Page 9 - 1905-02

Nrul 2, 1905. ________LUCEAFĂRUL
A 1
— Voi să nu credeţi, că nu văd... Ii pun vremea asta ? ! Uite-1 cum tremură, sărăcuţul!
de ... cochetărie! Ce păcat că nu-l vede domnul Grigorescu!
Trage binişor saltarul mesii pe dunga căreia L-ar lua de-aicî şi ni l-ar pune intr’o pînzâ ne­
s’a apăsat de-atîteaorî înfrigurat în căutarea muritoare, eternă ... Ar rămîne aşa, tînâr, tot­
cuvîntului, — si scoate un teanc de coaie, ti­ deauna ...
părite, umede încă, sosite atunci dela teasc. Ocolim după movilă, şi ne săltăm cătră
Mîna ceea mică, ne care de obiceiti o ţine ;<Cuibul-cu-barz.1*, pe străzi lăturalnice, rău
închisă, şi-o poartă <ncet pe fruntea palidă,
înjos, dealungu! obrazului, ca «i cum ar vrea
să ia de pe faţă un firicel. . Fata a luat altă
expresie, de reculegere, de încordată atenţie,
şi — iată-1 că începe. Nu mai recunoaştem gla­
sul, poetul s’a transfigurat... Ne citeşte un
pasaj, două. — pagini întregi, fermecătoare,
într’o limbă nouă, proaspătă, nescrisă încă.
— Atîta linişte şi atîta emoţie drămuită era în
citirea ceea sigură, caldă, comunicativă!
Nu ştim cum să mulţămim, şi dăm să ple­
căm.
— Masa-i gata! Dejunăm împreună! u|
Pînă să prindem de veste, ne pomenim \:u
paharul în mînă, şi poetul închină:
— De-acu, măi băeţi, glorie şi pantaloni
rupţi!...
Toate astea s’aîi petrecut aşa de repede, în-
tr’un timp atît de scurt, încît nici n’am avut
vreme să mă desmeticesc.
Mî-a acordat prietenia sa. La cîteva zile,
îmi spune:
— Hai, şi-om umbla creanga prin cel tîrg!
Era toamnă. Afară umezeală, se lăsa cîaţă. Gu­
rile de canal începuseră să fumege.
Se opreşte mai departe, şi întinde bastonul:
— Un canal, dragul meu, scoate mirosuri
puturoase şi ne otrăveşte viaţa. Fumegă şi el! Tatii poetului cu o neopată.
Şi Vulcanii fumegă! Sînt scriitori cari-mî fac
impresia asta. pardosite, prost luminate. La o casă măruntă,
Mă gîndiam la felul ăsta sugestiv, atît de cu cerdac, după pata albă de hîrtie de la geam,
plastic de-a caracteriza printr’o imagină lucru­ ghicim că acoloi odae mobilată de închiriat.
rile şi oamenii. In fund se mişcă o lumină, trece de la o fe­
Era poate o veche indignare, — oroarea reastră la alta, din odăiţă.în odăiţă...
ofenzelor cari i-s’aC adus odinioară. îşi alunecă mina supt braţul meu, nostalgic,
Coborîm spre Cismigiu. In grădină, îmi arată sorbind cu poftă din ţigară:
o bancă, supt un plop bătrîn. — Grozav aşi vrea să mai fio odată stu­
dent, sărac. Să umblu aşa, spre seară, după
Vezi, banca asta, veche, care abia se tine? Aici, odae, prin mahala. Să am o odăiţă curată,
mi-aduc aminte, l-am găsit odată pe Eminescu. scurtă în tavan, cu muşc tă la fereastră Gazda
In grădină nu era nimeni. Sta, cu capul în să fie o cucoană scăpătată, vrednică. Cînd mi-o
pămînt, singur. Cînd m’am apropiat, am auzit aduce lampa, să-mi spue «bună-seara» frumos.
ca un fişiit, — am simţit că vîră ceva în bu­ Să umble pe lîngă mine, cu grijă; sâ-mî dreagă
zunar ... Probabil, vre-o bucată de phne ... cu palma macatul... răzimată cu spatele de
Purta o haină scurtă, sunţire. .. Era mult uşă, să mă întrebe, discretă: — De unde sînt ?
mai frig ca acuma!... Dacă mai am fraţi? Dacă am de gînd să mă
Trist, întinde braţele, le dă drumul, — moi, însor?
le lasă să-î loviască trupul, şi oftează!
La cîţîva paşi, se opreşte din nou. Am ajuns aproape de casă. La capătul uliţii
— Cum o fi rămas copăcelul ăsta verde, pe o javră de căţel, cît pumnul, sa ne mănince.