 îi  nu  trăeşfe  fără  jertfe.  Sufletul  e  pustiul  îi  chinuia  sufletul,  dar  el  cuiau  aurul  în  „Râul  Morţii“,  se
 îl  mai  mare  dintre  zei,  de  ce-1  mergea  fără  să  murmure  şi  fără  să  pecetluise.
 ărăsiţi tocmai pe el.              murmure  şi  fără  să  blesteme,  căci   Când clovnul se reîntoarce, îi gă­
  —•  Sufletul  —  îi  răspunse  unul,  căuta  un  Dumnezeu.  La  fiecare  pas  seşte  pe  toţi  înebuniţi  de  spaima
 e  când  deghioca  din  piatră  un  îl  opreau  colţii  de  stânci  şi  pră­  foamei.  Unii  îngenunchiaţi,  alţii  cu
 uigăre  de  aur  —  noi  umiliţii  n’a-  păstii  fără  fund.  In  fiecare  clipă  îl   pumnii  ridicaţi  către  cer,  se  rugau
 em  suflet.  Noi  cerşitorii  ne  îngri­  ameninţa  moartea,  dar  el  nu  se  şi  blestemau.  Dar  rugăciunea  celor
 jii  trupul.  Trupul  să  nu  ne  moară,  oprea.                       umiliţi  era  tot  atât  de  vicleană  şi
  upului  să-i  săturăm  foamea,  atâta   Munţii  Stâncoşii  Ia  nordul  Cali­  rea  ca  şi  blestemul  celor  fără  de
 erem doar sorţ i.                  forniei  îmbrăfşează  pe  cel  mai  ne­  credinţă.
  Odată  am  ridicat  şi  eu  altare  su-   regulat şir de văi. Două văi paralele   — Veniţi după mine, le zise clov­
 etului. Atunci sufeream, căci aveam   se  întâlnesc  după  o  milă,  se  între­  nul.  \  n    nordul  adânc  al  munţilor,
 rea  mnlt  suflet.  Viaţa  mi-a  prăbu-   taie,  se  încrucişează.  Stâncile  se  am  găsit  locul  cel  mai  bogat  îaaur.
  t  unele  dună  altele  altarele  sufle-  prăbuşesc  aici  sub  tăria  dinţi'or  Nu  veţi  mai  fi siliţi să  pescuiţi me­
 ilui. S’au prăbuşit ca malurile roase   vremiiî,  astupă  văi,  opresc  râuri,   talul.  II  veţi  desface  cu  uşurinţă  din
 e  furia  apei.  Şi-au  fost  atăt  de  dându-le  alt  curs.  Totul  se  sbate,  piatra  moale.  Nu-1  veţi  mai  aduna
 Iste  aceste  prăbuşiri,  încât  nu  cre-   se  naşte,  moare  şi  se  schimbă  parcă  în  grăunte  mici,  ci-1  veţi  tăia  din
 eam  să  mi  se  usuce  lacrimile  mai  puternic  şi  mai  repede  ca  ori  stânci de aur.
 •eodată.  Nu  credeam  să-mi  mai  şi unde.                              Clovnul  a  luat  cu  dânsul  o  sută
 ot  târî  paşii  în  viaţă,  când  purtam   Omul  cearcă  şi  el  să  stăpânească  de  bărbaţi,  cari  să  cerceteze  locu­
 t  suflet  moarte.  Mă  închideam  în   legile vremii. Are un duşman care-1   rile  şi  găsindu-le  bogate,  se  vor
  ine  însumi  ca  într’o  criptă,  cerce-   pândeşte  în  orişice  moment.  E  se­  reîntoarce s’aducă şi pe cei rămaşi.
  m morţii sufletului meu, avânturile   menul  său:  tot  omul.  Acesta  trebue   Sălbătăciunea  locurilor  nu-i  în­
 :ise,  dragostea  înşelată,  credinţa  stârpit.  De  aceia  chiamă  natura  în   spăimânta  pe  nici  unul,  căci  aveauu
 erăspîătită  şi  nu  credeam  să  mă  ajutor. Se foloseşte de şuvoiul mun­  de  călăuză  lăcomia.  Oboseala  dru­
  ai  pot  despărţi  de  aceste  ruine,  ţilor  şi-l  trimite  să  înece  cătunul   mului  nu-i  oprea  pe  nici  unul,  căci
  ar  carnea  mă  chema  afară  din   duşmanului din vale. Despică stânci  îi chema aurul.
  ine,  mă  ţâra  de  lângă  morţii
 :umpi,  mă  silea  să  trăesc.  Apoi  îi
                                              O  C  H  I  I     V  E  C  I  N  I  I
 ;rcetam  tot  mai  rar.  Pe  urmă  i-am
  tat.  Sgomotul  ruinelor  prăbuşite,
                                              Ştiam că ochii negri ai vecinii
 iri credeam că s’a auzit Ia cer, azi
                                              De nouă zile inima îmi ard.
  uitat  şi  de  urechea  mea.  Astăzi
                                              Dădui odată la o parte spinii
 ;  aceste  ruine  am  ridicat  movile
 î  tină.  căci  numai  am  credinţă,         De m’am suit la dânsa sus, pe gard.
 iatra  sfântă,  din  care  să  clădesc       Când mama fetei grabnic mă zări
  tare.                                       Atunci eu de ruşine începui
  Sufletul  meu  e  mort  şi  eu  totuş       Ca să n ajung de râsul satului:
 ăesc.  Odată  ni  s’a  aruncat  o  scân-     —    Adineaure un cocoş sări
  ie  în  tina  care  suntem,  dar  n’am      Sburătăcit din grădiniţa noastră. . .
 /ut  cu  ce  s'o  hrănim  şi  s’a  stins     Venii să-l caut în ograda voastră  —
 i noi.                                       De nu-I găsesc mă bate astăzi tata.
  Clovnul cugetă. Aceştia aseamănă
 linele  cu  moartea.  Sufletul  le  este     Dar mama fetei înţelese rostul
 olnav,  neîngrijit,  dar  trăieşte  sub      Că-mi zise:  —    vrei să faci acum pe prostul,
 ălăriile trupului.                           De geaba vii că nu-i acasă fata.
  l*e  voi  răpi  în§ă  lumină  cu  lu­                                              Volbură Poiană
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12