Page 3 - 1898-11
P. 3

Nr. 289—1898                                                     GAZETA TRANSILVANIEI                                                                              Pagina

            trală  în  acest  scop.  Suntem  sigur!,  că  mai  se  anunţă,  că  alaltăerl  s’a  început  acolo  de-a  se  convoca  numai  decât  o  adunare   In  necazul  lor  faţă  de  FrancesT,
            ales  Românii  din  oraşul  Braşov  şi  împre­  licitaţia  întreg  mobiliarului  lui  Krivânyi,  orăşenâscă  pentru  a  protesta  în  contra   deşi  aceştia  introduseseră  multe  re­
            jurime  vor  saluta  cu  bucuria  acâstă  nobilă  renumitul  defraudator,  care  după  ce  a  fu­  procederei  vătămătore  a  fişpanului,  s’a  aflat   forme  chiar  liberale,  şi  de  bucuriă,
            întreprindere,  nu  numai  pentru-că  prin  ea,  rat  banii  orfanilor,  a  luat  fruncjă’n  buză  şi  de  prisos,  mai  ales  fiind-că  şi  aşa  avea  să   că  „scapă   de  puterea  lor,  Italenii
                                                                                                                                                                 u
            cum  sperăm,  se  iniţiază  o  mişcare  îmbucu-  s’a  dus.  La  licitaţiă  s’au  presentat  vre-o  se convâce adunarea de acum.          se  dimit  la  scene  de  „  resbunare ,  pe
                                                                                                                                                                                            u
            rătdre  şi  mult  dorită  în  viaţa  nostră  so­  300  de  cumpărători;  din  Budapesta  încă    Raportorul,   presentă   tot-odată   din   care  numai  popdre  asemenea  apă­
            cială,  ci  şi  pentru  nobilul  scop,  ce  dile­  au  sosit  mai  mulţi  antiquarî,  ca  să  cum­  partea  consiliului  orăşenesc  propunerea,  ca   sate  le  pot  înţelege.  Aşa  de  pildă,
            tanţii  l’au  avut  în  vedere  când  s’au  hotă-  pere  cărţi  din  bogata  bibliotecă  a  lui  Kri-  adunarea  să  aprobe  paşii  întreprinşî  de  el   merseră  Italienii  pănă  acolo  în  şter­
            rît  a  da  acâstă  representaţiune.  înfiinţarea  vanyi.   Unele   obiecte   au   fost   vândute  şi  tot-odată  să  protesteze  şi  din  a  sa  parte   gerea  şi  a  urmelor  administraţiei
            de  biblioteci  pentru  poporul  român  dela  peste  preţul  fixat.  Licitaţia  va  dura  mai  în  contra  procederei  fişpanului.  După  mai   francese,  că  smulseră  felinarele  de
            sate  este  o  necesitate  constatată  şi  recu­  multe dile.                               multe  discuţiunl  s’a  primit  propunerea   pe  strade  şi  opriră  altoirea  (vacci­
            noscută  de  toţi  fruntaşii  români  din  oraşul                                          membrului  Ios.  Puşcariu,  ca  adunarea  să   narea),  numai  fiind-că  acestea  fuse­
                                                               Cununiă.  D-nul  Ioan  Ţiţeiu  şi  D-ş6ra
            nostru,  în  sînul  cărora  de  [mult  se  discută                                          protesteze  contra  procederei  fişpanului,  âr   seră „înoirl  francese !...
                                                                                                                                                                  11
                                                          Elena  Cârstea,  ambi  din  Braşovul-vechiîL
            asupra  mijlâcelor,  prin  cari  s’ar  pute  aduna                                          decă  acesta  totuşi  n’ar  vrâ  de  bună  voiă    Austria,  folosindu-se  de  împre­
                                                          se  vor  cununa  mâne,  Duminecă,  în  1  (13)
            suma  necesară  pentru  înfiinţarea  lor.  După                                             să  modifice  concursul,  să  se  înainteze  re­  jurări,  isbutl  uşor  a-şî  face  ea  în-
                                                          Novembre  c.  în  biserica  română  din  Bra-
            ce  şi  aşa  iniţiarea  de  colecte  este  dificul-                                         curs la ministrul de interne.                sa-şî  cuib  cald  domniei  în  locul  ce­
                                                          şovul-vechifi.  —  Dorim  fericire  tinerei  pă-
            tatâ  prin  cunoscuta  ordinaţiune  ministe­                                                     Dintre  obiectele  dela  ordinea  (filei   lei  francese.  Se  promitea  Italienilor
                                                          rechl.
