Page 4 - 1926-18-19
P. 4
Pag. 188 ---------------------------------- C O S I N Z E A N A ................ . ........... .................... 25—IV. 1926
văzut cum se sfarmă în bucăţi, că FRUNZĂ ROŞIE DE EAO!
zând. Nu mult după aceea au trecut
pe-acolo copii şi sărind prin vatr Frunzulifâ tristâ, roşie, de fag,
a
focului au văzut că se umplu pe Ai picai în calea tristului pribeag,
picioare de praf alb. Aplecându-se Frunzulifâ smulsă de-un năprasnic vânt,
au găsit sfărâmături din piatra de Care poartă ’n larguri tristul uremii cânt. . .
var arsă, şi neştiind ce se facă cu
ele, au început să le arunce după Frunză dragă, astăzi nu mai e ce-a fost. . .
paseri. Unele au căzut în bălţile Vânturile sorţii au stricat un rost,
de pe marginea râului şi copii au Frunzulifâ tristă, veştedă, de fag,
văzut cu mirare că apa incepe să Care plângi durerea tristului pribeagî...
fiarbă, să clocotească, iar apa din
bâltuţe se tulbura, îngroşându-se Frunză roşe, tristă, te-oi purta la sân;
mereu. La început s’au speriat apoi Să ne pângărească vântul cel păgân
plecându-se să vadă cum fierbe apa, Ultimul prieten care-mi calcă ’n prag...
până seara au tot cărat sfârămâtun Frunzulifâ tristă, roşie, de fag!
până au schimbat într’un cir*gros
bălţile de pe marginea râu.ui. in Ne-au bătut destule vânturi pe-amândoi I. . .
ceealaltă zi au găsit un cleiu gros Cine să-şi mai lege dragostea de noi ? . . .
şi alb, care se întărea tot mai tare. Frunzuliţă tristă, roşie, de fag. . .
Copiii au arătat minunea părinţilor, Azi, e rece sânul tristului pribeag ! . . .
şi aşa au ajuns oamenii cei dintâi I. Gr. Marin-Slujeru
să ştie întrebuinţa piatra de var.
Din an în an şi din veac în veac
oamenii s’au cuminţit tot mai mult, a poterii noastre, aceea care ne ţi mai ca şi când ar fierbe un cazan cu
şi azi sunt fabrici mari în care să nea tare la olaltă. Aş putea spune apă. Dar nouă ni-e atât de sete încât
arde piatra de var. N’ai văzut nici că în dogoreala aceea de zi şi de fie care părticică din noi vrea să bea
una, dascăle? noapte ni se topesc oasele şi nu singură, se desface de celelalte şi
— Nu. Dar am auzit că o ard mai rămâne în noi decât carnea, bea pănă când se face una cu apa.
in cuptoare. şi aceea schimbată în prav care se De-aşa sete nu ştiu nici cei mai
— Sunt încă şi azi cuptoare cum ţine însă la olaltă, câtă vreme nu mari beţ vi dintre oameni.
se făceau în vechime. La marginea venim în atingere cu apa. Suferim — Da, ştiu ! Var am stins şi eu
unui deal, de o pildă, se sapă în arsura cu bucurie, cu plăcere chiar, destul. E cam primejdios să stai
râpă o mare groapă rotundă care căci nici odată om pământean nu aproape că improaşcă şi arde. Te
ajunge cu adâncimea până dede- s’a scăldat într’o aşa vâpae de ar poate orbi dacă îţi ajuuge în ochi.
supt în vale. Aici la gura groapei gint cum ne scăldăm noi câtă vre — Aşa-i, însă îa apă ne potolim
în vale începe să se clădească, unul me ardem în cuptor şi luminăm repede. Bem până ne săturăm, şi
peste altul, bolovanii de piatră de străvezii ca sticla. Strălucirea noas gata: iar liniştea morţii. Puteţi face
var, lăsând dedesupt loc gol unde tră ochii omeneşti n’o pot înfrunta. atunci cu varul stins ce vreţi, el
să poată arde focul. Întreaga groapă Le luăm vederile. se strânge, se întăreşte ca un cleiu,
se umple cu bolovani, iar de-a su- — Frumoasă soartă 1 Din piatră dar îi subţiaţi uşor cu apă.
pra se lipeşte cu pământ. Gropile de stâncă să te schimbi în bulgări — Ori il amestecăm cu nisip, zic
mai nouă au pereţi zidiţi în cără de arg nt! eu zimbind,
mizi. Când te uiţi de deasupra şi — Nu-r aşa? Dar, din arsura — Foarte bine faceţi! Văruitul
groapa e goală, crezi că e o fân asta rămânem cu o sete nepotolită caselor e treaba femeilor şi a fete
tână în fundul căreia nu poţi vedea. Aşa ne arde setea din lăuntru în lor; pregătirea tencuielii din var
Dedesupt se face foc straşnic z le cât dacă ne picură un picur de apă şi nisip’ pentru a aşeza în ea că
şi nopţi de-arândul, înfierbântând sfârăim, ca şt când ar cădea pe foc rămizile şi pietrile e treaba bărba
bolovanii de piatră atât de tare în deşi noi acum suntem răci. Putem ţilor. Mestecat cu nisip şi pus în
cât se fac numai jar alb, şi străvă- sa fim răci ca ghiaţa, dacă suntem zid mă întăresc ca piatra şi ţin zi
zăcioşi ca de sticlă. Căldura din aruncate în apă o bem cu atâta dul neclintit. Altfel nici n’ar putea
grabă şi cu atâta lăcomie, încât o face oamenii case trainice de că
cuptorul acela e aşa de mare de
înfierbântăm până o facem să clo rămidă şi de piatră.
se topesc uneori cărămizile din zid,
cotească. Ce bucurie pe copii când — Folosul ţi-1 ştim lua, adevărat
şi se umplu de zmalţ ca oalele cele
de pământ. In vremea cât ardem văd stângând piatra de var şi aud clo- dar nu credeam să treci prin atâtea
c
acolo în iad, din noi iasă o parte c °tul şi văd aburul ce se ri^' ^ întoc suferinţe pentru a ne putea fi folo-
