Page 12 - 1905-02
P. 12

44                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 2, 1905
           săptămînî  pe  traifi  bun,  să  vezî  ce  mai  cal   fîn  de  muscele,  apă  bună,  aşternut  din  belşug,
           scoţi din el!                     ţesală  şi  perie.  După  două  luni  nu-1  mai  cu­
             —  Ştii  ce,  măi  Române,  zic  efl.  —  Ia  să-ţi   noşteam. Părul lui murg, închis, căpătase lustru...
           văd şi eu pe Murgu ăl lăudat.     Capul  să  fi  pus  un  sculptor  să-l  toarne  ’n
             Cam  cit  ai  merge  o  bătae  de  puşcă,  Româ­  bronz.  Moţul  se  făcuse  moale  ca  mătasea,  iar
           nul meu s’a şi întors cu calul:   coama-î  curgea  ca  un  suvoiu  de  întunerec
             —  L-am adus, boerule!          pe  partea  dreaptă  a  gîtuluî.  Cînd  încălecam  ne
             Căluţul  sta  afară,  în  viscol.  Din  pricina  deşer-   el,  nu-î  era  de  mers  cît  îi  era  de  joc  .  .  .  Se
           turilor  goale,  soldurile  păreau  e$ite  afară,  ascu­  ridica  une-ori  în  două  picioare  de  credeai  că
           ţite.  M’  apropii  de  el  şi  mă  uit  la  p : cioare:   vrea  să  cază  pe  spate.  Dar  cînd  îl  încolţiam
           fluerele  subţiri,  uscăţive,  curate,  fără  cusur.   din  pinteni  s’  aşternea  Ia  goană  ca  vîntul  .  .  .
           Ridic  capu  ’n  sus:  ochii  lui  se  pironiseră  pe   Aşa  mers  de  cal  n’am  mai  pomenit:  uite,  să
           mine,  blînzi,  întrebători.  Un  moţ  de  păr  îi   fi  ţinut  un  pahar  de  apă  în  mînă  şi  nu  se
           cădea  pe  frunte,  pînă  ’ntre  ochi.  Vîntul  îi  în­  vărsa un strop.
           curca  uneori  firele  îl  caut  în  gură:  mai  avea   Se  împrimăvărase  în  acest  timp  si  dam  lo­
           doi  dinţi  de  lapte.  Mă  dau  pe  din  ’napoia  lui   curi  la  oameni,  iar,  asa,  printre  nămiezi,  mă
           si  cerc  să-i  ridic  coada;  coada  grea  Dar’c’ar  fi   repeziam  la  Vitioara  să  văz  ce  mai  e  pe  acolo,
           ţinut’o  cineva,  Ţiu  minte  de  la  bietu’  tata  —   îmi  spusese  pădurarul  că  a  găsit  vre-o  cîtîva
           Dumnezeu  să-l  ierte!  —  „măi  băete,  calul  pe   tei  jupuiţi  de  coajă  şi  mă  duceam  că- m î  daQ
           coadă  se  cunoaşte!  Cînd  ai  da  peste  un  cal   seama  eu  singur.  Cum  ajungeam  la  oădure.
           cu  coadă  grea,  să  ştii  c’aî  dat  peste  cal  de   descălecam  si-mi  luam  calul  de  frîu.  Pădurea
           soiu şi să nu cauţi că-î slab, să-l iei! . . .“  mirosia  de  te  ’mbăta:  înflorise  tămîioara.  Pă­
             îmi dete ’n gînd un plan.       durarul  s’auzia  buciumînd  din  corn  în  adîn-
             —  Cum ţi-e numele, măi Române?  curile  pădureî.  Copacii  păreau  nişte  stîlpl  de
             —  Marin, boerule!              cremene  ...  In  fund  se  îndesiau  din  ce  în  ce
            —  Măi,  neică  Marine,  facem  noi  un  tîrg   si  păreau  mai  supţirî,  iar  printre  ei  se  deslusia
           amîndoî?                          fâşii  din  văzduhul  luminat  al  zilelor  de  primă­
            —  Da, boerule! Facem de s’o putea . . .  vară  .  .  .  M"rgul  meu  nu  mai  avea  astîmpăr  si
            —  Merge la călărit Murgu’ dtale?  vrea  să  se  joace  cu  mine.  Se  lăsa  uneori  greu
            —  Merge!                        în  frîu,  proptindu-se  ’n  picioarele  de  dinainte
            —  De vînzare ti-e, ori de schimbare?  şi  fluşturind  din  cap.  Cînd  îl  trăgeam  spre
            Românul se uita nedumerit la mine:  mine,  pornia  repede,  cu  paşi  mari,  par’c’ar  fi
            —  Cum de schimbare, boerule?    vrut  să  mă  ’ntreacă  ..  .  Căldura,  lumina  şi
            —  Să-ţi  dau  pe  Dereşu’  mefi  şi  să-mi  dai   tinereţea  primăverii  îl  îmbăta  si  pe  el  .  ,  .