            rială,  ocasiunea  cea  mai  bună  pentru  adu­                                             amintim următârele:                          fruncjă  şi  iarbă,  pănă  se  şl  pună  bine
            narea  mijlocelor  necesare  spre  a  înfiinţa     Concert  CU  dans.  Tinerimea  din  Pe-       S’a  hotărît  a  se  da  gratuit  şcolei  ro­  piciorul  în  scăriţă.  Der  dup’aceea
            bibliotecile  proiectate,  ni-se  dă  acum.  Cre­  troşenl  va  da  Sâmbătă  sera  în  7  (19)  No-   mâne  gr.  or.  din  Dârste  un  teritoriu  de   amară  fu  cfi  de  4*  desamăgirea  Ita­
            dem,  că  nu  va  fi  nimenea  între  noi,  care   emvre  a.  c.  un  Concert  cu  dans  în  favorul   455.920  stînjinl  pătraţi  spre  a-1  folosi  ca   lienilor !
            în  vederea  acestui  măreţ  scop,  să  nu  gră-   bisericei  gr.  or.  din  loc,  care  acum  se  afla   şcâlă de pomărit.                    Austria  după-ce  luă  ea,  în  lo­
            bâscă  a  sprijini  întreprinderea  diletanţilor   în  lucrare,  —  sub  conducerea  tînărului  in­  Ministrul  ung.  de  interne,  vrând  să   cul  Francesilor,  stăpânirea  asupra
            noştri.  Atragem  cu  deosebire  atenţiunea   ventator Ioan Sârbu.                          încungiure  cu  gratii  monumentul  lui  Ar-   Italienilor,  întroduse  numai  decât  şi
            fruntaşilor  români  de  prin  comunele  din                                                pad  de  pe  Tâmpa,  a  cerut,  ca  oraşul  să
                                                               Teatru.  Desâră  se  va  da  comedia                                                  în  Lombardia  şi  Veneţia,  —  nou
            jur,  cari  fiind  direct  interesaţi  în  causă,                                           supârte  jumătate  din  cheltuelile  de  300  fl.,
                                                                            u
                                                          „Im  weissen  E(issl ,  ca  însemnată  novitate,                                           acaparate  şi  unite  acum  într’un  sin­
            deârece  bibliotecile  pentru  comunele  lor                                                ce  se  recer  pentru  acest  scop.  Adunarea
                                                          care  s’a  dat  în  Berlin  de  250  ori  una                                              gur  regat  pus  sub  cârma  unui  vice­
            se  vor  înfiinţa,  au  datorinţa  de-a  sprijini                                           a  hotărît  însă,  că  nu  pâte  contribui  la
                                                          după alta.                                                                                 rege  austriac,  —  legile  şi  codul  pe­
            şi  ei  acâstă  întreprindere,  luând  parte  la                                            aceste cheltuell.                            nal austriac cel mai aspru.
            representaţiune  şi  a  îndemna  să  participe  şi                                               In  ce  privesee  construirea  liniei  fe­    Facerea  dreptăţii  în  provincii  o
            alţi  fruntaşi  din  comunele  lor,  mai  ales           Dela comună.                       rate  Braşov-Eăgâraş,  adunarea  şi-a  espri-   încredinţâ,  —  după  alungarea  ve­
            fiindcă  preţurile  de  întrare  vor  fi  moderate,                                         mat  dorinţa,  ca  acâstă  liniă  să  trâcă  prin
                                                               In  şedinţa  de  alaltăerl  a  comunei  oră­                                          chilor  ju4î  şi  administratori,  —  ma­
            aşa  ca  să  pâtă  participa  ori-cine.  Amănunte                                           Ghimbav şi prin Oodlea.
