Page 3 - 1926-41-42

17—X. 1926 C O S I N Z E A N A -----------------------<---------------------- Pag. 399

M
P E V E C H I U L D R U scăpată din mânile lui. El, la în­
fruntările lumii, totdeauna spunea:
„Asta-i legea femeii, ce ştiţi voii“
— Dinti’un carnet — Nu l-a crezut nime. Iată acum do­
vada s’a făcut: nevasta-1 plângea
de I. AGÂRBICEANU ca pe un mort. Şi Ilarie umblă
mândru pe uliţele satului, şl nu s’ar
Se obicinueşte omul cu toate, bă- nu l-a mal putut depărta de gândul mai fi lăsat de gândul Americii
d ţă Vasilie şl cu binele şi cu răul. ce-i intrase în cap. Se mai duceau odată cu capul 1 Crescuse în ochii
Ba mie-mi pare că mai de grabă vr’o zece oameni, şi să înhăită cu lui însuşi detând vedea cum îl
cu răul: ajungi de înoţi în el ca ei. Şi, afară de părinţii lui, şti dum­ plânge femeea. Şi s'a dus.
peştele ’n apă. Pare-i rău viermelui neata cine-i desmânta mai tare să — „Securea rea nu se pierde“ zic
ce se târăşte pe pământ că nu are nu plece? Nevastă-sa, prăpădita eu gândindu-mă că un beţiv om ca
picioare să umble ca omul, ori aripi asta de Niţuca. Oamenii-i ziceau: Ilarie a putut trăi zece ani în A-
să zboare ca paserea? Dar, asta Lasă-1, soro, să plece, scapi de pa­ merica, şi s’a întors încă şi acasă.
se ’ntâmplă, vezi bine, când te-ai costei Se vede că aşa ţi-a fost — S’ar fi pierdut de mult, bă­
trezit în sărăcie şi necaz. Mai greu scris să ai si tu parte de-un an dăi diţă Vasilie, dacă n’ar fi grijit’o a-
se obicinues: cei cari au gustat o- de hodină. Nu vezi că ţi-au muiat mărâta de N'cuţa. Toţi oamenii după
dată şi din bucuria vieţii. oasele? ce trec apele cele mari şi multe,
— Da, zic eu, două daruri are Dar nebuna, cât a ţinut pregă­ dup’o vreme încep să trimită bani
omul pe pământ: uitarea şi obici- tirea de drum, n’a mai încetat cu acasă. întâi destoarnă cheltuelile de
nuinţa. Şi se poate că amândouă bocetele. II plângea pe bărbat ca drum, apoi vin banii cu cari se
nu sunt decât unul singur. Căci în­ pe-un mort. Ori cu cine se ’ntâlnia plătesc datoriile la bănci, şi se a-
cepi a te obîeinui când începi o pe drum îl oprea să-i spună ne­ jută femeia şi copiii la gospodărie.
viaţă. Dar crezi tu că de bine se norocire: Pleacă Ilarie în America. Numai cu Ilarie s’a ’ntâmplat pe
fereşte cineva? Oamenii îi râdeau în faţă, unii cre­ dos. Femeia-i trimitea bani în A-
Mergeam amândoi cu toiegele ’n deau că femeea plânge din vicleşug, merica.
mână, pe uliţa morii. In depărtare să-şi ascundă fericirea. Alţii îi zi­ — Ei, comedie!
se auzea vâjâitul apelor. Uliţa era ceau: Ce-i scris omului, în frunte — Comedie ori ba, dar e aşa cum
pustie la ceasul acela de ojină. i e pus. Lasă-1 să plece! Acolo-i va îţi spun. Când a plecat a vândut o
— Nu se fereşte nime, bădiţă fi rânduit lui să moară. vacă. Nicuţa nu s’a mai întâlnit cu
Vasilie de bine, şi chiar aici e pri­ Dar ticălosul de Ilarie se vede alte în loc până în ziua de azi. Şi
cina că nu se obicinueşte uşor cu că-şi cunoaşte nevdsta. Cu cât îl de câte şase. ori pe an, tot la două
el: fuge tot după altul. Binele de bocea mai tare, cu atât umbla cu luni, îi trimitea bani. Ilarie-i cerea
eri azi pare nimic. Şi, dinpotrivă capul mai sus, părea că creşte în să aibă de întoarcere. Ii scria tot­
răul de eri, azi îţi pare mai mic, măreţie. Un sat întreg vuia de tra­ deauna că s’a săturat de ţară străină,
până ce ajungi să te temi de un iul lui rău cu nevasta, de ţipetele că s'a gândit la Djmnezeu, şi-a
singur lucru: să nu dea o pacoste femeii care fugea despletită pe uliţi, văzut păcatul şi s‘a lăsat de bău-
şi mai mare peste tine. Iar dacă
vine şi asta, dup’o vreme nu mai
şti s’o rabzi: parcă ţi-a intrat în
carne şi sânge, şt n’o mai porţi pe DIMINEAŢĂ
ea ci pe tine. Mi-au venit gându­
rile acestea, bădiul meu, trecând pe
uliţa asta pe care n’am mai fost de In vreme ce ttei ciocârlii se ’ngână
mult. Iţi vei aduce şi dumneata a- Iese soarele de dup’un stog de fân
minte de Nicuţa Nuţulesei. Cu paharul dimineţii n mână.
}
— Cum să nu-mi aduc aminte.
Iată aici la stânga casa ei. Mai dă­ In vreme ce trei ciocârlii se ’ngână
răpănată, mai plină de muşchiu pe Suiţi în ceruri ochii mei rămân.
coperişul de ţiglă, dar văd că tot
se ţine încă. Nicuţa o duce tot rău
cu bărbatul? îmi aduc aminte că De-un munte ’şi sfarmă soarele paharul..*
o znopca ’n bătăi. Era beţiv şi Lumina care curge fără stavilă
arţăgos. îneacă satele trecând hotarul.
— La ea mă gândeam eu, bădiţă
Vasilie, când am început să ţi spun Trei ciocârlii citesc din pravilă..
că omul se obicinueşte mai tare cu
răul decât cu binele. Ii trăeşte băr­
batul, s’a întors din America. Ieşi, suflete al meu, din închisoare,
— A fost îi America? Bea din lumina Zilei până ’n seară
—■ A fost. Zece ani a stat în Bea cât ţine-o zi lungă de vară
lumea de dincolo de apă. Dum­ Bea soare.
neata de unde să şti, că n‘ai mai
dat de-un veac pela noi. Se hotă* Volbură Poiană Năsturaş
ârse într’un ceas de beţie şi nime