Page 13 - 1905-02

Nrul 2, 1905 LUCEAFĂRUL 45
cut mie cîmpul şi viaţa de plugar! Mî-a plăcut de-o parte. Ce fel de oameni puteau fi ăştia ?
şi de aceea am plecat de la oraş, după Uitasem teiul scrijălat. Mă gîndiam la oaspeţii
moartea bătrînului . .. Aveam slujbă destul de ăştia nepoftiţi. . . Jocul flăcărilor ii lumina de­
înaltă şi puteam sta înainte în ea. Dar mă stul de bine. Portul îi arăta că nu-s din partea
coprinsese dorul de liniştea, de lumina, de locului... Şi ce căutau doi oameni cu atiţia
curăţenia vieţii de la ţară şi vedeam eu bine cai în inima pădurii prin ferul nopţii ?! Ce
că nu-s om care să îşi roază coatele pe un puteau fi de cît hoţi de cai?! Bine! Hoţi de
biurofl. cai, hoţi de cai da’ să-mi dea foc pădurii?!
Şi . . . eu înţeleg, coane Stănică, pe deplin Să fi bătut numai niţel vîntul, lua pădurea
farmecul ce se desprinde din tot ce văd şi foc . . . Mă dădui după un arţar şi stătui la
ştiu să-l preţuesc. pîndă. Caii se inecau une-ori în întunerecul
îmi place să văz primăvara pămîntul aburind nopţii, alteori se desluşiaCi luminaţi pe ici-colea
în urma plugului, îmi place să văd cum răsar şi aveau înfăţişarea unor dobitoace de pe alte
sămănăturile d n el ca nişte vîrfuri de ace, şi lumi. Hoţii vorbiau dar nu-i puteam auzi . . .
îmi place să le urmăresc cum cresc lacălJura Intr’un rind îmi dete ’n gînd să mă ’ntorc în
rodnică a soarelui... Şi mi-au plăcut nopţile sat şi să dau de ştire la miliţieni. Dar mă gîndii
de primăvară pentru că sunt pline de un mister că sa’r putea să plece pînă ne-om întoarce
deosebit. Par’câ aştepţi ceva in fiece clipită ... noi... Să-i lovesc singur, mi era teamă să nu
Iţi închipui deci în ce minunată stare sufle­ mai fie vre-unul doi ascunşi pe undeva şi să
tească eram eu în noaptea aceea . . . tabere şi ei pe mine...
Mergeam domol, aprinzînd cînd şi cînd cîteo Intr’un rînd văd pe unul din ei că se scoală.
ţigare .. . Atunci am înţeles eu ce adîncă în­ Ceialt aţîţa focul. Apoi, după cîteva clipe,
ţelepciune e în proverbul arab: „raiul pămîn- aud pe unul întrebînd:
tesc e pe spinarea calului" ... Mi se păru — A cui spuneai că-î pădurea asta, măi
odată c’aud un glas de copil mic. Opresc Oneo?
calul şi-mi ţiu răsuflarea: erau cocorii! . .. — A lu’ Măciucă.
Plutiau pe sus, dar nu le puteam simţi zborul. — Ce fel de om e boeru ăsta?
Şi glasul lor, ce ’nfiora cînd şi cînd liniştea — Om ca toţi oamenii. Ii plac şi lui călu­
înălţimilor întunecate, îmi revărsa în suflet o şeii, ca şi nouă . . . Am auzit că are un Mur-
bucurie neţărmurită . . . guleţ de face 50 de poli.
De ce ne bucurăm oare atît de mult cînd
Hoţii tăcură iarăşi. Focul slăbia. Caii întor­
auzim sau vedem cocori primăvara pentru ceau din cînd în cînd capetele spre el .. . Pe
întîiaoară!! . . . de-asupra pădurii trecu un stol de paseri . ..
. . . Am ajuns la pădure prin puterea nop­
ţii. Am descălecat şi am stat să ascult cam Unul din hoţi zise:
— Măi Oneo, hai să plecăm, că ne apucă
cît ai spune „Tatăl nostru". Nu se auzia ni­ ziua pe aici.
mic. Murgu stătea nemişcat, cu urechile în­
dreptate înainte ca două pîlnii. Mi-am scos Ceialt se ridică ’ntr’o rînă:
revolverul din toc şi am pornit încet, cu calul — Du-te şi despriponeşte caii omeneşti că
după mine. Din cînd în cînd mă opriam şi eu pui şeile pe ai noştri."
ascultam. Pădurea dormia supt paza cîtorva înţelesesem că sunt numai ei amîndoi. Simţii
stele ce ’ncepuseră a se ivi ici-colea In ră­ furnicături prin trup . . . Stăm cu degetul pe
stimpuri auziam trecînd cîte-o înfiorare prin trăgaciul revolverului. Murgul par’că era de
crăcile de sus, .. . parc’ar fi fost un suspin. cremene, sta neclintit. . . Focul trăgea să
Murgul se lăsa greu în frîu par’că l-aşi fi tîrît moară . . .
în gropi... Şi ae-odată un nechezat de cal ... Un ciuhurete înfioră pădurea de strigă­
fârimă liniştea nopţii. Murgul meu se opri în tul lui . . . Hoţii porniră. Unul luase trei; altul
loc, ciulind urechile. L-am mîngîiat pe coamă, doi cai pe delături. Cel cu trei cai pe delături
ca să nu necheze şi el şi am stat să ascult... venia drept spre mine. Ceialt ţinea mai la
Nu ştiam ce să fac: să mă fi dus cu calul, dreapta.
mi-era teamă să nu fac prea mult zgomot; să Murgul meu începuse se schimbe din pi­
mă fi dus singur, mi-era teamă să nu necheze cioare. II coprinsese un neastîmpâr ciudat. Hoţul
fugaru ’n urma mea. M’am aruncat apoi în şea se apropia mereu de mine . . . Uite-I, numai
şi am pornit încet. Să fi mers ca vre-o cinci­ doi stînjeni,... numai la un stînjen ! Şi atunci,
zeci de stînjeni domneşti, cînd zăresc de-odată Murgul meu începu să necheze deodată.
o lumină. Descalec şi înă furişez pînă mai Stătu pe loc şi întoarse capul spre tovaraş:
aproape. Se desluşia o poiană şi ’n poiană foc — Auzişi, Oneo ?
vesel de lemne. Doi haidamaci stau tolăniţi Ce era de făcut? ... L-am ochit în inimă
lingă el Vre-o şapte cai erau priponiţi mai şi am tras... A căzut pe spate, pe cal şi