                                                          şenesc!  Braşov,  presidată  de  noul  primar                                              gistraţilor  austriac!,  cari  nu  price­
            vom publica mai târcfiu.
                                                          Erancisc  Hiemesch,  acesta  declara  între  al­                                           peau  limba  poporului,  n’aveau  ini­
                                                          tele,  că  va  nisui  înainte  de  t6te  să  păs­                                          mă  pentru  durerile  lui  şi  nici  prin
                  De-aie  armaei.  Ministrul  de  honvezi                                                       Pagini alese.
                                                          treze  neatinsă  autonomia  oraşului;  va  ve-                                             gând  nu  le  trecea  se  împlinescă  do­
            şi-a  presentat  camerei  deputaţilor  raportul
                                                          ghia  asupra  poliţiei,  ca  ea  să  fiă  un  păzi­  Luptele Italienilor pentru libertate.  rinţele  lui.  Magistratul  putea  arunca
            său  anual  despre  dislocările  în  armata  co­
                                                          tor  adevărat  a  siguranţei  publice  a  cetăţe­                                          în  temniţă  pe  orî-cine,  pe  te­
            mună  şi  la  honvecfime,  despre  resultatul                                                                    I.
                                                          nilor;  în  administrarea  averilor  orăşenescl                                            meiul  unei  simple  denunţări,  şi  se
            esamenelor  de  oficer  în  reservă  a  volunta­
                                                          va  avâ  ca  principiu  cruţarea  şi  va  nisui,   Nesuferită  din  cale-afară  era  făcea  apoi  şi  acusatorul  şi  judecă­
            rilor,  despre  sinuciderile  în  armată  etc.
                                                          ca  cheltuelile  să  nu  trâcă  peste  budget,  ci  starea  Italienilor,  mai  ales  pe  la  torul lui.
            Din  acest  raport  al  ministrului  de  honvecfi   să  se  acopere  numai  din  venite  şi  în  urma  sfîrşitul  veacului  trecut  şi  la  înce­  Lucrurile  merseră  din  reu  în
            însemnăm  urinătârele  :  In  decursul  anului
                                                          acâsta  aruncurile  de  dare  din  partea  ora­  putul celui de faţă.                      mai  reu  pentru  poporul  italian,  mai
            1897—98  la  regimentele  armatei  comune
                                                          şului  să  potă  fi  reduse  treptat  etc.  Prima­  Şi  le  era  mai  ales  la  începutul  ales  din  Nordul  peninsulei.  In  cu-
            s’au  ivit  168  caşuri  de  sinucidere  şi  68
                                                          rul  declara  de-altmintrelea,  că  o  vorbire-  acestui  veac  nesuferită,  pentru  că  rend  ei  ajunse  se  audă  pe  împăratul
            de  încercări  de  sinucidere;  la  honvecfime
                                                          program  nu  vrâ  să  ţină  acum,  ci  princi­  împrejurările  deşteptaseră  şi  în  ei  Francisc  I,  căruia  i-se  puse  întreba­
            31  sinucideri  şi  21  încercări  de  sinuci­
                                                          piile  şi  vederile  sale  şi  le  va  desfăşura  în  tot  mai  mult  consciinţa  de  popor,  rea,  că  de  ce  spesele  serviciului  de
             dere.  [La  esamenul  de  oficer  în  reservă
                                                          raportul său din anul viitor.                 de  naţiune  şi  mândria,  care  a  deş­ poliţie şi spionagiu ating în aceste pro­
            s’au  supus,  la  armata  comună,  1436,  âr
                                                               S’a  pus  apoi  în  discuţiune  'propunerea  teptat  într’enşii  dorul  de  a  se  vede  vincii  sub  stăpânirea  austriacă  cifra