           pe Murgu’.                        Părea  un  copil  nebunatec  .  .  .  Cînd  îl  mîn-
             Românul;  şiret,  se  scărpină  după  ureche,   gîiam  pe  coamă,  clipia  din  ochi  de-ţi  venia
           aruncînd o glumă:                 să-l săruţi. . .
            —  Trei  Dereşî  de-aî  dtale  nu  fac  cît  Murgu   Mergeam  prin  pădure  şi  unde  vedeam  un
           meG.                              teiu  mă  opriam  si-î  dam  ocol  să  văz  de  nu-i
            Românii  de  prin  prejur  începură  să  rîză  cu   cumva  încercat.  Intr’o  zi  dau  de  un  teiu  fru­
           hohote  şi  unul  din  ei  răspunse  c’o  glumă  ţă­  mos,  spintecat  de  sus  pînă  jos.  Coaja  era  nu­
           rănească :                        mai  scrijălată,  dar  neluată.  Hoţul  voia.  pe
            —  Mai spunea un mut ieri tot aşa.-  semne,  să  vie  s’o  ia  noaptea  .  .  .  Am  plecat
            —  Lasă  gluma,  neică  —  zic  eu.  Mite  se   acasă  fără  să  dau  ochi  cu  pădurarul,  plănuind
           înnoptează şi mă mrnîncă lupii pe drum.  să  stau  la  pîndă  noaptea.  Zis  şi  făcut.  .  .
            Românul, văzrnd că nu glumesc, ţinea la preţ.  Mi-am  luat  revolverul  şi  am  plecat  cînd  trecuse
            —  Să-mi  dai  pe  Dereşu’  şi  doi  poli  pe  de­  vre-nn cias din noapte.
           asupra !                            Era  întunerec  dar  Murgul  meG  vedea  mai
            —  Şi-o  pereche  de  opinci,  mă  —  glumi  un   bine  ca  mine.  L-am  ţinut  mai  numai  la  pas  ca
           om din ceată.                     să n’ajung prea de grabă la pădure.
            Tura-vura,  ne-am  învoit,  aşa  cum  spusesem   Vremea  era  liniştită  Ai  simtit  dta,  coane
           eu  şi  am  plecat  tus  trei  la  Rotunda.  A  doua   Stănică,  ce  mireasmă  dulce  pluteşte  în  văzduh
           zi  am  chemat  pe  notar  la  mine  de  ni-a  făcut   în nopţile de primăvară.
           bilete  ’n  regulă  şi  Marin  a'  meii  a  plecat  că­  Ai  zice  că  răsuflarea  pâmîntului  e  parfu­
           lare  pe  deşelatele  pe  Dereşu’.  Sînt  sigur  că   mată  ..  .  Une  ori  te-atinge  pe  obraz  cîte  un
           şi-o  fi  zis  pe  drum  în  gîndul  lui:  „cam  agea­  miros  de  tămîîoară  de  par’că-ţi  adoarme  sufle­
           miii, conu Iorgu al nostru."      tul  ..  .  Şi  e  atîta  mister  si  atîta  frumuseţe  în
            Şi  iac’  aşa  am  cumpărat  eu  pe  Murgu,  coane   această  undă  de  aer  parfumat  care  rătăceşte
           Stănică.  L-am  pus  îndată  pe  traiu  bun  :  grăunţe,  aşa  prin  văzduh!  .  ..  Ah!  Ce  mult  mi  -au  plă­
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17