            la  honvecfime  325  de  voluntari.  Dintre
                                                          de  urgenţă  a  membrului  Dr.  Flechtenma-  neaternătorî,  uniţi,  stăpâni  asupra  de  un  milion  şi  jumătate  franci,  pe
             aceştia  au  reuşit  la  esamen  1062,  res­
                                                          cher  şi  soţi  în  causa  concursului,  ce  s’a  sorţii lor.                              cănd  spesele  tuturor  aşe4emintelor
            pective  298,  au  fost  respinşi  333,  respec­
                                                          publicat  pentru  ocuparea  postului  de  că­      Cei-ce  aveau  acesta  consciinţă,  literare sciinţifică şi artistice ale pro­
            tive  26;  s’au  retras  dela  esamen,  din
                                                          pitan  orăşenesc.  In  acest  concurs  fişpanul  revoltaţi  de  durere  şi  de  ruşine,  tre-  vinciilor  la  olaltă  dau  numai  cifra
             causă  de  b61ă  14,  fără  causă  24,  respec­
                                                          cere  dela  concurenţi  cunâscerea  deplină  a  buiră  se  se  facă  apostoli  ai  sbuciu-  de  1  mii.  şi  800  de  mii,  deci  cu  200
            tive  1.  Respinşi  dela  esamenul  de  oficer
                                                          limbei  maghiare  în  vorbire  şi  scriere,  pe  mărilor  şi  stăruinţelor  spre  o  sorte  mii  mai  puţin  ca  poliţia  —  trebui,
            în  res.  din  causa  purtărei  necorăspuncjătore
                                                          când  limba  germană  şi  română  s’o  posâdă  mai  buDă,  spre  a  ajunge  la  acele  4ic,  să-l  audă  dând  răspunsnl:  „Mie
             anul  acesta  n’a  fost  nici  unul.  Al  doilea
                                                          numai în vorbire.                             alte stări, pe car! le doriau.               îmî trebue supuşi credincioşi, şi nu omeni
             an,  la  armata  comună,  au  servit  95,  âr  la
                                                               Referentul  Graef  a  arătat,  că  în  Ges­   Şi  fiind-că  în  o  parte  a  Italiei  învăţaţi!*
            honvecfime  4  voluntari.  S’au  supus  după
                                                          tiunea  acâsta  consiliul  orăşenesc  a  înaintat  Fra.ncesii  îşî  câştigaseră  mare  înrîu-                   *
             doi  ani  de  serviciu  la  esamen  27,  respec­
                                                          o  representaţiune  la  fişpanul,  atrăgându-i  rire,  stăpânire  peste  tot,  în  dorul         Stările  acestea  înecătăre  şi  re-
            tive  2.  Dintre  aceştia  au  reuşit  la  esamen
                                                          atenţiunea  asupra  contracficerei,  în  care  se  seu  de-a  scutura  jugul,  vedem  pe  po­  voltătăre  pentru  orî-ce  suflet  iubitor
             17,  respective  1,  au  cătjut  a  doua-âră  10,
                                                          află  concursul  publicat  de  el  cu  §  20  al  porul  italian  pe  la  1814  salutând  pe  de  libertate,  împinseră  pe  Italieni  cu
             respective  1.  In  datele  aceste  sunt  socotiţi
                                                          legei  de  naţionalitate,  după  care  comunele  Austriacî  la  Milan,  ca  pe  „libera­   putere  mare  în  braţele  tuturor  în­
             şi  acei  voluntari  cetăţeni  ungari,  cari  au
                                                                                                            11
                                                          au  ele  însă-le  dreptul  să-şl  alâgă  limba  torii   lor,  şi  isbucnind  în  o  teribilă  cercărilor   îndrăsneţe,    primejdidse
             servit  la  corpurile  de  armată  afară  de  teri­
                                                          protocolară  şi  de  afaceri.  Eiind  deci  pre­  manifestare  de  ură  faţă  de  ,  tot,  ce  chiar, dăr nobile.
             toriul ungar.
                                                          venită  de  consiliul  orăşenesc,  propunerea  le  mai  aducea  aminte  de  fosta  stă­          Mai  ales  însă  ele  deteră  naşcere
                  Averea lui Krivânyi la tobă. Din Arad   înaintată  de  Dr.  Flechtenmacher  şi  soţi, pânire şi administraţiă francesă.            la o mulţime de societăţi ascunse (se-
             bună,  însă  pentru  stomacul  tinăr  nu  ohiar  ritat după Nicolau Şimonfi, preot în Gheja.  Mă  îmbolnăvisem  de  nisoe  friguri,  cari  m’au  prin  amicul  meu  Ohalin,  husarul  episcopesc.
            de  ajuns.  Mai  cumpăram  câte  o  pâne  ou       In  anul  1841  fungentele  preot  Ioan,  torturat  18  săptămâni.  In  timpul  acesta  a  Audienţa  mi-se  dă,  întru,  sărut  mâna  Epis­
            20  cr.  m.  c.  dela  Georgie  Uilachi  (Uilăcan),  în  Chirileu,  a  repausat  în  Septemvre.  Suc­  venit  la  mine  Suciu  Petru,  teolog  în  Bla­  copul,  mă  agrăesce:  „Dâr  ce-i  Mureşian,  când
                                                                                                                                                                                         11
             atunci  credinţer  în  Seminar,  mai  în  urmă  cesori  nu  avea,  pe  fata  mai  mare  o  mări­  şifi,  şi  mi-a  dis:  „Mă  Moldovane,  eu  merg  ai  venit,  ce-i  pe  la  Gherla  vâstră?   Acest
             preot  în  Sânt-Petru  pe  Câmpie.  Uilachi  era  tase  după  Georgiu  Lăscudean,  preot  în  Cu-  la  Blaşifi  şi  fac  o  suplică  în  numele  tău,  Gregorie  Mureşian  era  din  Mintiul  Gher­
                                                                                                                                                 11
             copil  bun  şi  tare  ca  ferul.  Aducea  tabla  oerdea.  Prunc  mai  mare  era  Dumitru,  în­  şi nu cred să nu redobândescl ârăşl parochia.   lei,  a  fost  protopop  în  S.-Mârgita,  un  fe­
             cu  10  porţiuni,  ţinându-o  sus  pe  palma  văţător  rău  în  „Principia   în  Yaşarheiu.  Fără  a  soi,  că  ce  vrâ  să  scrie,  m’am  învoit,  cior  înalt  ca  mine,  palid  la  faţă,  precum
                                                                                    14
             drâptă.                                      Lucru  natural,  că,  ca  teolog  contam  şi  eu  a  mers  şi  a  făcut  suplica,  în  care  ameninţa  eram  şi  eu  acum.  Cu  acesta  mă  confundă
                  In  1810/1  am  întrat,  ca  IY-anit.  In   la  parochiaChirileului,acum  vacantă.  Aveam  pe  Episcop,  că  de  nu-mi  conferesce  paro­  Episcopul.
             acest  an  mergând  pe  Crăciun  acasă,  părinţii   însă  rival  pe  fratele  preotului,  Ezeohie  Pop,  chia,  recurg  la  gubern.  Eu  nu  aveam  eu-   —„Nu  sunt  Mureşian,  Măria  ţa,  sunt
                                                                                                                                                                               11
             mei  erau  numai  singuri,  bătrâni,  neputin­  care  s’a  făcut  preot  în  Poca-Cristur,  luând  noscinţă  despre  celea  scrise  în  suplica  fă­  Isaia Moldovan din Chirileu .
             cioşi.  Ei  m’au  îndemnat  să  mă  cer,  să  fiu   în  căsătorie  pe  fiica  preotului  de  aoolo.  In  cută  de  Suciu  Petru.  Ameninţarea  cu  gu-   S’a  apucat  aspru  a  mă  dojeni:  „Cum
             absolvat,  că  nu  o  mai  pot  duce.  Eratele   Poca-Cristur,  Episcopul  Lemeni  avea  o  soră,  bernul  a  fâout  rea  im  presiune  asupra  Epis­  ai  cutezat  tu  să  mă  ameninţi  cu  gubernul;
             mai  mare  Ioan  era  preot  în  Uiâra  de  sus,   acâsta  avea  o  fată,  Linca.  Ioan  Turc,  se­  copului,  altcum  bun  ca  o  pâne  bună  şi  în­  mergi  acum  la  gubern  să-ţi  dea  paroohiă,
             fratele  mai  mic  Yasilie  în  „Sintaxă   în   cretar  episcopesc,  avea  speranţă  să  o  do-  durător oum numai se pâte.             nu  Episcopul  tău .  Eu  m’am  încrucişat  au-
                                                   u
                                                                                                                                                                      M
             Vaşarheiu.  Aşa,  după  Crăciun  mergând  în   bândâscă  de  soţiă.  Aşa,  când  s’a  căsătorit   Mă  pomenesc  nu  peste  mult,  după   cjând  aceste  şi  m’am  rugat  să  mă  asculte,
             Blaşifi, m’am dus la Măria Sa Episcopul, i-am   Pop  Ezechie,  i-a  fost  nănaş,  şi  mai  târcfiu  făcuta  suplică,  cu  resoluţiunea  prin  oficiul   şi  am  «Şis:  „Măria  ta,  eu  despre  suplica
             espus  păsurile  şi  neajunsurile  părinţilor  şi   el  s’a  făcut  oelibe.  Turcu  avea  mare  in-  protopopeso,  de  următorul  cuprins:  „Dâcă   dată  cu  numele  meu  nu  sciu  nimica,  nici
             s’a  îndurat  a  mă  absolva.  Mi-am  luat  ră­  fluinţă,  totuşi  parochia  mi-s’a  conferit  mie,  suplicantele  şi-ar  fi  adus  aminte  de  (fisa   o  recunosc  de  a  mea,  de-ore-ee  de  18  săp­
             mas  bun  dela  conşeolarl  şi  dela  toţi  cei­  deşi  rivalul  meu  n’a  încetat  pe  mulţi  din  Sântei  Scripturi:  fiţi  înţelepţi  ca  şerpii  şi   tămâni  am  pătimit  de  nisce  friguri,  cari
             lalţi  clerici,  şi  cu  ccnşcolarul  Ştefan  Poruţ   poporenl  cu  intrigi,  mai  adăpându-i  şi  cu  blâncfi  ca  porumbii,  nu  i-s’ar  fi  denegat   m’au  debilitat,  precum  şi  Măria  Yâstră  vă
             din  Pustă-Cian,  care  şi  el  fu  absolvat,  am   vinars, a-i trage în partea sa.       suplicantelui  redarea  parochiei,  din  contră   puteţi  convinge.  Aici  pote  să  fiă  vre-o  apu­
                                                                                                                              11
             mers  prin  Uiora  pe  la  fratele,  care  mi-a   Aşa  s’au  făcut  două  partide.  Partida  iee  spre  sciinţă  aceste .  Scrisârea  lui  Ioan   cătură,  vre-o  şireteniă  mişelâscă,  ca  să-mi
             dat  o  călărie,  de  unde  amândoi  am  mers  lui  Ezechie  a  făcut  suplică  la  un  Mănaseş  Turc,  subscrisă  de  Episcopul  Lemeni,  o  am   strice  numele.  Yă  asigur,  Măria  ta,  că  sunt
             în  Dateş  la  notarul  Ciaclan,  care  avea  fete  în  Petea,  au  înşirat  multe  bârfele  şi  nea­  la mine pănă în present.         sincer  şi  cel  mai  supus  fiu.  Parochia  Chi­
            dintre  cari  pe  oea  mai  mare,  cu  numele  devăruri,  şi  cu  influinţa  nănaşului  său  Ioan   Reînsănătoşindu-mă  în  câtva  din  fri­  rileului  nu  e  ceva  —  are  cel  mult  18  ju-
            Marişca,  a  luat’o  de  soţiă  Ştefan  Poruţ.  Eu  Turc  a  esoperat  de  i-s’a  conferit  parochia  gurile  de  18  săptămâni,  deşi  eram  încă  tare  găre  de  pământ  sărăturos  şi  cositură  de
             contam  la  cea  mai  mică,  care  însă  s’a  mă­  Chirileului. Eu' am rămas fără parochie.  slab,  m’am  dus  la  Blaşifi,  ’ml  cerui  audienţă nisce  păişe.  Dâr  m’aşl  bucura,  că  aşi  putâ
   1   2   3   4   5   6   7   8